Prima pagină » Eveniment-Social » Cum le vorbim copiilor despre război? Sfaturi de la psihologul Roxana Postolache

Cum le vorbim copiilor despre război? Sfaturi de la psihologul Roxana Postolache

05 mart. 2022, 02:00,
în Eveniment-Social

De mai bine de o săptămână, de când a izbucnit războiul dintre Rusia și Ucraina, pe toate posturile TV și radio, dar și pe internet, se prezintă o mulțime de știri cu care, inevitabil, intră în contact și copiii. Mulți dintre adulți nu știu dacă să discute acest subiect cu cei mici, cum ar trebui să le vorbească copiilor despre război sau cât de departe ar trebuie să meargă cu informațiile

Generațiile trecute auzeau despre război din povestirile bunicilor, însă copiii de astăzi sunt martorii unor situații despre care au citit doar în manualele de istorie. În anul 2022, copiii nu pot fi ținuți departe de televizor, tabletă, computer sau telefon, astfel că este inevitabil ca informațiile despre război să nu ajungă, mai devreme sau mai târziu, și la urechile lor.

Este foarte important ca părinții să nu evite să discute despre război cu cei mici, deoarece, ferindu-i de subiect, îi lăsa, de fapt, pradă imaginației și fanteziilor, iar, astfel, cei mici își pot crea scenarii extrem de îngrozitoare.

La ce vârstă este indicat să le vorbim copiilor despre război?

Atunci când ne hotărâm să vorbim cu copiii noștii despre război, în primul rând, trebuie să ținem cont de vârsta lor, iar copiilor mici trebuie să le oferim explicații pe înțelesul lor. Important este să evităm să le dăm prea multe detalii, deoarece nu vom face decât să-i speriem și să îi îngrijorăm. De asemenea, este necesar să ne păstrăm calmul, astfel încât să nu le transmitem și lor sentimentul de panică.

”Putem să le vorbim despre război undeva după 7 ani, dar să le explicăm războiul în funcție de vârsta pe care o au. Una este să vorbești cu un adolescent, care poate să perceapă mult mai mult din implicațiile și din dinamica unui război, și alta este să vorbești unui copil de 7 ani, căruia poți să-i faci doar o paralelă cu o ceartă între doi copii. Copiii mai mici de atât nu au cum să perceapă nici măcar ce înseamnă teritoriul unei țări, darămite ce înseamnă războiul dintre două sau mai multe țări implicate”, a precizat psihologul Roxana Postolache.

Roxana Postolache avertizează: „Expunerea este la fel de periculoasă ca și trauma în sine”

Reportajele și relatările, chiar dacă nu prezintă detalii înfiorătoare despre război, sunt puternic încărcate emoțional, astfel că pot declanșa în rândul copiilor emoții greu de gestionat.

”Trebuie să evităm ca micuții noștri să se uite la știri și să fie informați de altcineva în afară de părinți. Copiii trebuie feriți de informații pe care nu le pot procesa, îi ferim de imaginile care au un impact emoțional, pe care ei nu-l pot gestiona. Chiar dacă se vorbește în casă, între adulți, avem grijă de ce anume percepe copilul și ce anume înțelege din ce se vorbește, pentru că el, chiar dacă nu înțelege conceptele și limbajul, percepe starea emoțională a adulților care discută și, în general, atunci când se discută despre război, nu sunt emoții plăcute, emoții pozitive, iar copiii percep mai întâi emoțiile și s-ar putea să aibă dificultăți foarte majore în viața de zi cu zi din această cauză”, a declarat psihologul Roxana Postolache.

Cei mici nu trebuie supuși unui flux continuu de informații legate de război, iar adulții nu trebuie să le expună dramele pe care le implică o conflagrație între două state.

”Copiii, indiferent de vârstă, sunt afectați de imaginile din media legate de război, nici noi adulții nu suntem foarte confortabili cu imaginile dureroase, nici noi nu gestionăm aceste imagini. Trebuie să ne informăm atât cât este nevoie și atât cât putem noi să procesăm, deoarece pot apărea dezechilibre emoționale nu doar când trecem noi prin traume, ci și atunci când doar suntem expuși la traumele altor oameni. Deci, expunerea este la fel de periculoasă ca și trauma în sine”, a adăugat psihologul.

Părinții trebuie să le ofere copiilor sentimentul de siguranță

În mod inevitabil, copiii vor sesiza că părinții lor sunt mai triști și mai îngândurați, dar adulții trebuie să se străduiască să-i facă pe cei mici să resimtă cât mai puțin toate aceste schimbări din această perioadă. Părinții trebuie să le ofere copiilor sentimentul de siguranță și să-i asigure că situația se va rezolva într-un final.

”Trebuie să vorbim cu ei, pe înțelesul fiecărui copil, petrecând mai mult timp cu ei, desfășurând diverse activități fizice și, în același timp, vorbind despre motivele care ne fac să fim îngrijorați, să le dăm câteva informații, dar nu foarte multe. Mai apoi, trebuie să încercăm să păstrăm o dinamică a familiei de zi cu zi, cât se poate de obișnuită, să vorbim despre planurile noastre din viitorul apropiat și cel îndepărtat, să plănuim vacanțe, deoarece așa îi vom liniști și ei vor înțelege că lucrurile se vor așeza într-un fel sau altul. Nu putem să sistăm totul, chiar dacă noi, ca și adulți, facem asta. Trebuie să ne continuăm rutina de zi cu zi, pentru a putea să facem față situației actuale”, a specificat Roxana Postolache.

Copiii trebuie să fie încurajați să-i ajute pe cei afectații de război.

”Putem să îi punem pe copii să strângă jucării sau hăinuțe pe care ei le au în casă, dar să nu mergem cu ei să donăm aceste lucruri. Putem să le povestim că lucrușoarele lor vor ajunge la niște copiii care au mare nevoie de ele, dar nu e nevoie să meargă și ei să vadă exact unde ajung acele donații”, a adăugat Roxana Postolache.

Oricât de greu de abordat ar părea acest subiect, părinții nu trebuie să evite să le vorbească copiilor despre război. Cei mici sunt extrem de curioși, iar atunci când nu li se răspunde la întrebări, ei se simt mințiți și chiar pot să-și fabrice idei distorsionate despre subiect, iar, mai apoi, părinților le va fi mult mai greu să le explice situația.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`