După ce în articolul „Cătălin Lupu amenajează la Școala Gimnazială din Ciurea un WC la preț de apartament! Firma care execută lucrarea este abonată la fondurile primăriei”, din data de 23 august 2022, reporterii BZI au atras atenția asupra costurilor exagerate pentru realizarea grupului sanitar de la Școala Gimnazială din localitate. Cătălin Lupu, primarul comunei Ciurea, a explicat de ce ar costa atât de mult buda de lux, în valoare de 80.000 de euro, de care vor beneficia elevii unității de învățământ din localitate
Grupul sanitar în care se vor investi peste 80.000 de euro va avea o suprafață de 62 de metri pătrați și va număra 18 toalete. Primarul susține că suma aceasta este justificată, din moment ce se va realiza un nou corp de clădire care va trebui racordat la utilități, apă, canalizare, extindere rețea electrică, extinderi și racorduri la centrala termică pentru asigurarea apei calde și a încălzirii noii clădiri.
Cum explică primarul Cătălin Lupu suma de 398.373,39 de lei investită în buda de lux
În cele ce urmează, vă vom prezenta cum încearcă să justifice primarul PSD Cătălin Lupu cei peste 80.000 de euro care vor fi investiți în Școala Gimnazială Ciurea. Edilul a explicat că primăria a atribuit contractul pentru suma de 398.373,39 de lei, echivalentul a 80.760,09 euro, deși valoarea fondurilor alocate a fost de 518.000 de lei.
„Comuna Ciurea este o comunitate cu peste 20.000 de cetățeni și are în structura sa un număr de 7 sate componente. În fiecare sat este organizată și funcționează câte o unitate de învățământ pentru a răspunde cerințelor educaționale, școli care, din preocuparea permanentă a autorităților locale, fie au fost construite de la zero, fie au fost reabilitate din diverse fonduri naționale sau externe. Toate unitățile de învățământ sunt moderne, adaptate la standardele impuse de legislația națională sau autorizate de ARACIP și ISU, iar procesul de învățământ se desfășoară în condiții optime. Singura problemă cu care ne-am confruntat este la Școala Gimnazială Ciurea, din satul Ciurea, unde grupul sanitar, deși este modern, este amplasat în curtea instituției de învățământ, fapt care constituie un impediment pentru populația școlară de la această unitate de învățământ, mai ales în perioada rece. Pentru rezolvarea acestei probleme am solicit sprijin autorităților statului, iar ca urmare a demersurilor noastre ni s-a aprobat alocarea următoarelor sume pentru realizarea unui proiect de investiții ce vizează amenajarea unui grup sanitar și asigurarea de utilități la Școala Gimnazială Ciurea:
- suma de 74.000 de lei de la bugetul de stat, alocată prin HG nr. 1188/2021
- suma de 344.000 de lei
de la bugetul județului Iași, alocată prin Hotărârea Consiliului Județean nr. 153/27.04.2022.
- suma de 100.000 de lei din bugetul local.
Suma totală aflată la dispoziție este de 518.000 de lei.
În ceea ce privește obiectivul de investiții, acesta presupune realizarea unui corp nou de clădire, în prelungirea celui existent, cu legătură pentru asigurarea accesului direct din corpul școlii, cu o suprafață de 62 de metri pătrați, în care vor fi amenajate un număr de 18 grupuri sanitare dintre care 2 vor fi pentru cadre didactice și 16 pentru elevi (8 pentru fete și 8 pentru băieți, având și pisoare, chiuvete și aparate pentru uscarea mâinilor, cu senzori).
Cheltuielile presupun realizarea unui proiect tehnic, obținerea unor avize, autorizații de la instituțiile abilitate, dirigenție de șantier, lucrări de demolare construcție veche, cu aducerea terenului la starea inițială, lucrări de construire și racorduri la utilități (apă, canalizare, extindere rețea electrică, extinderi și racorduri la centrala termică pentru asigurarea apei calde și a încălzirii noii clădiri) și dotări cu mijloacele fixe precizate mai sus. Contractul a fost atribuit pentru suma de 398.373,39 de lei, deci sub valoarea fondurilor alocate, cu realizarea unei economii la bugetul local”, a precizat Cătălin Lupu, primarul comunei Ciurea.
Primarul Cătălin Lupu precizează că Școala Gimnazială Ciurea dispune de un grup sanitar modern care este însă dispus în curtea instituției de învățământ. Prin urmare, primarul cheltuie acum alți bani pentru a construi o baie, când ar fi putut să se gândească de prima dată să amenajeze grupul sanitar în incinta școlii. Astfel, s-ar fi economist bani, iar elevii nu ar fi mai fost nevoiți să meargă prin zăpadă până la toaletă.
Contractul de peste 80.000 de euro, atribuit unei firme de casă!
De amenajarea grupului sanitar se va ocupa firma S.C. INGSA S.R.L. Contractul a fost atribuit firmei prin achiziție directă. Trebuie precizat faptul că S.C. INGSA S.R.L. este firma de casă a primăriei din Ciurea. Aceasta a avut și în anul 2021 două contracte cu primăria, în valoare de peste 170.000 de lei. Societatea are sediul în Strada Poitiers, nr. 10, județul Iași, și este deținută de George Popescu și soții Apetrăchioaie. În data de 1 noiembrie 2021, firmei i se atribuia un contract privind efectuarea de lucrări de construcții complete sau parțiale și lucrări publice care au constat în realizarea fundației de beton armat, structură metalică și închideri cu panou sandwich. Aceste lucrări au costat 156.705,00 lei, echivalentul a 31.664,61 de euro.
De asemenea, în data de 18 octombrie 2021, comuna Ciurea atribuia firmei S.C. INGSA S.R.L. un contract, în valoare de 15.517,32 de lei, pentru lucrări de montare borduri de dimensiuni mari, 20x25x5 cm, inclusiv beton și agregate de balastieră. Oferta nu a inclus procurarea bordurilor, acestea fiind puse la dispoziție de către client.
Deși Cătălin Lupu a explicat că a avut la dispoziție suma de 518.000 de lei pentru amenajarea budei de lux, 74.000 de lei fiind de la bugetul de stat, 344.000 de lei de la bugetul județului Iași și 100.000 de lei din bugetul local, ne menținem părerea, considerând că este exagerat ca într-o simplă baie să fie investiți peste 80.000 de euro.
Pai se compara managementul psd ist de la Ciurea cu Miroslava unde i PNL
DNA,doarme in bocanci pe salarii mari .
Cu cat e achizitia mai mare cu atit e comisionul lui Lupu si a Catalinei mai mare….2 spagari……..dau autorizatii pe bani
Tarifele conțin și abonamentul la partid