Prima pagină » Cancan ultimă oră » Cum îmbină Adrian Nartea cariera cu viața de familie. Care este părerea soției despre scenele pasionale din noul lui serial

Cum îmbină Adrian Nartea cariera cu viața de familie. Care este părerea soției despre scenele pasionale din noul lui serial

23 nov. 2024, 14:20,
Redacția BZI în Cancan ultimă oră

Adrian Nartea și soția lui, Alina, s-au cunoscut în 2010, în Tunisia, la o ședință foto. La vremea respectivă, amândoi activau în modelling. Cei doi s-au căsătorit în 2014 și au împreună două fete, pe Mara și Petra.

În ceea ce privește viața lui personală, Adrian Nartea preferă discreția și sunt puține ocaziile în care vorbește despre acest aspect. Dar, recent, actorul a făcut câteva mărturisiri despre viața lui de familie.

În noul serial „Iubire cu parfum de lavandă” de la Antena 1, Adi Nartea și Michaela Prosan joacă rolurile unui cuplu. Adi Nartea a discutat despre provocările acestui rol și despre cum reacționează soția sa când vede scenele pasionale de la filmări.

„Lucrurile sunt destul de simple. În momentul în care știu că urmează o secvență de genul ăsta, o avertizez pe Alina, iar ea pur şi simplu schimbă canalul sau stinge televizorul. În felul ăsta, știm foarte clar că nu o să se nască niciun fel de sentiment de gelozie și nu trebuie să dăm niciun fel de explicație fetițelor. Vorba aia, ce nu știi nu te omoară. Lăsând gluma la o parte, și ea face parte din lumea asta și a business-ului și știe ce înseamnă să fii actor, înțelege că facem tot posibilul să tratăm asta profesionist. Dar niciodată nu au fost gelozii sau reacții exagerate deoarece, chiar dacă uneori se întrepătrund, știm să facem diferența între ficțiune și realitate”, a povestit Adrian Nartea pentru VIVA!.

Actorul a vorbit și despre chimia care există între personajul interpretat de el și cel al Michaelei Prosan.

„Eu cred că pe această chimie s-a bazat și castingul. Chimia este încă de dinainte să ne vedem la repetiții, iar asta se vede şi se simte şi dincolo de sticlă. Michaela este o femeie extrem de frumoasă, profesionistă și, de multe ori, pe platoul de filmare, pentru a ne păstra exerciţiul actoricesc, ne strigăm pe numele personajelor, tocmai ca să nu ne dezorientăm şi să devenim prea prietenoși, cum ar fi Adi şi Michaela. Pentru că relaţia dintre personajele Ştefan şi Anda este una cu năbădăi şi cu impedimente, cu supărări şi împăcări, exact cum e o iubire pasională, matură, în care nu mai știi ce compromisuri. Pe când relația noastră din afara platourilor de filmare este una de prietenie şi colegialitate, plină de zâmbete”, a mai spus el pentru sursa citată.

Adi Nartea, detalii despre meseria de actor

Personajul său, Ștefan Lungu, este cunoscut pentru impulsivitatea sa, în contrast cu natura mai calmă a lui Nartea în viața reală. Actorul a recunoscut că acest rol nu este unul simplu, dar se străduiește să-l interpreteze cât mai bine pentru a oferi o prestație convingătoare.

„Ștefan Lungu îl cheamă. El a venit de la Chelsea, a coborât de pe culmile gloriei din cauza unei accidentări. A venit în București, a constatat niște lucruri care l-au făcut să vină aici, în livada asta cu lavandă, unde se îndrăgostește. Și de aici, e o dragoste cu năbădăi, cu multe lucruri frumoase, cu multe răsturnări de astea de situații, și sufletești, și de toate felurile. Și atunci cumva el reînvață, într-un fel, ce înseamnă să fii om dincolo de toată gloria pe care a avut-o. Invață ce înseamnă să fii tată pentru că el a uitat, fiind ocupat cu fotbalul”, spune actorul pentru Fanatik.

„Pe alocuri este greu. Dar este greu pentru că sunt multe lucruri pe care le face Ștefan Lungu, pe care eu, Adi Nartea, nu le văd. Dar Ștefan fiind atacant sportiv, este mai impulsiv, fiind, cum să zic eu, uneori dintr-o bucată, nu le gândește prea mult și dă cu mucii în fasole de multe ori. Ceea ce favorizează poveștile. (…)”, mai spune Adi Nartea.

Scenele pasionale și săruturile din serial îi provoacă uneori jenă lui Adi Nartea, mai ales pentru că fetițele sale observă aceste momente și îi adresează întrebări. Actorul a menționat că micuțele sunt curioase și îi cer explicații atunci când îl văd în astfel de ipostaze pe ecran, iar el încearcă să le răspundă într-un mod cât mai adecvat și pe înțelesul lor.

„Se mai rușinează când mă văd în promo-urile astea în care mă pup și nu mă pup acasă. Dar e ok, că au înțeles că e un rol, au venit și aici, pe platou, au văzut cum se întâmplă lucrurile. Asta vreau, să le țin prezente, adică nu vreau să le izolez de nimic, să vadă ce înseamnă viața, mai ales viața de actor cu o echipă întreagă, care este după tine. Le-am zis ‘Știi, cum e Superman în momentul care se dezbracă și apare Superman? Superman când s-a îmbrăcat, e Clark Kent, așa e și tati. În momentul care m-am dus să mă în schimb, intru în rolul ăsta, joc Ștefan Lungu și apoi ies din el și vin acasă’. Și-au înțeles, adică cumva a funcționat. La Petra trebuie să mai insist pentru că ea are abia 3 ani jumătate. Mara a înțeles, e ok și se mândrește. Adică spre exemplu, când n-am filmat și am avut timp și m-am dus să o iau de la școală, i-am văzut bucuria în ochii. Adică și pentru mine a fost o bucurie”, a povestit Adi Nartea, pentru FANATIK.

Michaela Prosan şi Adi Nartea sunt protagoniştii celui mai nou serial original semnat de Ruxandra Ion, Iubire cu parfum de lavandă. Producţia aduce în prim-plan o poveste originală de iubire, între doi oameni maturi, prinşi între două lumi complet diferite, dar care au şansa să îşi refacă viaţa, unul lângă celălalt şi să îşi găsească fericirea dincolo de toate greutăţile de care au avut şi continuă să aibă parte. Cei doi vor putea fi urmăriţi în curând, la Antena 1.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`