VIP-urile Iașului au fost alimentate mult timp cu substanțe interzise! Asta, până ce oamenii legii au intrat pe fir și au destructurat o întreagă rețea. Ieri, judecătorii ieșeni au condamnat 9 persoane care făceau parte din acea grupare
Nouă indivizi acuzați că alimentau VIP-urile Iașului cu substanțe interzise au fost pedepsiți ieri de magistrați. Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași l-au condamnat pe Los-Angeles Balan la 4 ani de pușcărie, în timp ce Ionuț Răzvan Hoțoi a primit o pedeapsă de 4 ani și 7 luni de temniță, iar McDonald’s Balan, zis „Marvel”, a fost condamnat la 3 ani şi 3 luni de închisoare, pentru constituirea de grup infracțional organizat și efectuarea de operaţiuni fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii, cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
În același dosar, Gheorghe Fecioru a fost condamnat la 2 ani și 11 luni de pușcărie, Margareta Zarafan a primit o pedeapsă de 3 ani de închisoare, cu suspendare, Maria Costea – 2 ani și 6 luni de închisoare, cu suspendare, Barcelona Balan și Paraschiva Roxana Drumea – câte 2 ani, 6 luni și 10 zile de închisoare, cu suspendare, iar Marcelona Balan – 1 an și 6 luni de închisoare, cu suspendare.
Cum erau alimentate VIP-urile Iașului cu substanțe interzise
Pe lângă pedepsele aplicate, judecătorii ieșeni au confiscat produsele susceptibile a avea efecte psihoactive, dar și diferite sume de bani. De remarcat este faptul că sentința emisă ieri de judecătorii ieșeni nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul celor 9 a început pe 22 iulie 2021.
Totul a pornit de la 13 percheziții efectuate la începutul lui martie 2021. Ancheta s-a concentrat în special pe un imobil din zona Sărărie. Acolo au fost descoperite cantități impresionante de substanțe cu efect psihoactiv. Acolo, polițiștii au găsit aproape 3 litri de produs chimic din care traficanții puteau obține aproximativ 10 kilograme de etnobotanice. Un singur gram era vândut cu până la 50 de lei. La un calcul simplu, cele 10 kilograme de etnobotanice valorau aproximativ 500.000 de lei. Din casa în care au fost găsite etnobotanicele, au fost ridicate 8 persoane, bărbați și femei. Oamenii legii au rămas uimiți când au găsit substanțe interzise până și în pampersul bebelușilor sau în chiloții femeilor.
Ce au găsit anchetatorii ieșeni
Astfel, pe 4 martie 2021, oamenii legii au efectuat 13 percheziții domiciliare în județul Iași, la locuințele unor persoane suspectate de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și efectuare, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
„Începând din 2019, în cartierele Tătărași, Copou, Centru și Apărătorii Patriei, din municipiul Iași, au acționat mai multe persoane care au comercializat substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive. Respectivele substanțe erau comandate din Olanda și introduse în țară prin intermediul unor firme de coletărie. Pentru a nu fi prinse de organele de urmărire penală, comenzile se realizau prin Darkweb, plata se efectua prin Bitcoin, iar coletele erau expediate către adrese situate în apropierea imobilelor în care locuiau persoanele cercetate”, au afirmat anchetatorii.
Acum, judecătorii i-au pedepsit pe membrii rețelei care alimenta VIP-urile Iașului cu substanțe interzise.
Închisoare cu suspendare pentru gunoaiele astea????? Pe bune??? Aici pe Sărărie era un dezastru ce au făcut pana a venit politia și ia luat! Au vândut droguri ani la rand!!!! Veneau copii care dupa ce își luau diza de droguri sau ce porcării le mai vindeau ăștia, in câteva minute îi vedeai căzuți pe jos, distruși, legume!!!! Iar rapenii ăștia au făcut bani grei din vânzarea drogurilor si a otravurilor! Au făcut oamenii zeci si zeci de plangeri si petiții pentru a atrage atenția autorităților!!! Era nenorocire ce era aici pe strada noastră! Nimeni nu putea circula si dormi în siguranță! Iar acum clanul asta de tzigani a primit pedepse de 2 lei si cu suspendare???? Doamne ferește! Haznaua asta de țară trebuie părăsită cât mai repede!!!! Cred ca mai bine ne făceam noi legea aici și le puneam foc !
Dar vipurile iașului alimentate cu ierburi era din aceiași rasă de jegoși ca și vipurile condamnate––
Scrieți prostii. VIP-urile Iașului nu consumă iarbă cu otravă de șobolani de care fabrică țiganii prin curte, pe Sărărie, Dallas, Aurel Vlaicu, Păcureț, etc. Ei iau marfă de calitate, cocaină, acolo sunt alte rețele care din păcate nu interesează pe nimeni pentru că printre consumatori sunt oameni importanți.
Los-Angeles Balan,
McDonald’s Balan, zis „Marvel” ( :)))))))),
Barcelona si Marcelona Balan…
omg… astia trebuie dati in Times New Roman sau Academia Catavencu
Ăștia au otravit sute de copii și puștani si au luat pedepse asa mici si cu suspendare?! Doamne ferește! În ce tara trăim???? Mai avem justiție?!…..sau doar o pavăză a infractorilor, a golanilor, a traficanților si a corupților?!
Nu-i nimic! Asta este grija și protecția justiției față de societate! Nu-și mai asumă! Au salarii uriașe, își fac pensii uriașe dupa bunul plac, dar de societatea civilă își bat joc !!! Cum sa iti bsti joc de societate cu așa pedepse când e foarte bine știut ce au făcut ăștia?! Se vindeau acolo la rapenii ăștia droguri și etnobotanice non stop, zi și noapte! Vindeau cu rândul, pe ture ca sa facă față! Erau copii, puștani, care după ce își luau marfa de la ei de pe allea Sărărie, dupa câteva minute ii vedeai căzuți pe Sărărie la vale, sau pe Lascăr Catargi cu spume la gură. Si acum primesc pedepse foarte mici în comparație cu ce au făcut și chiar cu suspendare????? Pe bune?! Asta e justiție în România???? Doamne ferește!!!!
Politie si juatitie de cacat! Daca raman aceste pedepse atunci ne meritam soarta de tara de cacat! Los Angeles pe dracu!
Justiție? Doar în manuale.
Sunt de acord cu toata lumea, aici trebuie aplicata legea corect, ca daca nu, ei vor incepe din nou, cu mai mare gasca, sa fie siguri ca nu sunt prinsi. Si alte persoane nu mai trebuie implicate, ca este ceva foarte murdar in zona asta a drogurilor si mizerie! Nici ziaristii vostri nu sunt corecti, ca au inceput bine, dar acum se lupta pe firmituri aruncate de politie, ca la porumbei! Hahaha, ce funny sunt ziaristii!
Prosti sunt cei ce cumpara.