Cum era Crăciunul pe vremea comunismului? Incursiune în trecut

Cum era Crăciunul pe vremea comunismului? Tinerii născuţi după 1989 nu au de unde să ştie. Află numai din istorisirile părinţilor şi din cărţile de istorie. Tocmai de aceea, jurnalistul Neculai Constantin Munteanu s-a gândit să facă o scurtă incursiune în trecut.

El a povestit pe Facebook ce însemnau sărbătorile de iarnă în perioada comunismului. Să vedem:

25 decembrie 1985

Deşi e Crăciunul, azi la 6 dimineaţa, pe întuneric beznă, mi-am lăsat maşina la coadă la benzină. Apoi am stat la coadă la lămâi, se dădea câte 1 kg. Apoi la coadă la brânză telemea de 42 lei kg. N-am mai văzut aşa ceva cred că de 6 luni, cel puţin! Venit acasă cu asemenea daruri, Vivi m-a sărutat şi a mâncat toate firimiturile de telemea din punga de plastic în care fusese ambalată.

N-am făcut brad, n-am mai avut când să stau la coadă şi la brad.

Azi e Crăciunul. În casă avem 14 grade C, toată ziua n-am avut apă caldă. Seara am încălzit o oală cu apă, ca să ne spălăm înainte de a ne înveli în aşternuturile curate pe care Vivi le-a schimbat, conform datinei, şi în aceste zile de sărbătoare.

Sărbătoarea o păstrăm în sufletele noastre de români, dar e nespus de tristă în acest an, ca niciodată de când mă ştiu.

26 decembrie 1986

Azi am stat 40 de minute la coadă la „Premialul” din Piaţa Amzei pentru 1 kg de caşcaval. N-am mai prins caşcaval de peste 6-8 luni. Nu puteam rata ocazia. Se dădea numai în jur de 1 kg. Era să întârzii la slujbă pentru prima dată în 29 de ani… dar am ajuns transpirat şi gâfâind exact la 8 fără 1 minut pe poarta Institutului.

De o săptămână, tot Institutul „Proiect Bucureşti” este absolut neîncălzit. Afară sunt minus 9 grade C, minus 11 grade C, ger, vânt puternic, crivăţ din nord-est. În ateliere atmosfera este de cavou, inumană, caloriferele absolut reci, nu există nici un pic de presiune la gaze! Se lucrează cu mănuşi, cu pufoaice, căciuli pe cap, îmbrăcaţi cu toţii ca afară.

13 februarie 1987

Responsabilul de scară a venit aseară să ne prelucreze punct cu punct prevederile draconicului decret al sărăciei şi mizeriei. Erau înşirate toate prevederile anticivilizaţie la care suntem nevoiţi să răspundem: să nu folosim aspiratoarele, frigiderele, congelatoarele, un singur bec în cameră, etc, etc. Colac peste pupăză, alţi zeloşi de la ICAB au descoperit că se poate face economie de energie dând un program de 5 ore pe zi de apă rece. De la 6 la 8 dimineaţa şi de la 19 la 22 seara. În rest, ţevile de apă caldă şi apă rece sunt golite. Am semnat că am luat la cunoştinţă de decret. (…)

Obosit, târându-mă prin noroaiele Bucureştiului, prin clisa respingătoare, lipicioasă, apoasă de 3-5 mm, prin bălţile ce împânzesc trotuarele, am ajuns acasă să mănânc de prânz la ora 19.30. Nu era apă nici să te speli pe mâini. Rezervorul de la closet era gol. Pe la ora 20.30 a început să ţârâie apa rece. Apa caldă, nimic. E a treia zi fără apă caldă.

Stirile PROTV

Doi tineri căsătoriți de doar două luni și-au găsit sfârșitul pe „Drumul morții”. Tragedia a fost filmată | VIDEO

RomaniaTV

Gabriela Cristea, desfiinţată de fani după ce a apărut la plajă în Mamaia. „Miss Piggy e trudită rău!” FOTO

Carnea – noțiune vagă pentru majoritatea românilor

Într-o postare de mai demult, jurnalistul Neculai Constantin Munteanu vorbește inclusiv despre anii când pâinea, zahărul, uleiul și untul se dădeau pe cartelă.

„În arhiva mea am un document care probează că în 1986 sau 1987, la Braşov, nu numai pâinea şi zahărul se dădeau pe cartelă. Tot pe cartelă se dădeau uleiul, făina, mălaiul şi untul. Normal, comunismul făcuse progrese mari în îngroparea capitalismului, România era pe calea construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate, iar românii trăiau în belşugul şi în bezna anilor lumină şi a bezmeticului ei conducător, Nicolae Ceauşescu. Dar şi cartela avea retorica ei. Era doar virtuală. Nu garanta nimic. Se „dădea” ce se „băga”. Existau şi luni în care un produs sau altul nu se dădea deloc, după cum puteţi constata din însemnările lunare, în creion, pe dosul cartelei, ale braşoveanului care mi-a pus-o la dispoziţie. Cât despre carne, carnea era un nume generic în care întrau la grămadă şi vită, şi porcul, şi puiul, şi oaia şi se alternau adidaşii, picioare de porc, fraţii Petreuş, nişte pui amărâţi, doi la kilogram, oase de porc afumate, cu vagi urme de carne, oase de vită pentru supă etc. etc. etc.

Să nu-i nedreptăţesc pe comunişti, singurul aliment care se găsea, la liber şi din belşug, era… picioare de peşte!

Cam aşa a fost, nostalgicilor!”, a scris Munteanu.