Prima pagină » Actualitate » Cum are de gând ANAF să îi prindă pe profesorii, coafezele și manichiuristele care nu își declară veniturile
Cum are de gând ANAF să îi prindă pe profesorii, coafezele și manichiuristele care nu își declară veniturile

Cum are de gând ANAF să îi prindă pe profesorii, coafezele și manichiuristele care nu își declară veniturile

29 iun. 2022, 09:53, 2 ,
în Actualitate

Șeful ANAF, Lucian Heiuş, a făcut o declaraţie controversată despre cei care nu îşi declară veniturile. Fiscul se bazează pe reclamațiile clienţilor pentru a-i prinde profesorii, coafezele și manichiuristele care nu-şi achita taxele.

ANAF s-a pornit serios pe cei care nu îşi declară veniturile

Luna iulie va fi una grea pentru cei care nu îşi declară veniturile, a precizat şeful ANAF, Lucian Heiuș. Acesta se aşteptă ca sesizările privind aceste neconformităţi să fie făcute la un număr unic de telefon, unde clienţii nemulţumiţi de diverse serivicii, să facă plângeri, iar inspectorii vor face verificări acolo unde sunt solicitate aceste plângeri.

„Este posibil orice. Este firesc să fie, la un moment dat, controale peste tot. Noi avem un telefon unic cu care suntem sesizați cu tot felul de lucruri. Suntem sesizați și cu profesori care dau meditații. Întotdeauna mergem când suntem sesizați. O să fim sesizați la fel: că i-a făcut o manichiuristă unghiile, s-a infectat, a luat o ciupercă, s-a supărat, ne-a făcut o sesizare.

De obicei, sesizările astea sunt la nemulțumirile clienților. Obținem informații referitoare la munca la negru din sesizări pe care le fac foștii angajați. Ești obligat să te duci în control. În momentul în care cineva îți face o reclamație, trebuie să te duci”, a declarat şeful ANAF.

De asemenea, ANAF ştie şi dacă un agent economic primește bani prin aplicația Revolut sau prin alte platforme de plăți, a declarat președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Lucian Heiuș.

„Orice sumă de bani care se mişcă deja printr-un cont lasă urme şi este o poveste faptul că dacă ai încasat bani printr-o platformă (de genul Revolut) nu poate afla ANAF. În momentul în care pui niște bani într-un cont și le-ai dat drumul și ajung în altul, dacă ajungi într-o investigație, se poate găsi orice” ”, a mai precizat Lucian Heiuş.

ANAF va verifica de altfel și conturile bancare a tuturor contribuabililor

În urmă cu o sătămână, Lucian Heiuș anunţa că de la 1 iulie vor urma controale fiscale în toată ţara și vor fi verificate de asemenea şi conturile persoanelor fizice, dar mai ales modul prin care au fost obţinute, pornind de la cel mai mare contribuabil până la cel mai mic. Șeful ANAF a menţionat că de aceste controale se vor ocupa 60 de echipe, ce au ca sarcină verificarea persoanelor care nu îşi plătesc impozitele şi taxele.

„Vedem opulența afișată de unii. Toți se laudă cu ce au. Hoțul, dacă nu se laudă cu ce are, nu e hoț. Toți se laudă. Verificăm dacă averile acumulate sunt în concordanță cu veniturile obținute. ANAF are suficiente resurse pentru a identifica pe cei care au multe proprietăți și cum le-au dobândit”, a mai spus președintele ANAF.

Lucian Heiuș a mai spus că în urma efectuării unor verificări a 20 de milioane de CNP-uri, s-a constatat faptul că aproximativ 561.000 de persoane au acumulat în perioada 2016-2019 o diferenţă ntre veniturile declarate şi veniturile estimate de către ANAF.

În acest context, a următoarelor controale ce urmează a fi desfășurate în toată țara de la 1 iulie, președintele ANAF recomandă românilor plata cu cardul, atunci când vor mai merge la cumpărături și de asemenea, ANAF i-a luat în vizor pe profesorii, coafezele și manichiuristele care nu își declară veniturile.

Bugetul.ro
Recalculare de urgență pentru 5 milioane de pensionari! Se întâmplă pe 15 iulie la CNPP, este ordin clar de la ministrul Muncii
redactia.ro
Care este motivul, de fapt,  pentru care italienii nu au eliberat trupul neînsuflețit a lui Felix Baumgartner. Familia austriacului se revoltă
Bugetul.ro
Omul lui Klaus Iohannis a devenit noul președinte CCR. Cine este judecătoarea Simina Tănăsescu, succesoarea controversatului Marian Enache
a1.ro
Ada Galeș a fost diagnosticată cu cancer la 34 de ani. Actrița urmează să fie operată pentru a patra oară. Ce mesaj a transmis
Playtech.ro
Înmormântarea lui Felix Baumgartner, amânată. Italienii refuză să elibereze trupul neînsuflețit al parașutistului. Ce investighează
observatornews.ro
Ucraineanca găsită mutilată după petrecerea din Dubai și-a revenit și rupe tăcerea: "Erau parcă înnebuniți"
Playsport.ro
Ce au văzut procurorii DNA în curtea lui Piedone. A atras imediat...
Evz.ro
Costi Ioniță, scandal cu o televiune din România. ”Rusine!...”
realitatea.net
Creșterile salariale de la începutul anului, anulate de austeritatea lui Bolojan. Câți bani pierd 1,8 milioane de angajați: calcule BNS - VIDEO
SportpeSurse
Anamaria Prodan s-a afișat cu alt bărbat după ce a anulat nunta cu Ronald Gavril
Playtech.ro
Ce trebuie să faci în plin Cod Roșu de caniculă? Sfaturi medicale
Dailybusiness.ro
Piedone, acuzat că a regizat un control „perfect” la hotelul familiei Rușanu. DNA anchetează corupția cu parfum de lux
RomaniaTV
Cui rămâne averea de 1 miliard de euro a lui Felix Baumgartner. Ce scrie în testament: Mihaela Rădulescu nu a primit nimic
stiriromania.ro
S-a emis RO-Alert: Cod galben și portocaliu de ploi torențiale în jumătate de ţară
RomaniaTV
SCANDAL în showbiz! Alexia Eram și Mario Fresh s-au certat într-un club de fițe din Mamaia. De față erau și iubiții lor. Aris a intervenit între ei!
redactia.ro
Ce șanse are Mihaela Rădulescu să moștenească averea uriașă lui Felix Baumgartner 
ego.ro
Știați că Alin Gălățescu are o fiică? Iată ce relație are cu ea și cu mama ei
Comentarii
  • Si cu politicienii si mabelistii cum ramane ?
    Un amarat de profesor sau o manichiutista catu bani face din aceste activitati extra pe langa politicieni si manelisti ? Ne luam de aia care fac 100 de lei in plus, iar pe aia care fac milioane ii lasam in pace. Halal ANAF!

  • Stai sa vezi cand o manichiurista face sesizare unei alte manichiuriste, de la scara alaturata. Heius este un bufon, avand in vedere ca acesta a „imprumutat” PNL cu 1 miliard 300 de milioane lei. Serios? Aici miroase a spalare de bani ori o cumparare de functie, din partea acestui lup moralist.
    Daca-mi trimit copilul la o meditatie, o fac pentru ca acesta sa invete mai mult, sa obtina maine o nota mai buna decat ieri fara sa trebuiasca sa-mi vand un rinichi fiindca asa vrea Heius sponsorul PNL. Fiindca, ceea ce sasaie acest sarpe va duce, implicit, la scumpirea unor servicii, care deja sunt greu de suportat, aflandu-ne cu totii in pragul saraciei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 iulie 2025
22 iulie 2025
Articole similare
14 sportivi din Iași au cucerit 14 medalii la European Open School Combat Games 2025
15:51
FOTO 14 sportivi din Iași au cucerit 14 medalii la European Open School Combat Games 2025
Ultima șansă: Cumpără un apartament cu TVA de 9% în Silk District – Doar până pe 31 iulie!
15:20
Ultima șansă: Cumpără un apartament cu TVA de 9% în Silk District – Doar până pe 31 iulie!
Femeie de 84 de ani rănită în urma unei deflagrații produse de la o butelie GPL, în satul Broșteni, comuna Vlădeni
15:17
Femeie de 84 de ani rănită în urma unei deflagrații produse de la o butelie GPL, în satul Broșteni, comuna Vlădeni
Fiica cea mare a lui Dragoș Bucur, în vizită la părinți. Cum a fost primită Sofia
15:12
FOTO Fiica cea mare a lui Dragoș Bucur, în vizită la părinți. Cum a fost primită Sofia
Pot produsele de protecție solară utilizate de noi zi de zi să ducă către un cancer de piele, iar arsurile să le tratăm cu alimente din bucătărie? Iată ce explică Claudia Artenie, medic primar dermatologie și estetică medicală
15:07
FOTOVIDEO Pot produsele de protecție solară utilizate de noi zi de zi să ducă către un cancer de piele, iar arsurile să le tratăm cu alimente din bucătărie? Iată ce explică Claudia Artenie, medic primar dermatologie și estetică medicală
Cum se face orezul cu lapte? Iată ce să faci pentru a ieși cremos!
15:05
FOTO Cum se face orezul cu lapte? Iată ce să faci pentru a ieși cremos!
Hipertiroidism versus Hipotiroidism – particularități, asemănări și diferențe
15:04
Hipertiroidism versus Hipotiroidism – particularități, asemănări și diferențe
Top Cultural! Emisiune specială BZI LIVE alături de noua conducere a Editurii Universității „Cuza” din Iași, lect. univ. dr. Livia Iacob și prof. univ. dr. Ioan Alexandru Tofan. Totul despre carte, publicistică, literatură și mediul academic
15:00
Top Cultural! Emisiune specială BZI LIVE alături de noua conducere a Editurii Universității „Cuza” din Iași, lect. univ. dr. Livia Iacob și prof. univ. dr. Ioan Alexandru Tofan. Totul despre carte, publicistică, literatură și mediul academic
Talk-show actual BZI LIVE pe cele mai fierbinți subiecte alături de scriitorul și jurnalistul Dan Doboș, manager al Bibliotecii Județene „Gheorghe Asachi” din Iași! De la artă și propagandă, politică, crize sociale, culturale, economice respectiv mentalități și comportamente umane
15:00
Talk-show actual BZI LIVE pe cele mai fierbinți subiecte alături de scriitorul și jurnalistul Dan Doboș, manager al Bibliotecii Județene „Gheorghe Asachi” din Iași! De la artă și propagandă, politică, crize sociale, culturale, economice respectiv mentalități și comportamente umane
Medalie de bronz obținută de Radu Stoleriu, elev al Colegiului Național „Emil Racoviță” Iași, la Olimpiada Internatională de Matematică
14:54
Medalie de bronz obținută de Radu Stoleriu, elev al Colegiului Național „Emil Racoviță” Iași, la Olimpiada Internatională de Matematică