Prima pagină » Cultural » Cum arată soția lui Ștefan Hrușcă. Geanina este fost manechin

Cum arată soția lui Ștefan Hrușcă. Geanina este fost manechin

08 dec. 2023, 14:54,
în Cultural

Pe 8 decembrie Ștefan Hrușcă a implicit 66 de ani și și-a serbat ziua alături de soția lui și cei doi copii. Cunoscută și sub numele de „Regele colindelor”,  Hrușcă locuiește în Canada din 1991, dar în perioada Crăciunului se întoarce în România natală, unde fanii îl așteaptă pentru turneul național de colinde.

Anul acesta, Ștefan Hrușcă a susținut 22 de concerte în Diaspora, iar în România va avea 15 spectacole în 13 orașe. În total, un maraton de 37 de spectacole.

Cum arată soția lui Ștefan Hrușcă

Ștefan Hrușcă este căsătorit cu Geanina Hrușcă și au doi copii, Steven (Ștefan) și Andra. Într-un interviu acordat în 2017 pentru Antena Stars, Hrușcă a făcut declarații rare despre familia sa, pe care preferă să o păstreze departe de atenție publică.

„Sunt un om cu familie și știu ce înseamnă obligațiile familiei, cu fată și băiat. Băiatul are 25 de ani, iar fetița are 16 ani, e clasa a 11-a. Ar cam trebui să mă moștenească la talent. Sunt cunoscători, le place să cânte, cântă la pian, la chitară și vocal destul de bine, dar nu știm ce se va întâmpla pe viitor”, spunea Ștefan Hrușcă la Antena Stars. Iată că acum copiii au 31 de ani, respectiv 22 de ani.

Soția lui Ștefan Hrușcă este una dintre cele mai discrete soții ale unui artist, primele fotografii cu ea au apărut în 2012, pe contul ei de Twitter, femeia fiind cu adevărat frumoasă. Geanina, cunoscută în Canada sub numele de Gia sau Genny, este originară din Iași și în tinerețe a fost fotomodel, conform informațiilor de pe Cancan.ro. În prezent, ea lucrează pentru o companie de IT din Toronto și se ocupă și de site-ul soțului ei.

Ștefan Hrușcă, 15 concerte în 13 orașe din România

Ștefan Hrușcă revine în România pentru turneul național de colinde și va avea 15 de spectacole în 13 orașe.

* 10 decembrie ora 20:00 – ORADEA – Târgul de Crăciun – Piața Unirii

* 11 decembrie ora 17:30 – TIMISOARA – Opera Națională Română

* 11 decembrie ora 20:00 – TIMISOARA – Opera Națională Română

* 12 decembrie ora 20:00 – SATU MARE – Casa de Cultura a Sindicatelor

* 13 decembrie ora 20:00 – BAIA MARE – ATP Tech Center

* 14 decembrie ora 20:00 – ZALAU – Casa de Cultură a Sindicatelor

* 16 decembrie ora 18:00 – CODLEA – Promenada Municipiului

* 17 decembrie ora 17:00 – ADJUD – Casa de Cultura

* 17 decembrie ora 20:00 – FOCSANI – Teatrul Mr. Gheorghe PASTIA

* 18 decembrie ora 20:00 – BUCURESTI – Teatrul Național IL CARAGIALE

* 19 decembrie ora 20:00 – BRASOV – Teatrul Sică Alexandrescu

* 20 decembrie ora 20:30 – IASI – Opera Națională Romana

* 20 decembrie ora 22:00 – IASI – Opera Națională Romana

* 21 decembrie ora 20:00 – SUCEAVA – Casa de Cultură a Sindicatelor

* 22 decembrie ora 20:00 – CLUJ- NAPOCA – Casa de Cultură a Studenților

Pe 8 decembrie, Ștefan Hrușcă a împlinit 66 de ani și și-a serbat ziua alături de soția sa și cei doi copii.

Bugetul.ro
Cutremur la Banca Transilvania. Anunțul oficial făcut de board-ul celei mai mari bănci românești despre noul director general al BT Broker de asigurare
redactia.ro
Detalii neștiute despre Ionel Ganea. Ce se întâmplă cu fostul fotbalist după accidentul în care fiul său a ajuns la spital în stare critică
Bugetul.ro
Directivă UE pentru România care nu mai suportă amânare. Sistemul bancar din țara noastră trebuie să implementeze rapid ce se cere de la Bruxelles
a1.ro
Cu cine votează Laura Vicol. Avocata a rupt tăcerea înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025
Playtech.ro
Ultimele cuvinte pe care Prinţul William şi Prinţul Harry şi le-au spus! Durere mare pentru Familia Regală
observatornews.ro
Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsori în toată ţara, de mâine dimineaţă. Vreme severă până sâmbătă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
China comunistă spionează prin orice produs. Până și bateriile sunt un risc
realitatea.net
Colesterolul redus într-o săptămână. Cinci pași recomandați de nutriționiști
SportpeSurse
Scene cutremurătoare cu Ionel Ganea lângă patul băiețelului său.
Playtech.ro
Cum plăteşti taxele online? Ghid rapid pentru contul unic ANAF
Dailybusiness.ro
Lovitură pentru pensionari! Statul extinde lista cazurilor în care cere returnarea pensiilor
RomaniaTV
Călin Georgescu, ASASINAT în România!! Vestea NEAGRĂ a picat ca un trăsnet
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Se schimbă banii, preşedintele anunţă referendum pentru trecerea la EURO
redactia.ro
Omul lui Hagi, în stare critică. Fostul campion al României a căzut inconștient pe trotuar
ego.ro
Cătălin Bordea, reacție total neașteptată! Ce a spus după ce Livia și Spike s-au despărțit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`