În urmă cu un an frații Sterp, Culiță și Iancu, i-au construit o casă lui Ion Șmecheru’. Din păcate, acesta nu s-a putut bucura pentru mult timp de noua locuință. Marți, 1 decembrie 2021, tânărul în vârstă de 34 de ani a decedat după ce a intrat în comă alcoolică.
Anul 2020 a fost unul incredibil pentru Ion Șmecheru’. Acesta a primit o locuință. Pe tot parcursul construcției casei, frații Sterp și-au îndemnat fanii să îl ajute pe Ion dacă doresc să facă o faptă bună. Totuși, principala investiție a fost suportată de cei doi. Mai mult, Culiță Sterp și fratele său au fost mereu prezenți pe șantier și au ajutat muncitorii la construcția casei. Aceștia au postat pe conturile de socializare imagini cu ei în timp ce lucrau.
Cum arată casa lui Ion Șmecheru’
Casa construită de frații Sterp pentru Ion Șmecheru’ este o locuință de dimensiuni mici însă pentru tânărul greu încercat de viață, aceasta a reprezentat un vis devenit realitate.
Din păcate, excesele i-au curmat viața lui Ion. La numai 34 de ani acesta a decedat. Anunțul a fost făcut de Culiță și Iancu pe rețelele de socializare.
„Anul trecut pe vremea asta eram bucuroși cu toții deoarece îi ridicasem casa lui Ion iar el era cel mai fericit deoarece pentru prima data avea propria lui locuința. Cu durere in suflet vă anunț căci omul care era mereu plin de viața, haios și ne făcea sa zâmbim, Ion șmecherul, a încetat din viața ! Vestea proasta am primit-o chiar acum și voiam sa o împărtășesc și cu voi deoarece știu cât de mult îl iubeați. Dumnezeu să-l odihnească în pace! O să ne lipsească Ion al nostru”, a mărturisit Iancu Sterp într-o postare de pe Facebook.
De asemenea, Culiță Sterp a venit cu clarificări cu privire la motivul decesului. Prin mesajul postat acesta a tras un semnal de alarmă cu privire la pericolul la care se supun persoanele care consumă excesiv alcool.
„Băutura nu e bună fraților, noi tot timpul i-am spus să o lase mai moale și am vrut sa îl aducem pe drumul cel bun, dar e foarte greu cand ești dependent. El de o luna de zile era in concediu si a cam băut in fiecare zi, astazi a intrat in coma alcoolica si din păcate nu s-a mai trezit, i-a cedat organismul! 😢”, a mărturisit Culiță Sterp, pe pagina sa de Facebook.