Adrian Țuțu a fost câștigătorul primului sezon Românii au talent și i se prefigura un viitor luminos în industria muzicală. Iată pe ce s-au dus toți banii câștigați atunci și cum s-a descurcat artistul după ce a dat de greu!
În 2011, Adrian Țuțu a fost primul câștigător al emisiunii Românii au talent, atât vocea, cât și povestea lui de viață impresionând juriul și publicul, care în cele din urmă la votat… Astfel, la doar 19 ani, Adrian Țuțu a câștigat nu mai puțin de 120.000 de euro, pe care a decis să îi investească în muzică.
Adrian Ţuţu a rămas fără părinţi pe când avea aproape 5 ani. Tânărul artist a fost crescut de bunica sa, iar acesta a fost nevoit ca, la 15 ani, să o părăsească și să meargă la muncă pe şantier. Pasiunea lui cea mai mare era muzica rapp, și asta l-a salvat, pentru că la 19 ani a câștigat marele premiu de la Românii au talent. Din nefericire, banii s-au dus repede, iar artistul a fost nevoit să se mute la Focșani, acolo unde locuia înainte.
Adrian Țuțu și-a investit premiul de la Românii au talent în muzică
Recent, artistul a decis să-și deschidă inima în fața fanilor săi și a vorbit pentru prima dată despre eforturile pe care le-a făcut pentru a-și croi un drum în lumea artistică, dar și despre costurile imense… Nu în ultimul rând, artistul i-a amintit pe cei care i-au fost alături și atunci când a dat de greu…
‘Pentru că abia câștigasem o sumă de bani, am hotărât să investesc totul în pasiunea mea, iar sufletul meu mi-a spus că trebuie să petrec cât mai mult timp pe lângă oamenii deja pricepuți din industria muzicală, să pot învăța și eu să fac ceea ce fac ei. Au urmat multe zile, multe nopți în care am făcut numai asta.
Eram însetat de cunoaștere și voiam să prind cât mai multe, ca mai apoi să îmi fac propriul studio. Bineînțeles că, odată cu informația pe care o câștigam, chiria încă venea. Pentru că stăteam până la ore târzii în noapte, taxiurile nu se plăteau singure, iar atunci când stai trei sferturi din zi la studio mâncarea te costă mult mai mult pentru că nu mai ai timp să gătești.
Pe lângă toate astea mă uitam la ceilalți artiști, și văzând cum își păstrează imaginea, cât investesc în ei, îmi doream și eu să fiu la fel. Am investit cât am putut de mult în mine, dar totodata nu am uitat să îmi renovez apartamentul și să-i țin aproape pe oamenii care atunci când nu aveam ce pune pe masă, îmi lăsau mâncarea la ușă, ciocăneau, după care fugeau deoarece știau că eu nu suportam ideea de a fi ajutat în acest mod„, a mărturisit Adrian Țuțu de la Românii au talent pe contul său de socializare.
„M-am întors fără bani la Focșani”
Când banii s-au terminat, Adrian Țuțu, primul câștigător de la Românii au talent, a fost nevoit să se întoarcă la Focșani. Nu a renunțat însă niciodată la visul lui – acela de a-și crea propriul studio muzical, arata viva.ro
„Au trecut ceva ani, și conștient fiind că inevitabil banii se vor duce, am tot continuat să merg prin studiouri și să „fur” meserie așa cum o făceam și pe șantiere. Așa cum am scris atunci pe paginile mele de social media, m-am întors fără bani la Focșani, dar cu un mare bagaj de cunoștinte. De aici începe distracția!„, a scris Adrian.
A muncit timp de 5 ani în diferite domenii, însă nu a renunțat la obiectivul său. A creat piesa Mai tare, care l-a readus în atenția publicului, și s-a întors la București. Acum are propriul studio de înregistrări, iar prima piesă produsă acolo se numește ‘Iartă-mă Doamne (Plin de păcate)’ și spune povestea ultimilor 10 ani din viața lui Adrian Țuțu, primul câștigător al show-ului Românii au talent.
„Au urmat încă 5 ani în care am muncit în diverse domenii prin București ca să pot strânge bani să îmi fac studioul mult visat. Pe lângă muncă, am continuat să fac și muzică încercând să-i țin aproape pe cei care cred în mine și să nu dezamăgesc. (…)
Acum am aceleași scule pe care le-am văzut prin studiourile profesionale, am echipamentul video pe care l-am dorit atât de tare, și sudio-ul foto care împreună completează pachetul de care are nevoie un artist muzical (…)’, a mai mărturisit Adrian Țuțu, câștigătorul Românii au talent, pe contul său de socializare.