Prima pagină » Editorial » Cum am prăpădit investiția în Statele Unite, UE și Ucraina?
Cum am prăpădit investiția în Statele Unite, UE și Ucraina?

Cum am prăpădit investiția în Statele Unite, UE și Ucraina?

23 feb. 2025, 12:20, 1 ,
în Editorial

În numai câteva luni, printr-o politică absolut catastrofală, câțiva lideri puși pe căpătuială sau pur și simplu trădători au dat literalmente de pământ cu o întreagă construcție politică, diplomatică și geostrategică. Conform acesteia, beneficiam de un parteneriat strategic consolidat cu Statele Unite, eram teoretic membri cu drepturi depline în UE, fără a fi adoptat moneda euro, și exista perspectiva de a recupera total sau parțial uriașele investiții pe care le-am făcut în Ucraina. Pentru a atinge cele trei premise, timp de peste 30 de ani, românii au făcut eforturi colosale, precum și uriașe sacrificii materiale. Cel puțin aparent, acum totul s-a dus de râpă.

Ne-am lăsat prinși într-un clește. Într-o capcană din care ne va fi foarte greu să mai ieșim. Iar autorii, întâmplător sau nu, sunt exact cei care au decis și au executat lovitura de stat din România, îndreptată în primul rând împotriva cetățenilor. După cum s-a văzut cât se poate de limpede, liderii Uniunii Europene ne tratează cu condescendență și, cel mai adesea, cu dispreț, așa cum s-a întâmplat la Paris, când Ilie Bolojan, președintele interimar al României, s-a rugat pur și simplu de Emmanuel Macron pentru a fi primit și, când a ajuns la Palais d’Élysée, s-a gudurat pur și simplu la picioarele acestuia. La nivelul Uniunii Europene, România și-a pierdut capacitatea de a decide ca o putere între egali. Și nu mai decide nici măcar ca o putere de rang doi. Cu toate acestea, cei care conduc în prezent statul s-au plasat ferm de partea progresiștilor neomarxiști, care încă domină Parlamentul European, alegând astfel o formulă din care nu avem decât de pierdut. Pentru că, în niciun caz, Uniunea Europeană, în formula în care funcționează în prezent, nu are capacitatea de a face jocurile, nici măcar cele secunde, la nivel mondial.

Din parteneriatul strategic consolidat cu Statele Unite nu au mai rămas în picioare decât bazele militare pe care le avem pe teritoriul României, dintre care unele aparțin Statelor Unite. Vreau să fie foarte clar pentru toată lumea că scutul antirachetă de la Deveselu, atât de des invocat, deși este construit de americani, aparține în prezent, prin decizia Washingtonului, Organizației Nord-Atlantice, care va intra în disoluție dacă Washingtonul, care este principalul investitor NATO, va refuza să aloce banii americanilor pentru securitatea unor state care ignoră solicitările de a participa într-un mod rezonabil la costuri.

În doar câteva zile, noua administrație de la Casa Albă a constatat două lucruri extrem de importante în ceea ce privește poziționarea Bucureștiului. Primul este că România se plasează în mod manifest de partea Uniunii Europene și împotriva politicilor promovate de Administrația Trump. În al doilea rând, autoritățile de la București refuză să împărtășească valorile democratice așa cum au fost ele stabilite în mod tradițional în interiorul civilizației occidentale și, ca atare, Bucureștiul este practic, nu încă și formal, exclus din parteneriatul strategic consolidat. Semnale de acest fel avem în ultimele zile din plin, de la cel mai înalt nivel al noii administrații de la Casa Albă.

Ultimul semnal de acest fel ar trebui să fie perceput ca o lovitură de baros aplicată în capul decidenților de la București, începând cu președintele interimar și continuând cu premierul Marcel Ciolacu și cu ministrul de externe Emil Hurezeanu. Secretarul de stat al Statelor Unite, Marco Rubio, a declarat că s-a întâlnit în diverse formate cu miniștrii de externe, citez: „ai tuturor statelor-cheie: Franța, Germania, Italia și Regatul Unit”. Așadar, România, în ciuda parteneriatului strategic consolidat, care a fost, dar probabil nu mai e, și chiar și în ciuda poziției politice geostrategice pe care o ocupă, nu mai face parte dintre partenerii-cheie ai Statelor Unite.

Să ne facem bine înțeleși. Pentru acest parteneriat strategic consolidat, care astăzi pare că s-a pulverizat, demnitarii statului nostru, susținuți de întreaga populație, au făcut eforturi diplomatice uriașe de-a lungul timpului, iar guvernele au cheltuit sume mari de bani, de ordinul zecilor de miliarde de euro, pentru a achiziționa echipamente, în special de război, din industria de armament a Statelor Unite, chiar dacă noi am avut și alte oferte mai avantajoase.

Cât privește Ucraina, nu mai insist asupra uriașelor sacrificii pe care le-am făcut și le facem; ele sunt cunoscute și resimțite de toți românii. Nu mai insist nici asupra afronturilor pe care le primim în continuare de la Kiev, ultimul dintre acestea fiind că, în grădinițele din Ucraina, românilor li se interzice să vorbească și să se joace utilizând limba noastră.

Suntem, fără doar și poate, prinși între scaune, dar fiindcă noi înșine ne-am lăsat prinși între bătălia la nivel global dintre progresiști și conservatori, conducătorii noștri plasându-ne în tabăra progresiștilor, în confruntarea la nivel mondial între globaliști și suveraniști, conducătorii noștri ne mențin în capcana globalismului, în confruntarea care se duce în prezent între Uniunea Europeană și Statele Unite, președintele și coaliția ne țin prizonieri în UE și, bomboana pe colivă, este că, în condițiile în care Departamentul de Stat poartă un război pe viață și pe moarte împotriva caracatiței Soros, conducătorii noștri ne mențin drept parte și, totodată, victimă a acestei caracatițe.

Așa că, ne place sau nu ne place, vrem sau nu vrem, pierdem în câteva luni cam tot ce am câștigat în peste 30 de ani.

Bugetul.ro
Spaima taxei Daniel Băluță a fost fentată de șoferii din Sectorul 4. Metoda originală prin care locuitorii de aici reușesc să evite să plătească suma impusă de primărie
redactia.ro
Alertă în California! Virusul rar care a ucis-o pe soția actorului Gene Hackman a cauzat alte 3 decese
Bugetul.ro
E jale la Raiffeisen Bank, BT, ING, BRD sau CEC Bank. ANAF a făcut anunțul despre ce se întâmplă cu clienții din România care au depozite bancare
a1.ro
Te cunosc de undeva, 5 aprilie 2025. Ce pereche a câștigat a opta gală. Cum s-au descurcat concurenții pe scenă
Playtech.ro
Diferenţa dintre vegani şi vegetarieni. Mulţi fac confuzia
observatornews.ro
Temperaturi de Polul Nord în România, cu două săptămâni înainte de Paşte. A nins puternic, iar zilele următoare sunt anunţate chiar şi -12°C
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Viktor Orban face echipă cu Putin. Undă de șoc în Europa
realitatea.net
Țara vecină unde alimentele s-au ieftinit cu 50%. Românii din apropiere se pregătesc să treacă granița pentru a face cumpărături
SportpeSurse
Regretatul Adrian Păunescu, făcut pulbere de Radu Banciu. Jurnalistul și-a adus aminte de anii în care au lucrat împreună și a făcut comparația cu Ioan Chirilă
Playtech.ro
Horoscopul iubirii pentru aprilie. Zodia care cade în capcana dragostei, va fi orbită de partener
Dailybusiness.ro
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
RomaniaTV
Gabriela Cristea a ajuns, azi-noapte, de urgenţă la spital: Am avut o noapte oribilă
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Vortexul polar aduce ultimul episod de iarnă în România. Ciclonul polar va lovi toată ţara
redactia.ro
De ce bărbații nu au voie să se salute la înmormântare – o regulă veche, încărcată de simboluri
ego.ro
Andreea Bălan și Loredana au dat lovitura! Nici Bogdan de la Ploiești nu se lasă mai prejos! EXCLUSIV
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
05 aprilie 2025
05 aprilie 2025