Adina Halas a participat în acest sezon la „Bravo, ai stil! Celebrities”, iar acum recunoaşte ca prezenţa în emisiune i-a afectat viaţa de familie. Ajunsă la vârsta de 42 de ani, vedeta a trecut în timpul emisiunii prin mai multe momente dramatice.
Cu toate că frumoasa blondină a crezut în şansa ei până la capăt, câştigătoarea acestui sezon a fost Ruxi.
Ce spune Adina Halas despre prezenţa la „Bravo, ai stil!”
În ciuda faptului că nu a ieşit marea câştigătoare, Adina se declară extrem de mulţumită de parcursul ei la această emisiune. Blondina susţine că a avut ocazia să iasă din zona ei de confort şi să se prezinte în faţa publicului şi a fanilor de pe Instagram aşa cum este ea în realitate.
„M-a provocat! Ştiam în ce mă bag, dar pentru mine moda este o joacă. Mi-am dorit foarte tare să ies din zona mea de confort şi s-a văzut acest lucru, am abordat mai multe direcţii stilistice. Este o joacă foarte frumoasă, însă am luat foarte în serios ideea de televiziune şi acest proiect TV, atât de complex şi cu atât de mare priză la public. Nu am luat în joacă faptul că am apărut în faţa telespectatorilor, altfel decât mă ştiau ei. I-am lăsat să mă vadă aşa cum sunt, fără măşti. Nu mi-a fost teamă să plâng, atunci când am simţit acest lucru, ori să spun ce am de spus. Am apărut şi nemachiată, cu tenul care nu arată perfect în unele momente…”, a spus Adina Halas.
Adina Halas a petrecut mai puţin timp cu familia
Cel mai greu aspect cu privire la participarea în cadrul show-ului a fost faptul că a stat mult timp departe de familie. Adina spune că unele zile de filmare se întindeau şi pe 15 ore.
„Am lipsit foarte mult de acasă pentru acest proiect. Iniţial, nu am realizat că vor fi multe mai multe ore decât preconizasem, cam 15 ore pe zi. Dar am încercat să recuperez cu familia şi cu copilul şi să le ofer timp de calitate în restul zilelor fără filmări.
A fost emoţionant să-l am alături la gală pe care am filmat-o de Crăciun. Are 10 ani şi este foarte empatic, începe să înţeleagă cum să se raporteze la cei din jur, cum să socializeze, înregistrează foarte multă informaţie. El este obişnuit să meargă cu mine la emisiuni şi la evenimente, însă nu l-am supraexpus. De data asta, ştia că este foarte important pentru mine, îşi dorea să mă susţină şi a fost foarte emoţionat. Şi eu eram cu sufletul strâns, dar mi-a plăcut enorm.”, a dezvăluit Halas.
Carmen Brumă a susţinut-o pe tot parcursul show-ului
Adina Halas a povesit că fiul și soțul ei au susținut-o constant în perioada participării la „Bravo, ai stil! Celebrities”. Ea a dezvăluit că familia să preferă să se uite mai ales la galele emisiunii și a spus că unul dintre cele mai emoționante momente a fost când la ediție de Crăciun „Bravo, ai stil! Celebrities” l-a avut alături de e pe fiul ei de 10 ani.
Un alt susținător de bază al Adinei Halas a fost prietena ei foarte bună, Carmen Brumă. Concurenţă de la „Bravo, ai stil! Celebrities” a spus că Brumă a susținut-o în fiecare moment și a sfătuit-o să fie ea însăși.
„Carmen Brumă m-a urmărit, m-a votat, m-a susţinut, dar nu m-a criticat. De când am intrat în emisiune, m-a îndrumat, m-a susţinut şi mi-a spus să fiu exact aşa cum mă ştie ea în realitate.”, a afirmat Halas.