Activități creative și recreative pentru bătrânii ieșeni care se simt singuri. Pentru a se simți incluși în societate, Direcția de Asistență Socială Iași le-a pregătit o sumedenie de activități.
Direcția de Asistență Socială Iași a oferit șansa bătrânilor de a se simți iubiți, importanți și incluși în societate. Astfel, beneficiarii Căminului de Pansionari „Sf. Cuvioasă Parascheva” Iași au avut posibilitatea de a-i avea ca invitați la cămin pe membrii Societății Literar-Umoristice Academia Liberă Veche „Păstorel” din Iași. Seniorii au fost răsfățați cu un program special de epigrame și poezii interpretate de poeții și epigramiștii Nicolae Stancu, Vasile Vajoga, Daniel Bradu, Ioan Frendescu, Adrian Grăjdeanu și mulți alți cunoscuți ai lumii intelectuale din Iași. Invitații au citit epigrame și i-au provocat pe bătrâni să privească viața dintr-o altă perspectivă și să nu își piardă pasiunea pentru citit.
Vizitați de copii
Tot în această perioadă, Căminul de Pensionari „Sf. Cuvioasă Parascheva” s-a umplut de bucuria și energia elevilor de la Școala Gimnazială „Mihai Codreanu” Iași. Coordonați de prof. Ionela Costiniuc, aceștia au oferit beneficiarilor un program artistic cu poezii, interpretate cu sensibilitatea specifică vârstei.
” „Nepoții” și-au demonstrat și calitățile actoricești, jucând pentru seniorii căminului sceneta „Povestea unui om leneș” de Ion Creangă. Bunicii au savurat momentul prezentat cu multă bucurie în suflet”, au precizat reprezentanții Direcției de Asistență Socială Iași.