Prima pagină » WoW! » Sfaturi pentru casa si gradina » Cu ce se stropesc căpşunile pentru o recoltă sănătoasă
Cu ce se stropesc căpşunile pentru o recoltă sănătoasă

Cu ce se stropesc căpşunile pentru o recoltă sănătoasă

30 apr. 2020, 14:15,
în WoW!

Primul tratament la căpșuni se aplică imediat după grablarea culturii și strângerea resturilor de frunze bătrâne. La primul tratament aplicat la cultura de căpșuni se pot combate sau preveni boli precum pătarea albă, pătarea purpurie, putregaiul coletului (Phytophtora cactorum), arsura bacteriană, mana căpșunului (Phytophtora fragariae).

Momentul optim de aplicare al primului tratament la cultura de căpșuni îl reprezintă pornirea în vegetație a plantelor (stoloniere şi plantații pe rod).

Obligatoriu după igienizarea culturii și eliminarea plantelor bolnave sau cu simptome de atac. Pentru primul tratament se folosesc produse cuprice, constând în: Alcupral 50 PU -0,3 %; Cuproxat Flowable – 0.35 %; Triumf 40 WG -0.3 % sau produse cu tiofanat metil cum ar fi Topsin 70 WDG – 0.1 %.

Ce tratamente se folosesc pentru căpşuni

Folosit la primele tratamente la culturile de căpșuni, cuprul diminuează pericolul înghețurilor târzii de primăvară. Totodată, cuprul are și efect bactericid iar tratamentele cu produsele pe bază de cupru dezinfectează solul din jurul plantelor.

Cuprul este recomandat și după plantarea noilor plante sau a noilor stoloni. Pentru plantațiile care au avut atac de păianjen anul trecut (Tarsonemus fragariae) şi gărgăriță (Anthonomus) se poate folosi şi insecto-acaricidul Novadim Progress -0.15 % (15 ml în 10 l de apă) împotriva adulților hibernanți.

Plantele cu simptome de mâna coletului (putregaiul coletului ) se smulg, se distrug prin ardere, iar local se dezinfectează cu soluții de substanțe cuprire, tratamentul la plantele rămase este indicat a se efectua cu Aliette 80 WG – 0.3 % sau Aleatto 80 WDG – 0.3 % .

Totodată, rezultate bune au fost înregistrate și în urma aplicării tratamentelor cu fungicide cu dublă acțiune sistemică și de contact (acționează din interior şi au ca efect și prevenirea bolii din exterior) cum ar fi Cupertine Super 0.3 %, Drago 76 WP – 0.2 %, Curzate Manox 0.25 % sau Moltovin – 0.35 %. În acest caz plantele trebuie să aibă primele frunzulițe apărute !!!

Igiena culturilor de căpșuni

Măsurile de igienă a culturilor au o mare importanță în prevenția celor mai periculoase boli din cultura de căpșun (folosirea stolonilor sănătoși pentru înființarea plantațiilor; rotația culturilor; eliminarea frunzelor uscate și bolnave primăvara și vara; fertilizarea echilibrată cu NPK; mulcirea solului cu paie sănătoase sau cu folie de culoare neagră; evitarea excesului de umiditate și a solurilor compacte, grele pentru înființarea culturii; udarea prin picurare; dezinfecția solului în cazul monoculturii (împotriva ciupercii Verticillium dahlie sau a nematozilor); aerisirea spațiilor închise; eliminarea plantelor bolnave (mâna căpșunului); tratamente preventive și curative cu substanțe chimice.

Alte recomandări pentru întreținerea culturilor de căpșuni

  • Perioada optimă de înființare a noilor plantații este cuprinsă între 1-10 aprilie, în funcție de zonă și temperatură. Achiziționați stoloni numai din unități specializate, libere de patogeni și dăunători având categoria biologică ,,stoloni certificați“. Nu folosiți pentru plantare sole în care au fost, anul anterior, culturi de tomate, cartofi sau căpșuni;
  • Ca excepție, în cazul folosirii acestor sole, se impune obligatoriu a fi dezinfectate chimic;
  • Eliminați inflorescențele care apar în perioada anului. Anul I planta trebuie să-şi dezvolte bine sistemul radicular;
  • Folosiți îngrășăminte hidrosolubile cu macro și microelemente pentru un start corect; folie pentru mulcire tratată special (rezistentă la UV). Asigurați un sistem de irigare prin picurare pentru cultura de căpșuni;
  • În plantațiile comerciale (pentru fructe și stoloniare de căpșuni) după mobilizarea intervalului se erbicidează împotriva buruienilor mono și dicotile din sămânță folosind Dual gold sau Tender, Sultan sau Magistral, Stomp 330 EC, fiecare la doza omologată de producător. Evitați ca soluția de erbicid să ajungă pe vârfurile de creștere.
  • Pe vegetație, pentru buruienile monocotile anuale sau / și perene precum Fusilade Forte, Leopard, Pantera, Select Super (Centurion PLUS), Stratos Ultra, înălțimea buruienilor trebuie să fie de maxim 10-12 cm.
  • Folosiți produsele cu cupru doar pentru tratamentele preflorale;
  • Pe vreme umedă, ploioasă folosiți și un adjuvant pentru o eficacitate mai mare a tratamentului cum ar fi Silwet Gold – 0.1 % sau Nu – film P, etc.
  • Nu deversați soluțiile rămase în apropierea cursurilor de apă;
  • Recuperați ambalajele folosite;
  •  Predați ambalajele folosite la centrele specializate;
  • Respectați toate regulile de siguranță (operator, mediu, animale, albine, pești) la folosirea produselor destinate protecției plantelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`