Prima pagină » Local » CTP Iași își extinde serviciile în mai multe comune din județ: Locuitorii din Zona Metropolitană vor beneficia de tarife mai mici decât în prezent
CTP Iași își extinde serviciile în mai multe comune din județ: Locuitorii din Zona Metropolitană vor beneficia de tarife mai mici decât în prezent

CTP Iași își extinde serviciile în mai multe comune din județ: Locuitorii din Zona Metropolitană vor beneficia de tarife mai mici decât în prezent

04 apr. 2022, 02:00,
Maria Moldovanu, în Local

Începând de anul viitor, CTP Iași își va extinde serviciile în mai multe comune din Zona Metropolitană a Iașului. Locuitorii din comunele aflate în vecinătatea Iașului vor beneficia de tarife reduse la bilete și abonamente. Vizate sunt comunele Popricani, Aroneanu și Rediu, unde s-au stabilit deja câte două rute. Costul pentru o călătorie de două ore ar putea fi de 3,50 de lei. Studenții și elevii vor beneficia de reduceri

Foarte mulți ieșeni din Zona Metropolitană se confruntă cu tarife exagerat de mari la biletele și abonamentele pentru transportul în comun. În contextul situației actuale, în urma unei ședințe organizate de către Consiliul de Administrație din cadrul Asociației Metropolitane de Transport Iași (AMTPI), mai multe comune din Iași ar putea beneficia de serviciile Companiei de Transport Public (CTP) Iași începând cu luna ianuarie 2023.

CTP Iași își extinde serviciile în mai multe comune din județul Iași începând de anul viitor

Directorul Asociației Metropolitane de Transport din Iași, Eduard Boz, susține că principalul obiectiv al acestui proiect ar fi accesul la transport public în comun pentru toate comunele din zona Metropolitană a Iașului, însă momentan este prea devreme de discutat despre așa ceva, întrucât mai este de muncă pentru a pune în practică ideea.

„În momentul de față ne propunem ca toate comunele din județul Iași să dispună de transport public în comun, astfel încât călătorii să plătească o singură dată un bilet valabil două ore. Încă suntem în discuții, încă se pune problema unor dotări suplimentare. Sunt o serie de practici pe care compania de transport public le poate aborda imediat cu autobuzele pe care le are. Infrastructura din zona metropolitană nu este încă una potrivită. Trebuie mai întâi să vedem dacă putem face o astfel de achiziție. Sperăm ca într-o lună, maximum două, să venim cu niște variante de transport care să ne permită să ne susținem activitatea în zona metropolitană din ianuarie anul viitor”, susține Eduard Boz.

Vor fi create două rute care vor face legătura între Iași și restul comunelor

Primarul comunei Popricani, Ion Tănasă, a declarat că, de anul viitor, comuna sa va beneficia de serviciile de transport public în comun, astfel, vor fi puse la dispoziția localnicilor două rute care să facă legătura între municipiul Iași și Popricani.

„Date fiind nemulțumirile cetățenilor comunei noastre față de modul în care se desfășoară transportul în comun, nemulțumiri accentuate și de ultimele majorări semnificative ale prețurilor biletelor și abonamentelor, în ultimele săptămâni am avut mai multe întâlniri cu factorii de decizie din domeniu. Asociația Metropolitană de Transport Iași (AMTPI), din al cărei Consiliu de Administrație fac parte, a luat decizia de a conferi statutul de operator public local al AMTPI Companiei de Transport Public (CTP) Iași începând cu data de 01.01.2023. În urma discuțiilor purtate cu cei din conducerea CTP, am agreat pentru comuna Popricani două rute care să facă legătura între UAT Iași ți UAT Popricani, pe următoarele itinerarii:

Ruta 1: Tg Cucu – Bd C.A. Rosetti – Cârlig – Vânători – Popricani;

Ruta 2: Rond Agronomie – Șos Ștefan cel Mare – Cârlig – Vânători-Popricani”, precizează Ion Tănasă, primarul comunei Popricani.

Și spre Rediu se ia în calcul ca, începând din ianuarie 2023, să fie introduse două rute, respectiv:

Ruta Rond Agronomie – Horlești zona Complex (intersecție Zahorna) și Ruta Rond Păcurari – iaz vechi Rediu (întoarcere prin Strada Bradului spre DJ280E – școala gimnazială Rediu – înapoi rond Păcurari).

Comuna Aroneanu face parte din zona doi de tarifare

Primarul comunei Aroneanu, Benoni Moruzi, a declarat că, de anul viitor, pe raza comunei va opera Compania de Tranport Public Iași. Aroneanu face parte din zona doi de tarifare, iar asta va permite celor din comună să beneficieze de bilete și abonamente la un preț mai redus, în comparație cu cele de acum.

Zona doi de tarifare prevede costul unui bilet pentru o perioadă de două ore de 3,50 lei, valabil în orice mijloc de transport. Un abonament pentru 30 de zile va fi de 110 lei. Studenții vor beneficia de o reducere de 30%, achitând doar 70 de lei, iar elevii vor călători gratis.

„Pașii în vederea înființării transportului metropolitan au dat roade. Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2023, pe raza comunei Aroneanu va opera Compania de Transport Public Iași. Comuna Aroneanu face parte din zona 2 ca tarifare”, spune primarul comunei Aroneanu, Benoni Moruzi.

Primarul din Popricani, Ion Tănasă, a specificat că biletele, odată achiziționate, vor fi valabile timp de două ore pentru orice mijloc de transport în comun.

„Am convenit asupra câtorva principii care vor fi respectate, respectiv, sistemul de ticketing (cu bilete valabile timp de două ore pe toate mijloacele de transport din municipiu și abonamente), transportul se va face doar cu autobuze de capacitate mare, urmând ca celelalte detalii referitoare la caietele de sarcini, frecvență etc. să fie agreate ulterior, pe parcursul acestui an”, susține primarul comunei Popricani.

O parte dintre comunele din Zona Metropolitană beneficiază deja de serviciile CTP Iași, dar sunt șanse mari ca, începând cu anul viitor, CTP Iași să își extindă serviciile în mai multe comune din județul Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *