Foarte multe țări din Europa se confruntă cu o criză a medicamentului Remdesivir, și aceasta pe fondul creşterii numărului de îmbolnăviri. Astfel, în momentul de față există un real deficit al celui mai utilizat medicament în tratarea COVID-19. Totodată, la nivel mondial, SUA au cumpărat majoritatea producției de Remdesivir.
Europa se confruntă cu un real deficit de Remdesivir, în contextul creşterii numărului de cazuri de coronavirus. Astfel, în ţările europene, aproape s-au epuizat stocurile cu acest medicament antiviral utilizat în tratarea COVID-19. Dincolo de lipsa medicamentului din Europa, Statele Unite au cumpărat majoritatea producţiei companiei Gilead.
Ne confruntăm cu o reală criză a medicamentului Remdesivir
Cele 27 de ţări ale Uniunii Europene şi Marea Britanie, cu o populaţie totală de 500 de milioane, şi-au asigurat, în iulie 2020, doze pentru a trata aproximativ 30.000 de pacienţi. În schimb, Statele Unite au semnat un acord pentru mai mult de 500.000 de serii de tratament, reprezentând cea mai mare parte a producţiei Gilead până în septembrie.
„Remdesivir s-a epuizat”, a declarat pentru Reuters purtătorul de cuvânt al mnisterului olandez al Sănătăţii, Martijn Janssen. Totodată, acesta a adăugat că în curând sunt aşteaptate noi livrări. Medicamentul antiviral Remdesivir reduce timpul de recuperare în spital în cazurile grave de COVID-19.
Remdesivir şi steroidul dexametazonă sunt singurele medicamente autorizate în Europa pentru tratamentul COVID-19. Ambele au fost administrate preşedintelui american Donald Trump, care primeşte şi un cocktail experimental cu anticorpi.
Explozie de îmbolnăviri în majoritatea țărilor
Numărul spitalizărilor din întreaga Europă a crescut rapid, chiar dacă ne situămsub nivelurile din primăvară. „Din cauza creşterii internărilor în spitale, cererea de Remdesivir creşte rapid”, a mai spus purtătorul de cuvânt olandez.
Și ministrul polonez al Sănătăţii, Adam Niedzielski, a declarat că medicamentul este în cantitate redusă în unele spitale. Iar Spania, care are cea mai mare rată de infectări din Europa, a înregistrat deficienţe la sfârşitul lunii august. Momentan, însă, ţara are suficiente doze pentru a satisface necesarul pentru săptămânile următoare, a anunţat marţi Ministerul Sănătăţii.
Marea Britanie, care a aderat la achiziţiile UE pentru Remdesivir, şi-a raţionat stocul. Potrivit autorităților, medicamentul este acordat cu prioritate pacienţilor cu COVID-19 care au cea mai mare nevoie de acesta.
Remdesivirul este protejat de brevetul Gilead
Probabil că lipsa medicamentului va stârni dezbateri cu privire la disponibilitatea şi preţurile medicamentelor pentru Covid-19. În timp ce dexametazona, un medicament generic, este disponibil pe scară largă şi ieftin, Remdesivirul este protejat de brevetul Gilead.
Compania a stabilit un preţ de 2.340 de dolari pe pacient pentru ţările mai bogate. Gilead a donat, de asemenea, tratamente pentru cercetare şi pentru tratarea a sute de mii de pacienţi din întreaga lume.
Gilead şi-a extins capacitatea de producţie în plină criză a medicamentului Remdesivir
Un lucru îmbucurător este faptul că Gilead şi-a extins capacitatea de producţie. Săptămâna trecută, compania a anunţat că asigură cererea din SUA şi că se aşteaptă să acopere necesarul la nivel global în luna octombrie. Aceasta chiar şi în cazul unor creşteri viitoare ale numărului cazurilor de COVID-19.
Până în prezent, dozele disponibile în UE au fost împărţite în funcţie de numărul de cazuri şi de ratele de spitalizare. Dar nu toate statele UE se confruntă cu lipsuri. Ministerul Sănătăţii din Germania a anunţat că stocurile de Remdesivir sunt suficiente pentru lunile următoare.
Rămâne de văzut cum va fi rezolvată această criză a medicamentului Remdesivir în majoritatea statelor europene.