De 8 martie, Cristina Spătar a primit un cadou impresionant de la soț, după ce, de Ziua Îndrăgostiților, bărbatul îi oferise o limuzină de lux. După ce vedeta a suferit vreme de câțiva ani, după divorț, acum este din nou fericită. În prezent, Cristina Spătar pur și simplu este foarte răsfățată de către partenerul ei de viață.
De când a început o relație cu Vicențiu Mocanu, noul ei partener de viață, artista se simte mai iubită ca niciodată. Începând de la sfârșitul anului trecut, aceasta se bucură de cadouri la care multe femei pot doar să viseze. Acum, îndrăgita cântăreață iubește din nou și, la rândul ei, primește cele mai frumoase gânduri și sentimente la schimb, de la alesul inimii sale.
Cristina Spătar a primit un cadou impresionant de la soț
8 martie, Ziua Femeii, este momentul în care toți băieții și bărbații se dau peste cap, sau măcar încearcă, să le facă pe femeile din viața lor să se simtă speciale și să le aducă un zâmbet pe buze. Ei bine, Vicențiu Mocanu a reușit să o facă pe soția sa să rămână mută de uimire când aceasta a văzut ce cadou a primit.
Este vorba despre un colier deosebit, încrustat cu diamante, care a făcut-o pe Cristina Spătar să strălucească și mai tare. Oricum, nu este prima dată când soțul cântăreței s-a dat peste cap să o facă pe partenera sa de viață fericită.
Cu doar câteva săptămâni în urmă, Vicențiu Mocanu s-a asigurat că îi împlinește o dorință alesei inimii sale și i-a făcut cadou, de Ziua Îndrăgostiților, un bolid de sute de mii de euro.
„Dragul meu, mult așteptatul Maybach”, a scris la acea vreme Cristina Spătar, pe contul de socializare, când le-a împărtășit fanilor „bijuteria” pe patru roți primită.
Ce spune Cristina Spătar despre posibilitatea unei noi sarcini
La finalul anului trecut, Cristina și Vicențiu și-au unit destinele. Cei doi formează acum o frumoasă familie, alături de copiii cântăreței din căsnicia anterioară, dar și de cel pe care îl are noul soț al artistei. În ceea ce privește posibilitatea unui nou copil, Cristina este sceptică, însă nu exclude în totalitate această variantă.
„Nu știu dacă aș mai putea, dar niciodată nu poți să spui niciodată. Nu știu dacă ar mai avea rost la vârsta asta. Avem trei copii și cred că din momentul ăsta ar trebui să ne ocupăm de educația lor, de binele lor”, a declarat Cristina Spătar, în urmă cu ceva timp.
Ii doresc Cristinei sa nu planga din nou si sunt invidioasa pe cadourile primite. De unde atatia bani????!!!