Președintele Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin, Cristina Chiriac, a declarat despre creșterile salariale în timpul pandemiei sunt doar o percepție eronată a realității economice pe teritoriul României.
Creșterile salariale din timpul pandemiei. Ce părere are președintele CONAF
Cristina Chiriac, președintele CONAF, susține că aceste creșteri salariale din ultima perioadă din timpul pandemiei nu sunt altceva decât o percepție eronată asupra realității economice. Rata concedierii personalului din domeniul HoReCa a ating 29 de puncte procentuale, astfel nu se poate vorbi de o mărire a salariului mediu net. Pandemia a afectat cel mai tare ramura serviciilor de cazare și alimentație publică.
“Creșterile salariale în pandemie nu reprezintă altceva decât o percepție eronată a realității economice. Nu putem vorbi de creșteri ale salariului mediu net în domeniul HORECA atât timp cât s-a înregistrat o rată a concedierii personalului de 29% conform statisticilor din sector. Serviciile hoteliere și de restaurant au fost cele mai afectate de pandemie, ca urmare, datele statistice pe acest fond al concedierilor sunt distorsionate și nu reflectă situația din teren”, este de părere președintele CONAF, Cristina Chiriac.
Câștigul salarial mediu brut în luna iunie comparativ cu luna mai
Deși Institutul Național de Statistică afirmă că în luna iunie câștigul salarial mediu brut a fost de 5.369 lei, mai mare cu 119 lei față de luna anterioară, acest lucru nu este posibil în sectorul hotelurilor și restaurantelor, susține Cristina Chiriac.
„Câștigul salarial mediu brut a fost în luna iunie, de 5369 de lei, înregistrând o creștere de 3,5%, în timp ce salariul net a fost în creștere față de luna precedentă cu 119 lei, respectiv 3,7%. Cele mai importante creșteri lunare ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în sectorul hoteluri și restaurant 27,2%, urmat de fabricarea mobilei ( 17,6%), activități culturale și spectacole ( 14,8%), fabricarea produselor textile (12,7%).Raportat la creșterile salariale din luna iunie, avem o rată a somajului de 5,2%, cu un număr al șomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat de 467 mii persoane, în creștere atât față de luna precedentă ( 463 mii persoane) cât și față de aceeași lună a anului anterior (343 mii persoane).”, potrivit INS.
Întreg tabloul economic trebuie analizat
Cristina Chiriac declară că este necesară o analiză a întregului tablou economic. În momentul de față nu este cazul să se cuantifice câștigurile dintr-un domeniu anume, ci este primordial să continuie măsurile de susținere a pieței forței de muncă. Doar în această manieră vom putea ajunge să discutăm despre creșteri salariale sustenabile și de lungă durată, care se vor reflecta în buzunarele românilor.
“Trebuie analizat întreg tabloul economic. Nu putem vorbi de creșteri de salarii când avem concedieri masive de personal. Reacția rapidă a factorilor de decizie care au hotărât acordarea de facilități fiscale și garanții guvernamentale întreprinderilor afectate de pandemie și persoanelor fizice aflate în cvasi șomaj au condus la recuperarea, într-o anumită măsură, a pierderilor conjucturale. Însă, nu este momentul să cuantificăm câștigul ci trebuie să continuăm măsurile de susținere a pieței forței de muncă pentru a putea vorbi de creșteri salariale sustenabile și de durată, care să se reflecte în buzunarele cetățenilor. Când vom vedea o creștere economică bazată pe creșterea consumului ca efect al sporirii câștigurilor salariale nete, de abia atunci putem vorbi de reflectarea indicatorilor macroeconomici în realitatea economică și nu de distorsiuni, normale de altfel, într-o situație de criză generalizată la nivel mondial.”, a conchis președintele CONAF.
Dezbaterea „Pactul pentru Muncă”
CONAF nu și-a oprit demersul început în anul 2019 în cadrul dezbaterilor “Pactul pentru Muncă”, unde au fost identificate și centralizate problemele și soluțiile care pot stimula dezvoltarea unei piețe a forței de muncă flexibilă. Acestea sunt corelate cu realitatea economică, generatoare de creștere economică durabilă și sustenabilă.
„În următoarea perioadă, aceste măsuri vor fi aduse în atenția tuturor factorilor politici și armonizate, astfel încât să poată fi implementate prin consens politic. Pactul pentru Muncă este un proiect inițiat în 2019 de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin și Federația Patronală Petrol și Gaze.”, a precizat președintele CONAF.