Prima pagină » National » Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene: „Putem avea o decadă astrală a dezvoltării în România”
Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene: „Putem avea o decadă astrală a dezvoltării în România”

Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene: „Putem avea o decadă astrală a dezvoltării în România”

23 dec. 2020, 21:46,
în National

Miercuri, 23 decembrie, Cristian Ghinea, ministrul desemnat pentru Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a declarat că, până în 2029, toate programele se decid în primăvară, astfel că “putem avea o decadă astrală a dezvoltării în România”.

”Am activat în Comisa asta, am fost la Minister, am urmărit Ministerul în toată această perioadă de opoziţie. Sunt pregătit, am aici ce trebuie făcut, ştiam colegii din Parlament, cei care au mai fost în Parlamentul trecut. Întrebările chiar au fost punctuale şi foarte bune. Sper să menţinem această atmosferă de dezbatere constructivă în Parlament şi de acum înainte. Am promis Comisiei Parlamentare că voi veni mai des aici şi am propus grupurilor politice din Parlament să avem întâlniri separate pentru că acum poate fi anul acela în care aşezăm dezvoltarea României cu bani europeni pe temei serios.

Până în 2029 toate programele se decid acum, în primăvară – şi ceea ce am numit eu, putem avea o decadă astrală a dezvoltării în România, dacă ne înţelegem şi dacă punem temei solid astfel încât să nu se mai schimbe de la un guvern la altul”, a afirmat Cristian Ghinea, la ieşirea de la audieri.

Astăzi, miniștrii Guvernului Cîțu au depus jurământul, pentru a prelua, în mod oficial, frâiele acestei țări.

Lista noilor miniștri

Ministrul Afacerilor Interne – Lucian Nicolae Bode

Ministrul Afacerilor Externe – Bogdan Aurescu

Ministrul Justiției – Stelian Ion

Ministrul Apărării Naționale – Nicolae Ciucă

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului – Claudiu Năsui

Ministrul Energiei – Virgil Daniel Popescu

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii – Cătălin Drulă

Nechita Oros – Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Ministrul Apelor și Pădurilor – Tantos Barna

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Attila-Zoltan Cseke

Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene – Cristian Ghinea

Ministrul Muncii și Protecției Sociale – Raluca Turcan

Ministrul Sănătății – Vlad Voiculescu

Ministrul Educației – Sorin Mihai Cîmpeanu

Ministrul Cercetării Inovării  și Digitalizării – Ciprian Teleman

Ministrul Culturii – Bogdan Gheorghiu

Ministrul Tineretului și Sportului – Carol Eduard Novak

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`