Prima pagină » Local » Crimă teribilă, în Iași! Femeie ucisă în bătaie de propriul soț! A lovit-o cu picioarele în cap până a rămas fără suflare!
Crimă teribilă, în Iași! Femeie ucisă în bătaie de propriul soț! A lovit-o cu picioarele în cap până a rămas fără suflare!

Crimă teribilă, în Iași! Femeie ucisă în bătaie de propriul soț! A lovit-o cu picioarele în cap până a rămas fără suflare!

06 oct. 2020, 02:00,
Ciprian Nedelcu în Local

O crimă teribilă, care s-a petrecut în județul Iași, s-a încheiat cu o condamnare la prima instanță. Ioan Iancu a primit o pedeapsă de 12 ani de pușcărie, pentru că și-a ucis nevasta în bătaie. Victima a ajuns în stare gravă la spital, iar medicii de la Spitalul de Neurochirurgie nu au mai putut face mare lucru pentru ea

O crimă teribilă care s-a petrecut în județul Iași s-a încheiat cu o pedeapsă, la prima instanță. Un individ a fost pedepsit de magistrați după ce a fost acuzat că și-a ucis în bătaie propria soție. Întreg scandalul a pornit pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice. Astfel, ieri, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași l-au condamnat pe Ioan Iancu la 12 ani de închisoare, pentru omor asupra unui membru de familie. În plus, instanța a admis în parte pretențiile formulate de o rudă de-a victimei.

„Instanța admite acțiunea formulată de partea civilă A.M.I. și, în consecință, îl obligă pe inculpatul Ioan Iancu la plata sumei de 20.000 de lei, reprezentând daune morale”, au menționat magistrații ieșeni.

De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

Ioan Iancu, acuzat că și-a ucis femeia în bătaie: i-a tras cu picioarele în cap

Procesul lui Ioan Iancu a început pe 12 martie 2020. Asta, după ce ieșeanul a fost reținut și, mai apoi, arestat preventiv, sub acuzația de omor asupra unui membru de familie, încă din luna ianuarie 2020.
Individul în vârstă de 51 de ani a intrat în vizorul oamenilor legii în urmă cu câteva luni, după un incident extrem de grav.

„S-a reținut că, pe data de 23 ianuarie 2020, în jurul orei 18:00, în timp ce se afla în locuința comună din satul Pârcovaci, orașul Hârlău, județul Iași, pe fondul consumului exagerat de alcool, inculpatul I.I., în vârstă de 51 de ani, i-a aplicat mai multe lovituri cu picioarele soției sale, în vârstă de 46 de ani, predominant la nivelul capului, cauzându-i leziuni incompatibile cu viața: hematoame subdural și intracerebral, contuzii și dilacerări cerebrale și de trunchi cerebral, hemoragii ventriculare și subarahnoidiene”, a precizat Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași referitor la această crimă teribilă.

Și-a sunat fiica și a anunțat-o despre ce s-a întâmplat

Anchetatorii ieșeni au mai afirmat că, la scurt timp după agresiune, Ioan Iancu și-a sunat fiica, căreia i-a povestit cele întâmplate. Când aceasta din urmă a ajuns acasă, și-a găsit mama în stare gravă, motiv pentru care a chemat o ambulanță. La scurt timp, un echipaj medical a preluat victima și a transportat-o la spital, pentru acordarea de îngrijiri.

„Din cauza leziunilor grave suferite, victima a decedat a doua zi, în spital. Fiind audiat în cauză, inculpatul a susținut că doar a îmbrâncit victima”, a adăugat Mihaela Apostol.

La finalizarea audierilor, procurorii l-au reținut pe individ pentru 24 de ore. A doua zi, anchetatorii au propus arestarea preventivă a lui Ioan Iancu. Judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au admis propunerea formulată de procurori pe numele individului.
Acum, rămâne de văzut dacă ieșeanul acuzat că și-a ucis în bătaie propria soție va contesta sau nu sentința prin care a fost condamnat. În eventualitatea în care o va contesta, urmează ca magistrații din cadrul Curții de Apel Iași să decidă ce se va întâmpla în continuare cu Ioan Iancu, bărbatul care se află după gratii din cauza acestei crime teribile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`