O parte dintre fermierii din județ au primit deja în conturi banii de la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA). Următorii pe lista de plată ce sunt autorizați de către APIA sunt crescătorii de ovine și caprine, dar și cei care dețin pășuni. Aceștia vor încasa 70 la sută din sprijinul cuplat de 17,71 euro pe cap de animal și 142 de euro pe hectar. La nivelul județului au depus cererile de plată anul acesta peste 3.000 de fermieri care vor primi banii în conturi pentru un efectiv de aproximativ 300.000 de capete.
Fermierii cu pășuni primesc banii
O nouă schemă de plată ce va fi introdusă pe listă săptămâna aceasta este cea pentru deținătorii de pășuni. Fermierii din Iași vor primi avansul și pentru pășuni. De asemenea, se va plăti și avansul de 70 la sută din schema de plată unică pe suprafață (SAPS), care este de 102,6082 euro/ha. Pentru plata redistributivă pentru intervalele între 1 și 5 hectare (inclusiv 5 ha) și peste 5 hectare și până la 30 de hectare inclusiv, avansul va fi din suma de 48,7127 euro/ha. Tot 70 la sută se va plăti fermierilor din 59,3201 euro/ha pentru plata la înverzire. Tinerii fermieri vor încasa avansul din 31,2477 euro/ha. Plățile pentru schemele finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,7496 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2019, în timp ce pentru plățile schemelor finanțate din FEADR (Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală), cursul de schimb valutar este de 4,6635 lei/euro. Acesta a fost stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 31 decembrie 2018