Credinciosul este purtat de crucea pe care o tine la gat. Aceasta cruciulita este cea mai mare avere a lui pe pamant! sa nu o dai jos

De la botez pana in mormant, credinciosul este purtat de crucea pe care o tine la gat, pe trupul lui: ii apara si ii incununeaza trupul, care este, de altfel, „templul Duhului Sfant” (1 Corinteni VI, 19). Aceasta cruciulita este cea mai mare avere a lui pe pamant: ea ii aduce aminte mereu al cui este si pe cine slujeste.

De dragul acestei cruciulite, multi au mers in mormant; ea marturiseste: „Sunt crestin!”. Cu mana isi insemneaza credinciosul trupul sau intreg: acest semn este o rugaciune fara cuvinte si o lasare in mainile lui Dumnezeu cel biruitor: „intru acest semn vei birui”.
***
De ce purtam la gat semnul Sfintei Cruci?

RomaniaTV

Soţia celui mai temut interlop al României tună şi fulgeră: S-ar putea să se trezească BALAURUL!

Observatornews.ro

Amenzi drastice introduse în Grecia pentru şoferi: pot plăti 8.000 de euro şi rămâne fără permis 4 ani

Crucea de la gat nu este o bijuterie, chiar daca e confectionata din metale pretioase, nici un accesoriu ori vreun obiect decorativ, ci trebuie sa fie semnul credintei noastre, sa se transforme intr-un prilej de marturisire autentica a lui Hristos.
Praznicul Inaltarii Sfintei Cruci ne prilejuieste abordarea unei probleme des intalnite. Cuvantului „Cruce” ii acordam, de obicei, multiple semnificatii. As vrea sa ma refer aici la simbolul cel mai profund al vietii noastre crestinesti. Linia verticala, pe care se fixeaza cea orizontala, uneste cerul cu pamantul, pe Dumnezeu cu umanitatea, iar, prin ea, cu intreaga faptura vazuta. Pe baza aceluiasi algoritm, am putea spune ca linia orizontala uneste om cu om si neam cu neam. Atunci cand ne insemnam chipul cu semnul de viata datator, prin linia verticala unim mintea cu inima, aratand astfel ca, in efemera existenta umana, ratiunea fara inima duce la mandrie, autosuficienta, iar inima fara ratiune, la trairi emotionale, sentimentaliste, departandu-l pe om de adevaratele valori si de scopul ultim al vietii: dobandirea mantuirii. Linia orizontala a semnului purtator de biruinta uneste umar cu umar. In genere, umarul, partea corpului omenesc corespunzand articulatiei dintre brate si trunchi, este asociat cu puterea. De aici zicala: „a pune umarul la greu”. Unind umerii cu orizontala Crucii, devenim mai puternici, caci, asa cum ne spune dumnezeiescul Pavel, Sfanta Cruce reprezinta puterea lui Dumnezeu.

De aceea, bunii crestini din batrane veleaturi nu doar ca s-au insemnat cu semnul biruintei si al iubirii mai tari decat moartea a lui Hristos, ci au inceput sa poarte la gat o cruce, fie din lemn, fie din anumite metale, considerand ca odata cu acesta Hristos ii insoteste. Si astazi se pastreaza obiceiul caci multi semeni au preluat traditia. Se pune intrebarea: este bine sa purtam o cruce la gat? Chestiunea devine si mai pertinenta daca ne gandim ca pretutindeni vedem cruci agatate: in masini, pe birouri sau in locuri straine de viata si trairea autentic ortodoxa. Pentru o buna intelegere a lucrurilor, as vrea sa fac referire la randuiala Calugariei, cand proaspatul monah primeste in cadrul slujbei o cruce din lemn, de mici dimensiuni, pe care o saruta si i se aseaza pe grumaz. Asadar, in randuiala tunderii in monahism se prevede in mod explicit purtarea crucii de catre calugar. Dupa ce s-a imbracat cu acea camasa alba, numita haina veseliei, i se asaza pe piept crucea, semn al renuntarii si totodata al dorintei sale de a se face partas patimirilor Domnului, dar si Invierii Lui, aratand ca adevarata credinta in inviere da sens suferintei, o umple de speranta si de dorinta de a trai, iar daca se rastigneste cineva astfel, se rastigneste spiritual in vederea invierii. „Arma impotriva diavolului crucea Ta ai dat-o noua” cantam in slujba Sfantului Maslu si de aceea calugarul ia pe pieptul sau Sfanta Cruce, ea fiind „tare aparatoare a celor ce bine calatoresc” spre Cer , dar si Semnul Fiului Omului (Matei 24,30). Calugarul poarta cruce, caci doreste a se jertfi pe sine, marturisind jertfa lui Hristos. Sfantul Apostol Pavel zice in acest sens: „port in trupul meu semnele Domnului Iisus” (Galateni 6,17). Crucea da slobozire de patimi si tot ea ne aminteste de Patimile Mantuitorului, prin care s-a aratat iubirea mai tare decat moartea.

Tot asa ar trebui sa gandeasca si crestinii, cand isi pun pe grumaz semnul Crucii confectionat din lemn, aur, argint sau alte materiale. Doar ca, din pacate, pentru multi, semnul de viata datator a devenit un simplu accesoriu oferit cu „generozitate” de mai toate centrele comerciale, intalnit chiar la cei aflati in bejenie fata de viata autentic ortodoxa.

Asadar, crucea de la gat nu este o bijuterie, chiar daca e confectionata din metale pretioase, nu e nici macar un obiect decorativ, ci trebuie sa fie semnul credintei noastre, sa se transforme intr-un prilej de marturisire autentica a lui Hristos. Crucea nu reprezinta un talisman. Nu semnul in sine constituie o arma impotriva diavolului, ci credinta noastra ca Hristos, prin jertfa Sa, a dat putere crucii, transformand-o intr-un semn de biruinta prin invierea Lui din morti. De aceea noi ortodocsii nu despartim Crucea de Inviere, ci staruim pe sudura interioara dintre taina Crucii si taina Invierii Mantuitorului Hristos. Aceasta pentru ca rodul Crucii este Invierea si in jertfa Crucii se inchide deja bucuria Invierii, nedespartita de amintirea jertfei Crucii. De aceea cantam in ziua proslavirii lemnului sfant: „Crucii Tale ne inchinam Hristoase si sfanta Invierea Ta o laudam si o marim.”

Practic, atunci cand dorim sa purtam o cruce la gat sau sa o asezam la birou, in casa, ori chiar in masina, trebuie sa ne adresam preotului pentru a o sfinti. Numai prin sfintire vom simti ca intr-adevar Crucea ne va fi calauzitoare, izbavitoare de cele rele. Redam un fragment din rugaciunea de sfintire a semnului crucii tocmai pentru a intari cele spuse anterior: „Doamne, Dumnezeul slavei, … trimite harul Preasfantului Tau Duh peste acest semn al crucii si-l binecuvinteaza, il sfinteste si-i da lui ca sa fie semn infricosator si tare asupra tuturor vrajmasilor vazuti si nevazuti, spre izgonirea si infrangerea tuturor curselor si ispitelor si asupririlor diavolesti. Iar poporului Tau sa fie acoperamant puternic, credintei intarire, nadejdii sprijinire, la razboaie biruinta si sporire in toate faptele cele bune”.
Surse: Tito Colliander, „Credinta si trairea ortodoxiei”; Arhim. Mihail Daniliuc, Doxologia.ro.