Crăciunul celebrează marele eveniment care a avut loc în urmă cu mai bine de două mii de ani, când, într-o noapte, păstorii au auzit vestea: „Astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor” (Lc 2,11). În Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi, Liturghia din noaptea de Crăciun (24 decembrie 2024), prezidată de Preasfinţitul Iosif Păuleţ, va începe la ora 22.00.
Crăciunul la Catedrala Romano-Catolică din Iaşi şi deschiderea Jubileului 2025
În ziua de Crăciun (25 decembrie), PS Iosif Păuleţ va celebra în catedrală la ora 11.00. În aceeaşi zi vor mai fi Liturghii la orele: 8.00, 9.15 (pentru copii), 16.00 (pentru tineri) şi 18.00.
A doua zi, Sfântul Ştefan, primul martir (26 decembrie), şi a treia zi, Sfântul Ioan, apostol şi evanghelist (27 decembrie), Liturghiile vor fi la orele: 8.00, 11.00 şi 18.00.
Duminică, 29 decembrie 2024, în sărbătoarea „Sfintei familii, Isus, Maria şi Iosif” se va celebra deschiderea Jubileului speranţei în toate diecezele catolice din lume. La nivel local, deschiderea Anului jubiliar are loc prin celebrarea Sfintei Liturghii prezidată de episcop în catedrala din Iaşi, mama tuturor bisericilor din dieceză, la ora 11.00.
Cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului, episcopul de Iaşi a adresat o scrisoare pastorală, amintind că, „odată cu acest Crăciun, intrăm, aşadar, într-un an al speranţei. La Naşterea Domnului, îngerii au adus un mesaj plin de speranţă, şi anume acela că Dumnezeu a venit la noi, Dumnezeu rămâne cu noi. El este Emanuel, Dumnezeu cu noi. Isus Cristos venit în lume este primul pelerin al speranţei. El este pelerinul Tatălui. Isus confirmă fundamentul speranţei creştinilor din toată lumea şi din toate timpurile. Acest fundament al speranţei este credinţa într-un Dumnezeu care îşi împlineşte promisiunile. Dumnezeu a promis un Mântuitor, şi iată că promisiunea lui se face trup în pruncuşorul Isus născut la Betleem”. În continuare, păstorul Diecezei de Iaşi ne invită „să fim misionari ai speranţei în casele noastre, în lumea noastră”, pentru că „lumea are nevoie de creştini care să poarte şi să trăiască mesajul său de iubire şi speranţă”. „Vă urăm un An jubiliar binecuvântat şi rodnic, în care Sfânta Fecioară Maria, Maica speranţei, să mijlocească darul păcii în toate ţările, familiile şi inimile. Crăciun binecuvântat şi La Mulţi Ani!”, a transmis PS Iosif la finalul scrisorii sale pastorale.
Textul integral al scrisorii pastorale poate fi citit pe site-ul Episcopiei de Iaşi (www.ercis.ro): PS Iosif Păuleţ: Scrisoare pastorală de Crăciun 2024: „Pelerini ai speranţei”. Totodată, aici poate fi găsită şi o variantă audio şi video.
În zilele dinainte de Crăciun credincioşii au fost chemaţi să se pregătească sufleteşte, să se spovedească, să se împace cu Dumnezeu şi să ia hotărâri bune pentru viaţa lor. Preoţii i-au vizitat pe bolnavii care nu pot veni la Liturghie.
În scop educativ şi pedagogic, naşterea lui Isus este reprezentată în catedrală prin aşa-numitul „presepiu” (pruncul, Iosif, Maria, păstorii, magii, animalele). Pentru aceasta s-au folosit statui şi diferite materiale. Obiceiul îşi are rădăcinile în anul 1223, când Sfântul Francisc din Assisi a vorbit cu un prieten din Greccio (Italia) să-i dea voie să facă într-o mică peşteră de pe terenul său o scenă cu naşterea lui Isus, aşa cum a fost la Betleem. Acesta a adus la locul ales un bou, un măgăruş, câteva oiţe şi o ieslişoară în care a aşezat un copilaş din lemn. În noaptea de Crăciun, Sfântul Francisc, însoţit de mulţi prieteni şi de săteni, a venit la presepiu pentru a sărbători Naşterea lui Isus, prin celebrarea Sfintei Liturghii. Cei prezenţi au lăcrimat de bucurie când Francisc citea evanghelia. Acest mod de a sărbători Crăciunul a fost reluat şi în anii următori şi se păstrează şi astăzi.
Un alt simbol al Crăciunului este bradul care îl reprezintă pe Isus Cristos, cel care este veşnic viu. În acelaşi timp, aminteşte de pomul paradisului, principiul vieţii şi al cunoaşterii. Pomul (bradul) împodobit reprezintă lumea cerească, acea lume nouă care a început să ia naştere o dată cu venirea lui Isus Cristos, Mesia.
Liturghiile, colindele, Fecioara cu pruncul, păstorii, îngerii şi magii îi invită pe toţi să nu uite că în viaţa în care se naşte Cristos e din nou Crăciunul, e din nou bucurie şi pace.