Prima pagină » Informații utile » Cote de moștenire pentru soț supraviețuitor și copii. Cine și cât primește când se împarte averea

Cote de moștenire pentru soț supraviețuitor și copii. Cine și cât primește când se împarte averea

03 feb. 2025, 13:29,
în Informații utile

Procesul de împărțire a averii poate ridica întrebări complexe, mai ales atunci când sunt implicate cote de moștenire pentru soț supraviețuitor și copii. Astfel, cunoașterea acestora este importantă pentru a înțelege drepturile fiecărui moștenitor și pentru a evita conflictele sau interpretările greșite ale legii.

Cum se împarte averea

Împărțirea moștenirii este un proces legal care se realizează conform normelor de succesiune. În general, se poate face pe cale de succesiune legală sau testamentară. În lipsa unui testament, succesiunea legală stabilește ordinea de moștenire, iar în cazul în care sunt implicați un soț supraviețuitor și copii, legea prevede cotele exacte pentru fiecare categorie de moștenitori. Procesul începe, de regulă, cu deschiderea procedurii de succesiune. Aceasta se poate face fie la notar, fie în instanță, în funcție de complexitatea situației și de eventualele dispute între moștenitori. Notarul public întocmește certificatul de moștenitor, document important care atestă cine sunt persoanele care au dreptul la moștenire. În cazul în care există un testament, acesta va dicta în mod clar cotele de moștenire. Totuși, în absența acestuia, se aplică regulile succesiunii legale.

Un pas esențial într-un astfel de proces este inventarierea completă a bunurilor defunctului. Aceasta presupune evaluarea imobilelor, bunurilor mobile, conturilor bancare, investițiilor și a eventualelor datorii. O evaluare corectă este importantă pentru a determina masa succesorală, adică totalitatea averii care va fi împărțită între moștenitori. În acest stadiu, se pot solicita și servicii de evaluare profesională pentru a asigura o apreciere obiectivă a valorii bunurilor.

Codul Civil stabilește un ordin de prioritate între moștenitori. În cazul în care decedatul a lăsat un soț supraviețuitor și copii, aceștia vor fi considerați moștenitori de ordin întâi. Ordinea de moștenire poate fi influențată, însă, și de existența altor rude, precum părinți sau frați, în absența unui testament. Cu toate acestea, când vorbim de un soț supraviețuitor și de copii, legea asigură o distribuție echitabilă, protejând drepturile ambelor categorii. După evaluarea averii și stabilirea moștenitorilor, se poate trece la împărțirea efectivă a bunurilor. Aceasta se poate realiza fie prin partaj amiabil, adică un acord între moștenitori, fie prin partaj judiciar, în cazul în care nu se ajunge la o înțelegere comună. În cadrul partajului, fiecare moștenitor primește o cotă parte din masa succesorală, iar aceste cote sunt determinate de prevederile legale sau de voința exprimată în testament.

Cote de moștenire pentru soț supraviețuitor și copii

Legislația succesiunii stabilește clar cote de moștenire pentru soț supraviețuitor și copii, având ca scop asigurarea unei distribuții echitabile a averii defunctului.  Soțul supraviețuitor nu face parte din nicio clasă de moștenitori legali, dar concurează cu orice clasă chemată la moștenire. Prin urmare, nu este înlăturat de rudele defunctului, dar nici nu le exclude pe acestea din urmă de la succesiune. Mărimea acestei cote variază în funcție de clasa sau subclasa de moștenitori cu care vine în concurs la moștenire. Cu descendenții defunctului (clasa întâi de moștenitori), indiferent de numărul lor, soțul supraviețuitor are dreptul la o pătrime din moștenire (25 la sută). Cu ascendenții privilegiați, indiferent de numărul lor, care vin la moștenire în concurs cu colateralii privilegiați ai defunctului, indiferent de numărul lor, soțul supraviețuitor moștenește o treime (33,3 la sută). Numai cu ascendenții privilegiați sau numai cu colateralii privilegiați, indiferent de numărul lor, soțul culege jumătate din moștenire (50 la sută). Cu ascendenții ordinari (clasa a treia de moștenitori) sau cu colateralii ordinari (clasa a patra de moștenitori), indiferent de numărul lor, soțul supraviețuitor are dreptul la trei pătrimi din moștenire, iar în lipsa rudelor din cele patru clase, soțul supraviețuitor va moșteni întreaga masa succesorală a soțului decedat.

În ceea ce privește ipoteza bigamiei sau poligamiei, două sau mai multe persoane pretind drepturi succesorale în calitate de soți supraviețuitori. În acest caz, moștenirea lăsată de defunct sau cota-parte din această moștenire se împarte în mod egal între soțul din căsătoria valabilă și cel sau cei inocenți din căsătoria/căsătoriile nule. De asemenea, soțul supraviețuitor poate concura cu două clase de moștenitori legali doar în caz de exherendare a unor moștenitori legali rezervatari. Problema nu se pune în caz de exheredare a unor moștenitori legali nerezervatari, cum ar fi fratele sau sora defunctului. Soluția problemei constă în stabilirea cotei cuvenite soțului supraviețuitor (şi a rezervei lui, dacă este cazul) în raport cu moștenitorii din clasa mai apropiată. Spre exemplu, dacă va concura cu descendentul exherendat şi cu moștenitorii din clasa a doua, cota legală a soțului supraviețuitor urmează să fie de o pătrime. Restul moștenirii, după ce se scade și rezerva exherendatului, va reveni moștenitorului sau moștenitorilor din clasa a doua. Indiferent dacă situația se rezolvă pe cale amiabilă sau necesită intervenția instanței, asigurarea cote de moștenire pentru soț supraviețuitor și copii este cheia pentru a proteja drepturile tuturor moștenitorilor.

Bugetul.ro
Adio, ANPC pentru Cristian Popescu Piedone! Curtea de Apel București i-a dat vestea, după ce a fost acuzat de nepotism
redactia.ro
Luminita Anghel a ajuns la capatul puterilor! Isi striga durerea pe internet dupa ce ani de zile a tacut: "𝘔𝘪-𝘢 𝘧𝘰𝘴𝘵 𝘧𝘳𝘪𝘤ă 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘤𝘰𝘱𝘪𝘭𝘶𝘭 𝘮𝘦𝘶 𝘣𝘪𝘰𝘭𝘰𝘨𝘪𝘤. 𝘈𝘮 𝘵𝘳ă𝘪𝘵 𝘶𝘯
Bugetul.ro
Spitalul care nu va mai exista. 150 de milioane de euro pierdute din cauza incompetenței locale
a1.ro
Chefi la cuțite, lider de audiență ieri. Diseară, Diana Mureșan, fostă sportivă medaliată care a devenit Chef, intră în audiții
Playtech.ro
Ce obligaţii ai când te opresc poliţiştii de la Rutieră? Actele pe care trebuie să le arăţi
observatornews.ro
Decizia SUA de a amâna eliminarea vizelor pentru România, fără precedent. În cât timp poate fi obţinută în regim de urgenţă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Cei mai enervanți vecini de la bloc. Nimeni nu-i suportă
realitatea.net
Țara vecină unde alimentele s-au ieftinit cu 50%. Românii din apropiere se pregătesc să treacă granița pentru a face cumpărături
SportpeSurse
Transfer de 5 stele! Denis Alibec, lângă Alex Mitriță la Craiova
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu alimentele din Kaufland care se strică, de fapt? O româncă a filmat tot
Dailybusiness.ro
Călătoria cu trenul din Europa pe care nu ar trebui să o ratezi! Ai ocazia să vezi 3 țări, iar prețul biletului este accesibil
RomaniaTV
Peste 10.000 de bugetari vor fi concediaţi, anunţul de la Ministerul de Finanţe
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
SUBIECTE ROMÂNĂ SIMULARE BAC 2025 EDU.RO. Subiectul care a dat bătăi de cap elevilor. Doi profesori corectează fiecare lucrare
redactia.ro
Doliu în medicina românească. A murit unul dintre cei mai importanți medici. A fost un profesionit desăvârșit
ego.ro
Vești proaste pentru Gabriela Cristea! Ce s-a aflat după demisia de la Antena Stars EXCLUSIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`