Costică Ciocan este unul dintre cei mai tineri judecători din Iași și din țară. La doar 29 de ani este judecător în cadrul Judecătoriei Iași, iar de curând a lansat două volume de poezii. Poeziile scrise au fost premiate și în cadrul mai multor concursuri și festivaluri literare naționale
Costică Ciocan este unul dintre cei mai tineri judecători din Iași și din țară. Tânărul a reușit să devină judecător în cadrul Judecătoriei Iași la doar 29 de ani. De curând, tânărul judecător și-a descoperit o nouă pasiune: poezia. A lansat două volume, iar poeziile scrise au fost un real succes. Costică Ciocan s-a născut pe 20 septembrie 1993, în Iași.
A absolvit cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” (2016) și ale Facultății de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (2018). A debutat literar cu volumul de poezii „Lumea prin ochelarii tăi” (Editura Neverland, 2021), pentru care a obținut premiul pentru debut „Traian Olteanu”, acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Iași. În 2022 a publicat cel de-al doilea volum de poezie, „Memento pentru trecut” (Editura Neverland), cu o prefață scrisă de Alexandra Gheorghe și Savu Popa.
Poeziile au fost premiate și în cadrul mai multor concursuri și festivaluri literare naționale, precum Concursul de Poezie „Ion Horea“, organizat de Filiala Târgu Mureș a Uniunii Scriitorilor din România (2020), Festivalul Național de Poezie „Nicolae Labiș” (2021), Festivalul – Concurs Național de Literatură „Moștenirea Văcăreștilor”, ediția a LIII-a, Concursul Național de Literatură ,,Alexandru Macedonski” (2021), Concursul de creație literară și teatrală cu tema „Distanța” și Concursul Național de Poezie „Tradem”, ediția a XLIII-a (2021).
Poezii scrie în pandemie
Pandemia l-a inspirat pe tânărul judecător ieșean.
„Poemele din volumul de debut «Lumea prin ochelarii tăi» au fost scrise în plină perioadă pandemică, când fiecare dintre noi am fost puși în fața încercării de a ieși din labirintul generat de criza socială, medicală și juridică, criză care a demonstrat în mod convingător ineficiența unei viziuni rigide asupra lumii.
Dimpotrivă, deschiderea spre noi orizonturi și soluții, acceptarea necondiționată de sine și acceptarea necondiționată a celorlalți, despre care a scris și psihologul Carls Rogers, au dus împreună la obținerea unor rezultate pozitive, pentru că în continuare avem nevoie de o viață frumoasă. Dar trebuie să precizez, scriu din adolescență”, a spus judecătorul Costică Ciocan.
Judecător Costică Ciocan: „Poezia s-a manifestat în mine, nu de puține ori, cu o intensitate semnificativă”
Judecătorul Costică Ciocan spune că a continuat să scrie și după ridicarea restricțiilor.
„Poezia, după cum mărturisea Nichita Stănescu, este un fenomen de natură revelată, care există în toți oamenii, în diferite nuanțe și care, spre bucuria mea, s-a manifestat și în mine, nu de puține ori, cu o intensitate semnificativă.
Am scris pentru a reflecta și înțelege, pentru a comunica cu membrii familiei pe care nu îi puteam vizita în timpul lockdown-ului, dar, în special, pentru mama mea, cadru medical într-un spital clinic de urgențe. Despre experiența izolării, a separării și a vulnerabilității am continuat să scriu și după ridicarea restricțiilor antiepidemice, tocmai pentru conștientizarea faptului că avem cu toții nevoie unii de ceilalți, fiind într-o relație de interdependență, care, potrivit lui Kurt Lewin, este cea mai mare provocare la adresa maturității individului și a societății”, a precizat judecătorul Costică Ciocan.
Trebuie precizat faptul că poeziile scrise de judecătorul Costică Ciocan au fost apreciate de către cititori.
Al cui plod e de e judecător la vârsta asta?
Al niciunui judecator, procuror sau om politic.
Parintii lui sunt oameni simpli, de la tara, din judetul Iasi!
Așteptăm volumul al treilea! Felicitări!
La 29 de ani, nu prea dai sentinte corecte si umane ,un judecator nu judeca numai prin aplicarea legii ,dar la 29 de ani nu ai de unde sa sti .
Poate ca e pur si simplu destept si talentat. Dar de ce trebuie sa apara la ziar? I-au murit laudatorii? I-a trecut in nefiinta modestia?
pe toti ii manipukeaza serviciile mai devreme sau mai tarziu. Sunt la comanda
Felicitari!! Intr-adevar, nu multe persoane ar putea imbina cu succes o cariera in domeniul juridic cu o pasiune atat de frumoasa precum poezia. Poate de aceea e atat de greu de crezut ca se poate. Frumos ar fi sa nu judecam oamenii dupa limitele pe care le avem noi insine.
Mari gogomani sunt unii.Daca ei nu concep ca pe acesta lume mai sunt si oameni fffff. inteligenti ,nu stiu cum se ajunge judecator,dar isi dau cu parerea . Omul a terminat sef de promotie ,provine dintr-o familie normala de la tara . A reusut muncind si cu sacrificii mari.
băiatul e din sat de la noi, Coarnele Caprei, o familie muncitoare şi normala
Cinste lui si parintilor care l-au crescut in Coarnele Caprei.
ASA AR TREBUI SA FIE NOUA GENERATIE DE MAGISTRATI!
TOTI AT TREBUI SA FACA TEOLOGIA SI APOI DREPTUL!
SA JUDECE CELE LUMESTI CU FRICA DE DUMNEZEU!
Prefer „la ziar” sa citesc despre oameni talentati decat despre „vedete” care nu fac niciun serviciu societatii.
Felicitări depline! Câinii latră, ursul trece…
La un articol atat de frumos vad comentarii atat de rautacioase, specifice oamenilor frustrați. Invit pe oricine se indoieste de faptul ca poti ajunge judecator fara sa faci parte dintr o familie bogata sau fara pile, sa dea admitere drept, sa promoveze toate examenele, licenta si sa parcurga toti pasii spre aceasta profesie, pasi pe care sunt sigura ca aceste persoane nici nu ii stiu. Intr adevar, aceasta gandire protejeaza de frustrarea si mai mare care ar aparea daca ar recunoaste ca ceea ce ajungi in viata tine in principal de fiecare individ in parte si cat efort depune pt visul sau.
In primul rand sincere felicitari pentru reusitele Dvs pe toate planurile! Am avut ocazia sa va citesc primul volum, deosebit de emotionant, totodata am avut ocazia sa va vad si la sedintele de judecata pe care le-ati prezidat, fara cuvinte cat profesionalism poate detine un tanar la varsta Dvs. Felicitari! Ma bucur ca exista in aceasta tara tineri care au reusit si reusesc prin munca si devotament.
pe mine ma eliberat conditionat, sa i dea dumnezeu sanatate
speram sa fie un judecator corect…saptamana trecuta a dat un verdict bun…ca e cam satula lumea de slugi a sistemului corupt din romania…sa fie intr-un ceas bun si sa fii corect…
dacqa justitia este independenta, tara asta o ia rau la deal si n o mai prinde nimeni; vezi japonia elvetia
cratima ti-a ramas insa in penitenciar prietene
jos palaria pentru judecator, sa aiba si altii capacitatea macar sa dea admiterea la drept, ce sa mai vorbim de magistratura…oricum nu se cauta poezia, deci cazul e pierdut…
Felicitări!
@joker, unii mai si invata si muncesc ca sa ajunga la asemenea performante. 🙂 Stiu din surse singure. Luati si va bucurati de el.
Unii mai si invata si muncesc ca sa ajunga unde sunt. Stiu din surse singure. Luati si va bucurati de el. 🙂
Felicitări!Și pentru cei frustrați nu va este frica de Dumnezeu!
mie mia ridicat sechestrul pus pe casa de procuror iar acum banca mi o execut silit pentru un credit din 2009
Felicitări d-le judecător!
Acest om demonstrează că poți s-ajungi procuror,judecător,notar,avocat și dintr-un oareșce sat.Invatatura temeinică și ambiția de a ajunge acolo unde și-a dorit ar trebui sa fie un exemplu și pentru alți tineri și să încerce să-și depășească condiția!Demonstrează că se poate!E-adevarat,se cheltuie timp,bani,stres,etc.
Să fiți un judecător corect,care sa respecte litera și spiritul legii!
Mult succes!
salutari din italia, doamne ajuta
cred că e mai fain sa fii procuror decât judecător , in orice caz, felicitări
Copii,învățătura n-a omorât pe nimeni!
Mergeți la școală și încercați să faceți macar un liceu și să dați un bacalaureat!
N-aveti nimic de pierdut.Se accede mai ușor acuma in scoli,fata de anii de dinainte de ’90.
Puteți face și o facultate care sa va placa ,cu atât mai bine!Puteți profesa in ce v-ați pregătit,și mai bine!Nu e ușor,dar nici imposibil in aceste vremuri!
Felicitari depline pentru inspiratie, talent si imbinarea armonioasa cu profesia de judecator! Mult succes!
Ai nevoie de ajutor financiar? Te afli într-o criză financiară sau ai nevoie de fonduri pentru a-ți porni propria afacere? cu împrumut garantat 100%, acordăm împrumuturi în (euro, lire sterline, dolari.) Trimiteți-ne un e-mail la (execsfinancialservice.link@gmail.com)(execsfinancialservice.link@yahoo.com) pentru mai multe informații
Număr WhatsApp: +34631995326
Serviciul executiv
David Mark
Director general
Sincere felicitări!
felivitari
felicitări maximeeeee