Costel Apetrei este angajat ca impiegat la CFR, în stația Pașcani, din 1998, iar de atunci, mii de trenuri au trecut pe mâna sa. Totul a plecat de la un vis din copilărie
Costel Apetrei este unul dintre cei mai respectați angajați de la stația Pașcani, un nod important de pe Magistrala 500. Acesta a reușit să învețe multe de la angajații care, între timp, au ieșit la pensie, el ajungând acum cel cu vastă experiență și îndrumător pentru cei tineri.
Costel Apetrei este printre cei mai experimentați angajați de la CFR
Totul a pornit de la un vis din copilărie, care nu s-a mai îndeplinit. Costel Apetrei voia să ajungă mecanic de locomotivă, însă viața a avut alte planuri pentru el.
„De mic, era visul meu să devin mecanic de locomotivă la CFR, doar că atunci nu am reușit, așa era sistemul, însă am făcut liceul CFR la Iași. În 1988, m-am angajat ca muncitor necalificat la depoul din Pașcani, până la Revoluție. După au început să se recunoască diplomele și am fost lăcătuș montator până în 1994. Ulterior, m-am înscris la un concurs pentru impiegați de mișcare, am făcut 9 luni teorie și 3 luni practică, iar după un an am fost impiegat de mișcare. Prima dată, m-am angajat la Mircești, între Roman și Pașcani. La insistențele unui șef m-am mutat la Pașcani și m-am angajat ca impiegat în 1998”, își amintește Costel Apetrei.
Meseria de impiegat este una extrem de solicitantă. Acesta are responsabilitatea de a dirija toate trenurile din aria sa de operare, iar orice greșeală poate avea consecințe grave. Costel nu este singurul ieșean care și-a dedicat viața meseriei pe care o iubește.
„Impiegatul este control de trafic feroviar. Este o rețea terestră, iar noi ne ocupăm de coordonarea trenurilor și manevrele în complexul Pașcani, în cazul nostru. La Pașcani este o gară mai specială, deoarece are 4 direcții de mers. Acum este programat totul pe calculator, se raportează circulația trenurilor, dar avem și un ecran în turnul de control, cu tehnologie de 40 de ani, care încă este funcțională și de încredere”, a precizat Costel Apetrei.
Meseria i s-a potrivit ca o mănușă
Deși a regretat că nu a ajuns mecanic de locomotivă, Costel Apetrei și-a dat seama că și-a găsit menirea când a început să lucreze ca impiegat de mișcare. Acesta însă nu regretă nimic din toți acești ani.
„Din 1998 am fost la CFR Călători la expedierea trenurilor, din 2000 am fost la triaj, iar din 2001, la turnul de control. Aici este creierul stației, noi decidem cum intră și pleacă trenurile. Este dificil, este un mediu strict, trebuie odihnă, rigurozitate, punctualitate, nu ai sărbători, evenimente, trebuie să respecți graficul, să fii la serviciu. Nopți pierdute, condiții meteo dificile. Mai mult am stat la muncă decât acasă, însă mi-a plăcut foarte mult ce am făcut și încă fac. Chiar dacă nu am ajuns mecanic, măcar am ajuns să dirijez trenurile. Nu m-am gândit să fac altceva, mi s-a potrivit ca o mănușă această meserie”, a spus bărbatul de 57 de ani.
Acesta este fericit că încă mai sunt tineri care se interesează de această meserie. Totuși, a rămas cu un gust amar din cauza faptului că infrastructura feroviară din România a rămas învechită.
„Suprinzător, încă mai sunt tineri interesați să se angajeze în acest domeniu. Pot ajunge la un salariu de 5.000 de lei la început, însă, când văd cât este de muncă și care este programul, se sperie. Cei mai buni ani, la companie, au fost în anii `90. După ce s-au despărțit companiile, a fost mai dificil. Este păcat ce se întâmplă acum, mii de oameni au lucrat și încă lucrează la compania aceasta, însă nu prea evoluăm, investițiile sunt puține, iar noi nu prea putem spune prea multe despre ce se întâmplă”, a mai adăugat pășcăneanul.
Sacrificii între viața profesională și familie
De multe ori, Costel Apetrei a trebuit să lipsească la momente importante din familie, deoarece trebuia să fie prezent la turnul de control din gară. Acesta petrecea mult la locul de muncă și ajungea acasă după două-trei zile. Acesta se gândește acum la pensionare și speră că într-o zi lucrurile vor evolua înspre bine.
„Familia m-a înțeles mereu, asta este meseria. Cu soția și copiii mă mai înțelegeam, dar la muncă nu aveai cum să negociezi programul. Am doi copii, sunt mari, au terminat și facultatea, sunt foarte mândru de ei. Acum, chiar de Crăciun, au venit acasă, am stat puțin cu ei și a trebuit să plec, că eram de serviciu la gară. Sincer, de acum aștept să ies la pensie, mai am cam doi ani, și gata, conform legilor actuale, însă vedem ce va fi. Au fost ani frumoși, însă, în ultima vreme, m-a lăsat cu un gust amar”, a încheiat Costel Apetrei.
Costel Apetrei are deja 37 de ani de când este angajat la CFR, însă pentru el totul a trecut foarte rapid, deoarece a făcut ceea ce îi place.
Dupa ce iese la pensie, in locul lui va veni angajatul ideal: AI.
Uitinduma la valizele alea cu butoane si manete am realizat ca pina si China , Vietnamul si India si altele neau intrecut cu vreo 50 de ani de tehnologie
Uăi las-o in p….a măsii…chiar n-ati reuait sa schimbati telefoanele alea oribile?!!
Pentru a ajunge sa efectuezi serviciu la Sigurabta Circulatiei trebuie o pregatire temeinica, atentie distributiva, corectitudine si seriozitate. Intrucat responsabilitatile sunt foarte mari, aceste meserii implica un consum foarte mare fizic, dar mai ales, intelectual. De aceea, dupa ani de serviciu si sacrificii, intervine uzura- care de cele mai multe ori isi pune amprenta timpuriu pe sanatatea acestor oameni. Gustul amar despre care vorbeste acest domn apare tocmai datorita faptului ca exista un dezechilibru intre ceea ce a oferit in timpul petrecut la serviciu si ceeea ce a primit (controale fara rost efectuate de cei care sunt platiti regeste si pentru care se gasesc intotdeauna fonduri, umilinta, incercarea de a fi pacalit ca primesti drepturile care ti se cuvin cand de fapt ti se retin alte sporuri, etc.)
Pacat ca ceferistii nu sunt apreciati la adevarata lor valoare!
Bună seara!
Văd, că știți mai mult decât media, ceea ce presupune funcția de impiegat de mișcare, observațiile dumneavoastră sunt obiective și pertinente.
Mulțumesc din suflet!
Mare dreptate aveți.Ce ar mai trebui adaugat ar fi,ca idiferent de gresala pe care o faci ,tu vei fi judecat după Codul Penal.Si totuși rezistăm,munca noastră pentru clasa politică nu contează,ramânem încadrați in muncitori calificați fără alte beneficii,si pentru asta trebuie să „mulțumim „Sindicatelor
Atunci cînd vor vedea că au rămas fără oameni cu experiență va fi prea tîrziu,în cel puțin 3,4 ani va veni și vremea iobagului iar șefi nu vor mai fi șefi nu va mai fi nevoie de ei.
Fac aceeași meserie și exact cum spune colegul, în ultima perioada se face serviciu cu scârbă și nu din cauza condițiilor de munca învechite, a lipsei de investiții cu care ne-am obișnuit, cât din cauza organelor de control și a șefilor care nu aduc niciun beneficiu căilor ferate, care vin doar sa ne controleze pe noi, însă niciunul nu întreabă ce probleme avem, ce neajunsuri avem, cum ne pot ajuta sa ne ușureze munca. Organe de control care au salarii de peste 10.000 RON, care se calcă în picioare în birouri și care nu aduc nimic în plus. Calea ferata are nevoie urgent de investiții în infrastructura și în personal tânăr calificat.
Un om adevarat! Bravo lui! Felicitari!!!!
Doamna Oana cum am spus este o meserie în care ori ce greșeală făcută poate distruge vieti Dar sa nu-l supra evaluam Fiecare meserie are importanta ei dacă o facem cum trebuie și cel ce leagă vagoanele este tot atât de de important ca si idm La un momentdat spune că Impiegatul este
control de trafic FEROVIAR”NU, controlul feroviar, adică controlul circulației pe o anumita zona îl face operatorul RC
Și mă întorc 2 zile de stat la servici înseamnă că 4idm nu au respectat graficul, 3 zile înseamnă că 6 idm nu au respectat graficul???? Care este adevarul
Am lucrat 39de ani și 8 luni în siguranță circulației mai precis electromecanic sc într-o st. cu 38 de linii plus gr.A cu 9 linii centralizate Da într-adevăr meseria de idm este grea cu multa răspundere Dar hai sa nu facem un super erou. Nu cred ca dacă a avut un ev în familie(înmormântare, botez, nunta, cununie etc) nu a putut PARTICIPA Mai spune ca a stat la servici 2,3 zile Nu se poate asa ceva, ce spun regulamentele cfr în această situație? Deci hai sa fim realisti
Aveti dreptate! Toti cei care lucreaza la Siguranta Circulatiei trebuie sa aiba anumite aptitudini, tocmai de aceea sunt verificati din atat in ceea ce priveste starea de sanatate, cat si cea psihologica. Din pacate, cei care conduc au avut grija sa intoarca o ramura impotriva celeilalte prin acordarea unor drepturi poate necuvenite si prin faptul ca nu au restructurat/angajat acolo unde se impunea. NU vreau sa va contrazic dar, de cate ori nu au fost incalcate regulamentele, tocmai CA SA IASA TREABA! Oare cand vor intelege ceferistii ca formeaza o familie si ca e greu, daca nu imposibil uneori sa faci serviciul fara ajutorul celuilalt? De aceea toti sunt eroi!