Costel Alexe a confiscat Spitalul de Copii „Sfânta Maria”. Acesta se laudă cu proiectele pentru care de fapt a luptat regretatul prof. dr. Marin Burlea
Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe (PNL), alături de vicepreședinții CJ, Marius Sorin Dangă și Sorin Alexandru Afloarei, împreună cu Alexandru Muraru, deputat și prim-vicepreședinte al filialei PNL Iași, se laudă continuu cu reabilitarea și modernizarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” în contextul în care ei nu au avut nici cel mai mic merit. Singurul care s-a zbătut și și-a dat silința pentru ca unitatea medicală să atingă standarde de înaltă calitate a fost regretatul prof. univ. dr. Main Burlea, care a condus spitalul peste 20 de ani.
Costel Alexe a confiscat Spitalul de Copii „Sfânta Maria”! Acesta nu are nicio contribuție privind reabilitarea și modernizarea unității medicale
Încă din perioada în care regretatul prof. univ. dr. Marin Burea era la conducerea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași, acesta a militat și a depus eforturi ca unitatea medicală să ajungă la standarde înalte de calitate. Personalitate marcantă a medicinei românești, prof. univ. dr. Marin Burlea, supranumit și „îngerul copiilor”, a încetat din viață în luna octombrie a anului 2018. Însă toate demersurile și proiectele concepute și demarate de acesta au rămas să își continue parcursul.
Astfel, sub nicio formă, nici Costel Alexe, actualul președinte al Consiliului Județean, împreună cu clica sa de la PNL, nici bioinginerul Alina Belu, așa-zisul manager, omul din PNL, nu au niciun merit și nu își pot permite să mintă ieșenii cu realizarea modernizării unității medicale.
Niciun membru din conducerea actuală a Consiliului Județean Iași nu ar trebui să aibă tupeul să se laude cu proiecte care au fost inițiate și care ar fi fost finalizate cu sau fără PNL la conducerea Consiliului Județean. O astfel de abordare, precum minciunile pe bandă rulantă spuse ieșenilor la conferințele de presă, tăiatul panglicilor la finalizarea proiectelor ce țin de Spitalul „Sf. Maria”, îl face, de fapt, pe Costel Alexe să piardă din credibilitate, dacă are așa ceva.
Este inadmisibil să vii cu clica din PNL, în frunte cu Alexandru Muraru, cei doi vicepreședinți CJ, Sorin Afloarei și Marius Sorin Dangă, și Alina Belu, să spui oamenilor că proiectele de la Spitalul „Sf. Maria” sunt dovada unei excelente conduceri ale Consiliului Județean, fără a menționa măcar o dată numele regretatului prof. dr. Marin Burlea. Spitalul „Sf. Maria” nu a apărut odată cu președintele CJ, Costel Alexe, și nici cu managerul Alina Belu, care se laudă că au făcut o mare minune. Ar trebui să le crape obrazul de rușine atunci când se uită în ochii micuților pacienți și aparținătorilor, când îi mint cu nonșalanță.
Practic, lui Costel Alexe i-au murit lăudătorii și, pentru că își dorește cu ardoare încă un mandat pe scaunul cald de președinte al județului, se folosește de orice proiect, fără a avea vreun merit. Este important de înțeles și punctat faptul că, indiferent cine ar fi fost la conducerea Consiliului Județean din Iași, proiectele pentru care s-a luptat regretatul prof. univ. dr. Marin Burlea ar fi continuat, un medic care și-a pus viața în slujba pacienților.
Costel Alexe, gargară politică la fiecare tăiere de panglică
Toate panglicile tăiate de Costel Alexe sunt „încununate” de tradiționala gargară politică. Chiar dacă se bate mereu cu pumnul în piept că nu dorește politizarea niciunui proiect, președintele CJ Iași adaugă la fiecare discurs și o parte politică. Pentru Costel Alexe, și doar din punctul lui de vedere, orice proiect finalizat în mandatul său este datorat propriei munci. Nimic mai fals. Munca din spatele amplelor modernizări și reabilitări este, de fapt, realizată de oamenii implicați, care și-au lăsat amprenta în județ.
Este important de precizat faptul că reabilitarea și modernizarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria”, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei si a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operațiunea B – Clădiri publice, a fost realizată prin fonduri europene, nu prin contribuția președintelui CJ, Costel Alexe. Valoarea finală fiind de 138.824.310,00 lei, inclusiv TVA, iar durata contractului de proiectare și execuție a fost de 48 de luni, respectiv mai 2019 – mai 2023.
Președintele Consiliului Județean Iași profită din plin de tăieri de panglici, indiferent unde au loc, pentru a minți cu nerușinare auditoriul, ieșenii, crezând că astfel va căpăta capital electoral. Președintele CJ Iași uită că electoratul cunoaște năravurile și nu mai crede nimeni minciunile împachetate frumos. Practic, Costel Alexe a confiscat Spitalul de Copii „Sfânta Maria” doar pentru a tăia panglicile și pentru a minți ieșenii cu așa-zisele realizări ale sale.
Inculpatul asta de Alexe in 4 dosare penale la DNA, a dat de putere fix ca mentorul sau, Chirica. Iar acum vrea sa nea dea tuturor lectii, ce face si cum face. Mai nou se afiseaza prin sate cu Alexandru Muratu, alt guster liberal. Pacat de el, dar sifoanele ii vor narui viitorul. Traieste un si in hazard ca are functie. Daca scapa de puscarie, se intoarce la OCPI, daca-l mai primesc aia sau poate ajunge ca Fenechiu.
Are gologan cât pentru zece vieți și el și familionul sau. Folosește Sputalul Sf Maria pentru jecmăneala. Orice achiziție e coordonata sa ajungă cu dedicatie unde are obligații și de unde curge tainul. Si-a făcut o filiera prin care fura din spital coordonata de Bela care la rândul ei e controlată de Kilă și a Wdatu care a rol sa urmărească și sa blatuiasca achizitiile.. Se fac fundamentări false și caiete de sarcini măsluite cu condiții speciale astfel sa fie îndeplinite doar de cei care trebuiesc și au consimțit sa dea parandărătul lui don Costel. Kilă e tartorul care e interfața licitațiilor trucate se întâlnește cu musterii in Iulius Mall le da informațiile , pregătește condițiile din caietul de sarcin , urmează Bela carecu slugile fac achiziția trcata și apoi intra in scena Wdatu care colectează malaiul și-l duce la don Costel 75% și 25% împarte cu Kilă și Bela. Asta.e filiera pungașilor și furtului pe față din spitalul de copii
Achizitii la acest spital se fac in functie de șpaga. S aubsemnat acorduri cadru si se vor finanta in momentul in care vor veni cu spaga. Nimic nubse ia fara spaga nicaieri in Iasi. Va spune un angajat in domeniul aparaturii medicale. Cunosc toate spitalele din acest oras. Sunt foarte putine cazurile (spre deloc) unde se face ceva fara spaga. Si cand se face fara spaga, sunt chestii minore. De ordinul catorva mii de lei. Restul achizitiilor sunt NUMAI CU SPAGA!!! DIRECT SAU PRIN INTERPUSI!!!
Asai
Revin!
Așa este Cetățene , asta spun și eu, ai perfecta dreptate. Dar eu am deconspirat și filiera dta poți sau nu confirma. Eu sunt din sistem, știu exact . Kilă trebuia Arestat de zeci de ori dar este totuși in libertate și nu se potoleste, a pus la punct o rețea mafiotă de trucarea licitațiilor, de colectarea șpăgii, de transmiterea ei mai departe și chiar de ascunderea ulterioară prin diverse contuti in diverse cotloane.
Kilă dacă ar fi strâns de corcodușe ar borî multe. Care e scopul prezentei zilnice la CJ ? Când la tablă , când la breloc , când la zdrăngă când la bucciu de cazatu căruia îi bulește amanta adică pe BeluGa .
Horo, cum de ciorditorul asta umbla liber, mistretule?
Am plecat din acest spital ca să nu ajung la mititica.De când a venit Beluga nu se mai respecta nici o procedura de achiziții.PNL Iași este unicul furnizor pentru Spital.
votati pnl,votati 2 penali!!!
Costelus explica oamenilor de ce Oradea face centuri și autostrăzi și Iașul nu face nimic ? Aloo trezirea , lasă găinăriile
Hai să fim onești(chiar dacă nu suntem din… Onești).
Nu-i întrece pe… ziariști!
Noi 2 ne ia Costel ca noi nu vrem sa mergem
Nu le fqce nimeni nimic. Sunt mana in mana cu politia, cu procurori, cu judecatori. Horodniceanu a tras doua părțuri in Iasi, a facut doua dosare si l au luat la Bucuresti ca sa se musamalizeze astea aici local. Cum a fost sincu procurorul Eva. Se luase de judecatorii din tribunalul iasi si de copchilul judecatoarei de la CSM si l au dus la Buciresti sa i faca dosar lu Voiculescu. Dosarul de la Iasi? Mai stie cineva ceva? MUMU!!! Ij continuare 20+ judecatori stau cu doldora in conturi. Totul e stropeala. Spaga o iau ca niste smecheri. Neveste sinamante de politainsau procurori, smecheri din CJ ce dau dreptul la justitie, iar romanul ramane cu muia!!! Ba, voi nubaveti nici cea mai mica idee cam cat se fura! Pana si horodniceanu si a umplut conturile si a plecat la bucale la caldurica! Prosti mai sunteti! Multi si prosti!
Mai terminati o data cu Burlea , nu a facut nimic pt. spital, singurul lucru pe care l-a facut este AVEREA uriasa pe care a lasat-o., si nu uitati ca la revolutie urlea era un medic care mai prindea si el garzi pe la spital nu un medic eminent.Noroc cu partidele care l-au promovat ,fiind un ecelent organizator de mese festive si simpozioane !Merite mari in reabilitarea spitalului o au functionari din CJ si mai ales doamna Niculescu G, fica marelui ctitor al spitalului prof.Nae Niculescu.
Bââ cum vâ permitrți sâ vâ luați de dotorul bam bam halexe din ciordeleul eșuatului gowernator werner–nu se vede clar că de când e la căcăceni a crescut și producția de dottori îîî în ciordeleul meu uni cu plagiatele alți cu sponsorizâri în tablă alți cu flacoane de coviduț–etc–trai nănacă cu asemenea tătuci eșuați–și se mai miră cineva de ce e atâta corupție pe metru pătrat în era wernerului pas cu pas–ha ha ghinion–-
Are blonda acolo care îl satisface total
…Alina Cimitir Plugaru
Un agarici ce strigă în gura mare și mai apoi făcând circ de doi bani!