Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași implementează un proiect cu impact deosebit asupra comunității locale. Acesta este intitulat – COSMUS (Communiy School Museum). Principalul produs final al acestuia îl reprezintă crearea unui muzeu, cu sprijinul tuturor celor care doresc să se implice, nu doar cu exponate realizate de elevii și profesorii colegiului. Muzeul va avea două paliere. Prima parte este una fizică, invitând astfel comunitatea să intre în contact direct cu obiecte. Va fi și o parte virtuală, ce va conține materiale multimedia, înregistrări pe diferite teme. Toate instituțiile, asociațiile, organizațiile sau persoanele care doresc să devină parteneri ai colegiului de Artă sunt invitate să se alăture echipei de proiect.
Se pun bazele Muzeului Comunității
Proiectul este în al doilea an de implementare, finalizându-se în 2021. Instituția care coordonează acest proiect este din Portugalia, iar partenerii provin din școli, universități sau asociații din Spania, Italia, Grecia, Turcia, Belgia, Polonia. Ultima întâlnire de lucru tocmai a avut loc în orașul Salonic din Grecia. Colegiul de Artă a fost reprezentat de profesorii Mirela Miron, coordonatorul proiectului, și Mihaela Chiribău-Albu, membru în echipa de implementare. La această întânire au avut loc ateliere de lucru ce au vizat diferite aspecte legate de realizarea muzeului, de procesul de diseminare. Partenerii din Portugalia au prezentat stadiul de lucru pentru un produs intelectual: o carte virtuală intitulată „Education and Museums”. Un alt produs final prezentat în Grecia și care va fi parte a fiecăruia dintre muzeele create în școli este expoziția de bannere prin care țările participante au facut cunoscute cele mai importante aspecte ale comunității locale.
„Foarte interesant, plăcut și inspirativ a fost modul în care școala din Salonic, de asemenea cu profil artistic, a realizat activitățile care au făcut cunoscut patrimoniul cultural al comunității locale. Astfel, participanții au intrat în contact direct cu arhitectura orașului prezentată prin scurte narațiuni cu impact emoțional deosebit. Următoarea întâlnire va avea loc în luna iunie 2020, în Valencia, fiind organizată de Asociația Meraki. Acesta va oferi sesiuni de formare a profesorilor în vederea finalizării cu succes a proiectului”, a precizat prof. Miron.