Aceste cornulețe cu rahat de post pot fi fragede și gustoase, chiar dacă nu conțin ouă, unt ori smântână. Pentru că a început perioada postului, timp în care nu sunt permise alimentele dulci pentru cei care postesc, trebuie neapărat să încerci o rețetă de post, care este și foarte ușor de realizat.
În perioada postului, poți alege și pregăti o rețetă simplă și rapidă de cornulețe cu rahat, apă minerală și aluat fraged. Ai nevoie de puține ingrediente și cornulețele vor fi delicioase, pline de aromă și savoare.
Cornulețe cu rahat turcesc, de post
Posturile impun câteva restricții alimentare, însă, din fericire, există o mulțime de rețete alternative care înlocuiesc cu succes alimentele de dulce. Chiar dacă creștinii postesc de la mâncărurile de dulce, există prăjituri de post făcute din ingrediente gustoase, aperitive de post, dar și o mulțime de feluri de mâncare ce au drept ingredient principal ciuperci.
Aluatul se va lucra ușor, singura condiție fiind să nu îl frămânți prea mult. Se întinde frumos cu sucitorul, nu se lipește de blat, iar la copt parcă se desface în fâșii.
Nu uita să pudrezi din belșug cornulețele cu zahăr pudră imediat după ce le-ai scos din cuptor. Atunci aderă cel mai bine zahărul pudră pe suprafața lor. Dacă apucă să se răcească nu se vor mai acoperi la fel de bine cu zahăr.
Pentru rețetă de cornulețe de post vei avea nevoie de 200 ml apă de minerală; 100 ml ulei de floarea soarelui; 4 linguri de zahăr; 2 pliculețe de zahăr vanilat; coajă rasă de lămâie; 450 g de făină; 1 pliculeț de praf de copt; un praf de sare; zahăr pudră vanilat; 200 grame de rahat (simplu sau cu nuci).
Mod de preparare
Primul pas este să amesteci apa minerală cu uleiul, zahărul, coaja rasă de lămâie, zahărul vanilat și praful de sare. După aceea, într-un vas mare pune făina și praful de copt și amestecă ușor. Următorul pas este să adaugi făina, puțin câte puțin, peste amestecul de lichide.
La final, frământă aluatul timp de câteva minute până când devinde perfect omogen, elastic și nelipicios. Învelește-l apoi într-o folie alimentară și pune-l la frigider pentru aproximativ o oră sau chiar două. După ce a trecut acest timp, scoate aluatul de la frigider, taie-l în 5 bucăți și apoi ia fiecare parte și întinde-o cu sucitorul pe rotund, până când devine subțire.
Împarte cercul din aluat în 10 triunghiuri. Taie-l mai întâi pe jumătate, apoi în alte 5 triunghiuri pe care vei așeza bucățele de rahat (tăiate mici). Atenție, pune rahatul în capătul aluatului, apoi rulează spre vârful triunghiului. Așază cornulețele formate într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, astfel încât să rămână în jur de un centimetru distanță între ele pentru că vor crește.
Totodată, în timp ce pregătești cornulețele, preîncălzește la 180 de grade, apoi dă-le la cuptor pentru 20-25 de minute până devin ușor rumene. Ține cont de faptul că trebuie verificate des deoarece se ard foarte repede.
La final, dă-le (cât timp sunt fierbinți-calde) prin zahăr pudră vanilat. Iar dacă nu consumi toate cornulețele cu rahat de post, păstrează-le în recipiente închise ermetic sau într-o pungă de plastic pentru a nu se întări.