Un copil în vârstă de 9 ani a ajuns de urgență la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, transferat de la Spitalul Județean Botoșani, cu un traumatism cranio-cerebral grav. Minorul a fost operat de urgență.
Vă aducem aminte faptul că în Botoșani, în seara zilei de 1 iunie, s-a produs un accident rutier grav soldat cu rănirea a mai mulți copii.
Ce se întâmplă cu copilul rănit în accidentul din Botoșani
Managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iași, dr. Lucian Eva, a explicat ce se întâmpla cu copilul rănit în accidentul de la Botoșani. Într-o intervenție pentru BZI.RO, managerul explică faptul că minorul a ajuns la spital cu un traumatism cranio-cerebral grav și că medicii l-au operat de urgență. După intervenția chirurgicală, minorul a fost detubat, iar viața acestuia nu mai este pusă în pericol:
” Bună ziua, copilul în vârstă de 9 ani a fost admis în Spitalul de Neurochirurgie din Iași pentru un traumatism cranio-cerebral grav, urmare a unui accident rutier. A fost supus unei intervenţii chirurgicale de urgență. În momentul de față este detubat, conștient și în afara oricărui pericol ” a menționat dr. Lucian Eva.
Menționăm faptul că accidentul rutier a avut loc în judeţul Botoșani, lângă municipiul Dorohoi. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau 10 persoane. Din totalul de persoane implicate, au fost răniți 7 copii care aveau vârstele cuprinse între 3 și 14 ani. La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi.