Prima pagină » Actualitate » Copil mort după zece ani în care a fost ţinut în sclavie, într-o comună din Galaţi
Copil mort după zece ani în care a fost ţinut în sclavie, într-o comună din Galaţi

Copil mort după zece ani în care a fost ţinut în sclavie, într-o comună din Galaţi

29 oct. 2022, 21:55, 5 ,
în Actualitate

Într-un cimitir din Galaţi plin de mărăcini şi cruci a fost îngropat Mihai Alexandru Stoian, un adolescent de 19 ani care nu a avut scăpare din sclavie decât prin moarte.

În scurta lui viaţă, pe nimeni nu a interesat că a fost exploatat, bătut, înfometat, batjocorit şi aruncat să trăiască într-o baracă, printre animale. Zece ani a durat coşmarul acestui copil şi tot atât indiferenţa unei comunităţi întregi din comuna Slobozia Conachi din Galaţi.

De la mamă până la vecini, asistenţa socială, primar, Poliţie sau Protecţia Copilului.

Ultima fotografie cu Mihai în viaţă a fost făcută la înmormântarea tatălui, singurul din familie care îl mai putea salva. Pe chipul băiatului se vedea disperarea. Propria mamă se lăsase păcălită de o mătuşă înstărită să îl dea pe Mihai la stână când avea nouă ani ca să îl înveţe cu munca. Chipurile, să nu mai fure şi să nu apuce pe căi greşite.

Mătuşa însă avea nevoie de un sclav să îi păzească oile. Fratele mai mic al lui Mihai ar fi putut avea aceeaşi soartă. Radu s-a născut în anul în care Mihai a fost luat la stăpâni. Au aşteptat să crească, l-au vânat pe stradă şi au procedat exact ca în cazul fratelui său, doar că pe Radu îl lăsau să se întoarcă seara acasă, după muncă.

„Când veneam de la şcoală cu colegii, cu prietenii, mă trimiteau la oi că altfel mă bate. Eram chinuiţi, bătuţi. Am petrecut cu el (n.r. cu fratele lui, Mihai) câţiva ani buni, mergeam cu el cu oile, dormeam cu el”, a povestit Radu.

Într-o baracă neîncălzită şi murdară, singur, fără mâncare, fără familie, fără viitor. Bătut cât pentru zece vieţi. Când fugea din sclavie să îşi vadă mama, fratele şi sora, mătuşa îi convingea că trebuie să îl dea pe brazdă pe băiat şi îl lua înapoi la stână.

Mihai era la dispoziţia exclusivă a familiei Nedelcu. A fost ţinut departe de civilizaţie, în cuşca din spatele casei sau pe câmp cu oile. Zece ani nu a avut voie să vorbească cu nimeni, nu avea prieteni, nu a avut copilărie. Doar un câine şi 300 de oi. Şi un stăpân care l-a torturat zilnic.

Ce au făcut profesorii când au văzut că Mihai nu mai vine la şcoală? Ce au făcut asistenţii sociali sub nasul cărora copilul era torturat? Ce a făcut primarul sau Protecţia Copilului? Ce au făcut sătenii care nu aveau cum să nu observe că în curtea vecinului lor un copil e exploatat până la epuizare?

Aproape toţi au reacţionat la fel. Nici când Mihai s-a îmbolnăvit grav de plămâni nu a fost lăsat în spital să se vindece. Când sora sa l-a văzut ultima oară, Mihai se stingea încet.

„Era trist, l-am văzut trist. Mi-a cerut un telefon. I-a cerut soţului meu dacă îi lasă telefonul meu şi atunci i-am dat telefon pentru că am zis că aşa vom mai vorbi cu el, dar din păcate i-au luat telefonul că au zis că nu este el în stare să vorbească la telefon”, a precizat tânăra.

Şi pentru că viaţa unui copil nu a avut nicio importanţă pentru nimeni, disperat şi fără de ajutor, Mihai a renunţat la viaţă. A fost găsit mort, lângă oile lui. Era noiembrie 2015, iar băiatul abia împlinise 19 ani.

Abia atunci, în ochii unui procuror, moartea lui Mihai a fost mai mult decât o sinucidere. La şapte ani distanţă, Rodica şi Nicolae Nedelcu, mătuşa şi unchiul care l-au exploatat şi batjocorit sunt judecaţi la Tribunalul Galaţi pentru sclavie şi determinarea sau înlesnirea sinuciderii.

În faţa unui asemenea caz, ne întrebăm câţi copii ca Mihai mai sunt în România şi ce tragedii i-ar putea trezi din adormire pe cei plătiţi să deschidă ochii la timp şi să îi ajute?

Potrivit unui raport UNICEF, în ţara noastră mulţi copii sunt obligaţi să muncească de la şapte-opt ani, iar această formă de exploatare intră în firesc chiar şi atunci când cei mici abandonează şcoala sau se îmbolnăvesc din cauza muncii.

În Europa, România e şi o sursă de trafic de persoane exploatate prin muncă, inclusiv minori. Acuzaţiile au rămas nepedepsite, iar autorităţile au făcut puţine eforturi să împiedice exploatarea copiilor.

Bugetul.ro
Plecarea lui Dorinel Umbrărescu s-a produs în mod oficial. Drumarul din județul Bacău și-a luat la revedere de la oamenii din zona Buzăului
redactia.ro
Cine este Smărăndița, noua șefă de la Guvern. Tânăra a fost numită de Ilie Bolojan într-o funcție de conducere
Bugetul.ro
Recalculare de urgență pentru 5 milioane de pensionari! Se întâmplă pe 15 iulie la CNPP, este ordin clar de la ministrul Muncii
a1.ro
Gestul neobișnuit făcut de Emmanuel Macron față de Printesa Kate, în timpul vizitei istorice din Marea Britanie
Playtech.ro
Reguli noi pentru permisele auto luate de poliţişti! Cum se vor putea recupera, legea supără mulţi români
observatornews.ro
Vlad a contestat nota 9,95 luată la Matematică. Cât a primit după recorectare, la Evaluarea Naţională
Playsport.ro
Se schimbă permisele de conducere pentru șoferii români. Când trec toate pe...
Evz.ro
De speriat! AIEA: Germania poate produce arme nucleare în câteva luni
realitatea.net
Ce temperatură trebuie să setezi la frigider când afară e caniculă. Trucul prin care să scazi factura la curent
SportpeSurse
Înțelegerea făcută de Donald Trump aruncă lumea în aer
Playtech.ro
Cuvântul din limba română pe care 90% dintre vorbitori îl spun greşit. Românii pun un R în plus, dar nu este corect
Dailybusiness.ro
Europa arde! Incendii uriașe în Franța, Spania, Italia și Grecia. Mii de hectare mistuite, localnici disperați
RomaniaTV
Vestea MOMENTULUI, dată de Dana Rogoz. Anunțul vine la o zi după ce Andreea Marin a anunțat despărțirea de iubit. Dana și soțul ei s-au căsătorit acum 13 ani
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
💔💔💔DESPĂRȚIRE bombă în showbiz! Andreea Marin i-a spus adio lui Adrian Brîncoveanu. E cutremur!
redactia.ro
Cine este tânăra ucisă de fostul iubit după ce i-a incendiat casa. Victima a fost rapită și în februarie de ucigaș
ego.ro
I-a spus aceste cuvinte surorii ei mai mari, iar după câteva ore, s-a sinucis, din cauza examenului de evaluare
Comentarii
  • Grad ridicat de imbecilizare a parintilor, rudelor. Cum au tolerat asa ceva?

  • L-au vandut pur si simplu! Si apoi au mai facut inca un baiat tot pentru a-l vinde. Si au trait din ce au capatat de la cumparatori. Daca ar fi avut trei baieti, i-ar fi vandut pe toti. Parintii sa faca si ei puscarie pentru trafic de persoane! Iar cei care au privit si au stiut ce se intampla, sa traiasca cu asta toata viata: au participat si ei la moartea acestui nevinovat!

  • Atunci cand profitul devine politica de stat, omul este este privit ca mijloc de productie si viata sa nu mai valoreaza nimic.
    Cazul de fata este unul extrem, dar consecintele acestei politici le vedem in fiecare zi. Singura fateta a omului pe care sistemul o apreciaza ca fiind utila este este „forta de munca”. Familia, anvelopa sociala nu conteaza pentru sistem. Pentru sistem, forta de munca este oricand dispensabila si oriunde relocabila. Este conditia sclavului modern.

  • pentru Tudor

    Ce spui tu este perfect adevarat. Sistemul neoliberal nu respecta umanitatea din om, mai exact o ignora, si-l trateaza pe om ca pe un mijloc de atingere unui scop (profitul patronului). Neoliberalismul respecta umanitatea patronului si ignora umanitatea angajatului, pe care-l reduce la conditia de sclav modern, cum spui tu.
    In ce priveste liberalismul, multi ignoranti vorbesc fara a-l fi citit pe Adam Smith. El a fost profesor de morala, nu de economie, si avertiza : „nesocotirea imperativelor morale, acumularea averilor pe cai imorale, duc inevitabil la dezintegrarea morala si la ruina materiala a societatii”.

  • Nu stiu daca exista cuvinte , Romania tara de tilhari pervesi
    Nu exista empatie , toti alearga dupa bani
    Vind copii , pe ma -sa pt bani 🤮🤮
    Romania trebuie exclusa din EU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
10 iulie 2025
10 iulie 2025