Prima pagină » Eveniment-Social » Copil dus în stare gravă la spital! A fost lovit de un autoturism
Copil dus în stare gravă la spital! A fost lovit de un autoturism

Copil dus în stare gravă la spital! A fost lovit de un autoturism

11 oct. 2019, 04:00,
Cristian Hitruc în Eveniment-Social

În cursul zilei de joi, un grav accident rutier s-a produs în Iași, în Podu Roș, când un copil în vârstă de 10 ani a fost acroșat de un autoturism. Acesta a fost lovit de mașină în timp ce încerca să traverseze strada prin loc nepermis, în alergare.

Șoferul autoturismului a fost surprins de acesta și nu a mai putut să evite impactul. La fața locului s-au deplasat de urgență echipajele medicale și echipajele de poliție. Medicii au intervenit și l-au preluat pe copilul în vârstă de 10 ani, pe care l-au transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului pentru Copii „Sf. Maria” din Iași. Din informațiile care au apărut, se pare că acesta este în stare gravă, fiind în comă. Pacientul a fost internat la Anestezie și Terapie Intensivă, fiind ținut sub atentă supraveghere medicală, urmând să fie supus mai multor investigații mai amănunțite.

„În cursul zilei de ieri, la Unitatea de Primire Urgențe a fost transportat un pacient care a fost implicat într-un accident rutier. Acesta a fost internat la Terapie Intensivă, suferind politraumatism prin accident rutier. Copilul va fi supus unor investigații mai amănunțite și va fi ținut sub atentă supraveghere medicală”, precizează medicii Spitalului pentru Copii „Sf. Maria” din Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`