Conventia de la Cetatea Alba si Tratatul de la Adrianopol

Primele domnii sub Ionita Sandu Sturdza ca Domn al Moldovei si Grigore al IV-lea Ghica ca Domn al Valahiei – au fost de scurta durata: desi relatia de clientelism dintre domnitorii fanarioti si conducatori externi nu a mai existat, Sturdza si Ghica au fost detronati in urma interventiei militare din timpul razboiului ruso-turc, din 1828-1829. Perioada domniei lui Sturdza a fost marcata de un conflict acut intre boierii care formau patura medie si familiile nobiliare care aveau un cuvant greu de spus in privinta politicii.

Pe 7 octombrie, 1826, Imperiul Otoman, dorind sa impiedice interventia Rusiei in razboiul grec de independenta, a renegociat cu aceasta statutul regiunii Cetatii Albe, acceptand mai multe cereri ale locuitorilor: Conventia de la Cetatea Alba a fost primul document oficial care anula principiul domniilor fanariote, instituind termene de domnie de sapte ani pentru principii alesi de Divane si, totodata, dadea celor doua state dreptul de a efectua , in mod liber, comert international (spre deosebire de traditia limitarilor definite de protectoratul otoman, Istanbulul avea unicul drept de a stabili prioritati in privinta comertului cu grau).

Vezi si Teodor Rascanu, unul din cei mai de seama adversari ai domnitorului Mihail Sturdza 

Prezenta militara rusa pe pamantul Principatelor a fost inaugurata in primele zile ale razboiului: la sfarsitul lunii aprilie 1828, armata rusa condusa de Peter Wittgenstein a atins Dunarea (in mai a patruns in actuala Bulgarie).
Campania, prelungita in cursul anului urmator si coincizand cu epidemii devastatoare de ciuma bubonica si holera (care, impreuna, au ucis aproxiamtiv 1,6% din populatia celor doua tari), a devenit repede o povara pentru economiile locale:potrivit unor observatori britanici, Valahia a fost nevoita sa se indatoreze unor creditori europeni cu o suma totala de 10 milioane de piastri, pentru a face fata cerintelor armatei ruse. Acuzatii de jaf sistematic au fost facute de autorul francez Marc Girardin, care a calatorit in regiune in anii 1830; Girardin a afirmat ca trupele ruse au confiscat practic toate animalele pentru nevoile lor si ca ofiterii rusi au insultat clasa politica, afirmand in mod public ca in cazul in care furnizarea de boi s-ar dovedi insuficienta, boierii vor fi injugati la care in locul acestora; aceasta acuzatie a fost reluata de Ion Ghica in amintirile sale.

Vezi si Scarlat Ghica, domnitor al Moldovei si al Munteniei 

El a amintit si despre insatisfactia crescanda fata de noua stapanire si ca taranii erau in mod special suparati din cauza manevrelor continue de pe teritoriul Principatelor. Per total, rusofilia din cele doua Principate pare sa fi suferit o lovitura majora.
In ciuda confiscarilor, statisticile vremii arata ca ritmul de crestere a septelului a ramas constant (o crestere de 50% pare sa fi avut loc intre anii 1831 si 1837).

Tratatul de la Adrianopol, semnat la 14 septembrie 1829, a confirmat atat victoria rusa cat si prevederile Conventiei de la Akkerman (Cetatea Alba), amendate in parte, pentru a reflecta ascendenta politica a Rusiei in regiune. Mai mult, sudul Valahiei a fost stabilit pe talvegul Dunarii, Valahia obtinand astfel controlul asupra fostelor raiale turcesti Braila, Giurgiu si Turnu Magurele.
Libertatea comertului (care consta in principal in exporturi de cereale) si libertatea de navigatie pe Dunare si Marea Neagra au fost recunoscute din punct de vedere juridic, permitand crearea unei flote navale in ambele Principate, precum si un contact mai facil cu negustorii europeni, cu confirmarea privilegiilor comerciale ale Moldovei si Valahiei stipulate pentru prima data la Akkerman (odata cu legaturile stranse stabilite rapid cu negustori austrieci si piemontezi, primele corabii franceze au vizitat Valahia in 1830).

Ocupatia rusa asupra Moldovei si Valahiei, (precum si asupra orasului bulgar Silistra) a fost prelungita pana la plata reparatiilor de razboi de catre otomani. Imparatul Nicolae I l-a numit pe Feodor Pahlen ca guvernator al celor doua tari inaintea incheierii pacii, el fiind primul intr-o succesiune de trei „presedinti plenipotentiari ai Divanelor din Moldova si Valahia”, si supervizor oficial al celor doua comisii insarcinate cu redactarea „Legilor”. Aceste corpuri, avand drept secretari pe Gheorghe Asachi in Moldova si Barbu Dimitrie Stirbei in Valahia si-au reluat lucrarile in timp ce epidemia de holera facea inca ravagii si au continuat dupa ce Pahlen a fost inlocuit cu Piotr Jeltuhin in februarie 1829