Prima pagină » Eveniment-Social » Controalele polițiștilor continuă! Oamenii legii vor să afle dacă regulile impuse în lupta cu COVID-19 sunt respectate. Sute de persoane au fost legitimate
Controalele polițiștilor continuă! Oamenii legii vor să afle dacă regulile impuse în lupta cu COVID-19 sunt respectate. Sute de persoane au fost legitimate

Controalele polițiștilor continuă! Oamenii legii vor să afle dacă regulile impuse în lupta cu COVID-19 sunt respectate. Sute de persoane au fost legitimate

14 aug. 2021, 02:00,
Dragos Savin în Eveniment-Social

În acest context, polițiștii au verificat 25 de societăți comerciale și 323 de obiective și locuri de interes, fiind legitimate 599 de persoane. Polițiștii și celelalte instituții cu atribuții în domeniu se vor afla în continuare la datorie pentru a verifica modul în care sunt respectate măsurile legale

Polițiștii au desfășurat noi acțiuni în județul Iași pentru verificarea modului de respectare a măsurilor impuse în scopul limitării pandemiei de COVID-19. Astfel, polițiștii, împreună cu reprezentanți ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu, au acționat în tot județul, verificările vizând, în special, obiectivele supuse restricțiilor și zonele cu risc epidemiologic ridicat. În acest context, polițiștii au verificat 25 de societăți comerciale și 323 de obiective și locuri de interes, fiind legitimate 599 de persoane. Polițiștii și celelalte instituții cu atribuții în domeniu se vor afla în continuare la datorie pentru a verifica modul în care sunt respectate măsurile legale stabilite la nivel național pentru prevenirea și combaterea răspândirii îmbolnăvirilor provocate de virusul COVID-19.

Controalele vor continua în perioada următoare în tot județul Iași

Polițiștii au făcut și vor mai face controale în toate zonele din județ. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au transmis câteva recomandări care trebuie respectate în perioada aceasta.

„Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur. Reamintim că, portul măștii de protecție este obligatoriu pe raza întregului județ, în spațiile închise, sancțiunea pentru această abatere fiind cuprinsă între 500 și 2.500 de lei”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Iași.

În continuare trebuie respectate măsurile de distanțare fizică

În urma pandemiei de coronavirus, cetățenii trebuie să respecte mai multe reguli, printre care și distanțarea fizică. În Iași, terasele și restaurantele sunt deschise, iar, în unele cazuri, aceste măsuri nu sunt respectate. De aceea, oamenii legii continuă să desfășoare acțiuni de control și în următoarea perioadă. Cei care sunt prinși încălcând legea pot primi sancțiuni contravenționale, iar în unele cazuri se poate ajunge până la deschiderea unui dosar penal. Până în acest moment, cele mai bune metode de a evita infectarea sunt distanțarea fizică și igiena.

Bugetul.ro
Adio, Parcul IOR din București în actuala formă! Primarul Robert Negoiță vrea să transforme locul de recreere din Sectorul 3 într-o oază modernă
redactia.ro
Anunț important pentru pensionari. Câți bani vor mai primi lunar românii după măsurile de austeritate ale guvernului Bolojan. Noul ministru al Muncii a spus totul
Bugetul.ro
Prigoana ANAF bagă spaima în proprietarii de mașini din România. Controalele autorității s-au întețit, iar inspectorii sunt neiertători cu cei care încalcă legea
a1.ro
Neurochirurgul Leon Dănăilă, prima declarație după ce s-a scris că a murit. Cum a apărut știrea falsă despre decesul său
Playtech.ro
Orașul din România în care plouă cel mai puțin pe tot parcursul anului. Este foarte popular
observatornews.ro
"Chiar a fost super uşor". Ce note aşteaptă un elev la Română, la Evaluarea Naţională
Playsport.ro
Mihai Leu, în comă indusă după o operație dificilă. Fostul mare pilot e...
Evz.ro
Ghid complet pentru curățarea covoarelor: Metode, avantaje și sfaturi utile
realitatea.net
Guvernul Bolojan. Accize majorate cu 10%, facturi mai mari la electricitate și gaze. Cu cât s-ar putea scumpi carburanții, țigările și alcoolul
SportpeSurse
Mihai Leu a fost operat și a intrat în comă profundă! Ioan Andone: ”A suferit o hemoragie”. EXCLUSIV
Playtech.ro
Pensionare anticipată în 2025 pentru grupa a II-a de muncă. Ce condiții trebuie îndeplinite
Dailybusiness.ro
Evaluare Națională. Luni, 23 iunie, peste 159.000 de elevi de clasa a VIII-a susțin proba scrisă la limba și literatura română
RomaniaTV
EA este iubita lui Ilie Bolojan. Premierul e divorțat de prima soție și se iubește cu o tinerică. E foarte discret cu viața intimă!
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
S-a decis în Guvern, se aplică OBLIGATORIU de la 1 iulie 2025. Sunt afectaţi aproapte toţi românii
redactia.ro
Răsturnare de situație. Cine va fi până la urmă premierul României. Nicușor Dan va face anunțul azi
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`