Prima pagină » Local » Controale privind respectarea regulilor de protecție sanitară
Controale privind respectarea regulilor de protecție sanitară

Controale privind respectarea regulilor de protecție sanitară

17 iul. 2020, 18:14,
Cristian ZAVASTIN în Local

Timp de două săptămâni, echipe mixte, stabilite prin ordin de prefect, formate din lucrători ai mai multor instituții de control, au verificat, în întreg județul, respectarea regulilor de protecție sanitară, în vederea combaterii răspândirii noului coronavirus.

„În medie, la activitățile de control au participat zilnic 270 de polițiști, jandarmi, polițiști locali, inspectori DSP, ITM, DSVSA, ISCTR, comisari de la protecția consumatorilor, personal ISU, polițiști de frontieră. Pentru nerespectarea prevederilor legale au fost aplicate 760 de sancțiuni, valoarea amenzilor fiind de 186.940 lei, contravențiile fiind stabilite atât privitor la persoanele fizice, cât și la societăți comerciale“, spune prefectul Iașului, Marian Grigoraș.

Controale privind respectarea regulilor de protecție sanitară: „Se intensifică verficările“

Începând cu data de 4 iulie 2020 cetățenii au la dispoziție linia telefonică TELVERDE 0800.800.165 dedicată special sesizării neregulilor în context COVID-19. În aceste două săptămâni, pe acest număr de telefon au fost semnalate 14 fapte privind nerespectarea măsurilor de protecție sanitară, pe raza județului Iași, fiecare sesizare fiind verificată de organele de control.

0132În urma unei evaluări efectuate, precum și a videoconferinței la care am participat astăzi, condusă de premierul Ludovic Orban, s-a stabilit continuarea și intensificarea acțiunilor de verificare.

Totodată, cu acest prilej am dispus, la nivelul județului Iași, includerea în planul de control ce va fi urmat de echipele mixte și a instituțiilor publice din județ, cu prioritate a celor care au mulți angajați sau unde există lucru cu publicul“, a adăugat Marian Grigoraș.

Măsuri întreprinse de autoritățile ieșene pentru a combate răspândirea coronavirusului

Începând cu data de 4 iulie și până acum, 3.832 a fost totalul efectivelor angrenate în aceste acțiuni pe raza județului Iași.

Pe parcursul acţiunilor derulate au fost verificate, în special, unităţile comerciale cu specificul de activitate – terase/bar în aer liber.

În total, pe 16 iulie la nivelul județului Iași au fost verificate 247 de societăți comerciale, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 58 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.700 de lei.

Începând cu data de 4 iulie și până acum, au fost verificate în total 2.116 de societăți comerciale, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 760 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 186.940 de lei.

Acțiunile pentru protejarea sănătății cetățenilor vor continua și în perioada următoare.

Cetățenii au la dispoziție și linia telefonică TELVERDE 0800.800.165 dedicată special sesizării neregulilor în context COVID-19.

Misiuni instituționale în județul Iași:

– ISU a efectuat 3 misiuni, din care: 2 misiuni de transport către unități spitalicești și 1 misiune de decontaminare biologică.

– IPJ a efectuat 104 misiuni specifice.

– IJJ a efectuat 31 misiuni specifice.

– Serviciul de Ambulanță Județean a executat 72 misiuni, din care: 28 misiuni de transport către unități spitalicești, 7 misiuni de transport probe biologice, 35 misiuni de decontaminare biologică și 7 alte misiuni.

– MApN a efectuat 7 misiuni de pază la obiective în colaborare cu IJJ, cu 15 militari și un mijloc auto.

– DSP a efectuat 63 misiuni, din care: 11 misiuni de inspecţie (8 inspecții pe tema COVID 19 și 3 controale în echipe mixte cu IPJ pentru verificare măsuri protecție) și 52 alte misiuni specifice (controale pentru verificare măsuri protecție, machete în colectare și transmitere date, anchete epidemiologice, solicitări ambulanță, aeroport, transmitere rezultate la laborator spitale, misiune prelucrare date privind evoluția cazurilor confirmate în spitale).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
02 decembrie 2024
02 decembrie 2024