Prima pagină » Local » Controale în mai multe zone din județ. Poliția a fost în acțiune!
Controale în mai multe zone din județ. Poliția a fost în acțiune!

Controale în mai multe zone din județ. Poliția a fost în acțiune!

12 sept. 2022, 02:00,
Dragos Savin, în Local

Polițiștii din Iași au desfășurat acțiuni de control pe raza întregului județ. Mai mulți șoferi s-au ales cu dosare penale sau cu amenzi

Polițiștii din municipiul Iași au acționat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice și prevenirea accidentelor rutiere. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.190 de lei, dintre care 4 pentru defecțiuni la sistemul de iluminare, 2 pentru folii neomologate, 1 pentru lipsă ITP-ului, iar restul pentru alte abateri.

De asemenea, au fost reținute 6 certificate de înmatriculare. Spre exemplu, un bărbat de 51 de ani a fost sancționat contravențional, fiindu-i reținut certificatul de înmatriculare, conform O.U.G. nr. 195/2002, deoarece a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, pe raza mun. Iași, avânt ITP-ul expirat și prezentând defecțiuni la sistemul de iluminare.

Controale la Lețcani

Controale au fost și la Lețcani. Polițiștii Secției nr. 8 Poliție Rurală Lețcani au acționat pentru creșterea gradului de siguranță publică și rutieră pe raza de competență. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 39 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 20.350 de lei, dintre care 15 pe linie de ordine publică, 21 pentru abateri rutiere, iar restul pentru alte abateri.

De asemenea, a fost reținut un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare. Spre exemplu, un bărbat a fost sancționat contravențional, fiindu-i reținut certificatul de înmatriculare, conform O.U.G. nr. 195/2002, deoarece a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Horlești, avânt ITP-ul expirat, autovehiculul nefiind echipat cu trusă medicală, stingător de incendiu și triunghiuri reflectorizante. Un alt bărbat a fost sancționat cu amendă, deoarece a provocat un scandal într-un loc public, în fața unui magazin din comuna Popești.

Nereguli descoperite și la Hârlău

Nici șoferii din zona Hârlău nu au scăpat de vigilența autorităților. Polițiștii Poliției Orașului Hârlău au acționat pentru creșterea gradului de siguranță publică și rutieră pe raza de competență. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.040 de lei, dintre care 2 pe linie de ordine publică, iar 10 pentru abateri rutiere. Zilele trecute polițiștii rutieri din Hârlău au oprit pentru control, pe raza comunei Belcești, un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani.

Întrucât emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Cercetările sunt continuate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *