Prima pagină » Eveniment-Social » Consumul de droguri în rândul elevilor este un fenomen alarmant ce ia amploare: „Există etnobotanice care sunt extrem de nocive și pot provoca delir” – FOTO

Consumul de droguri în rândul elevilor este un fenomen alarmant ce ia amploare: „Există etnobotanice care sunt extrem de nocive și pot provoca delir” – FOTO

13 sept. 2023, 02:00, 4 ,
Ștefana Șovea în Eveniment-Social

A început noul an școlar pentru aproximativ 140.000 de elevi ieșeni. Una dintre problemele ce iau amploare de pe o zi pe alta este consumul de droguri în rândul acestora

Elevii care consumă droguri sunt din ce în ce mai mulți, unii dintre ei practicând acest lucru chiar în școlile în care învață, sub ochii profesorilor. Necesară este testarea acestora, însă la nivelul municipiului Iași nu există aparate speciale în școli, pentru a se pune în practică.

Consumul de droguri în rândul elevilor este o problemă care ia amploare de pe o zi pe alta: „Testarea este necesară”

 o poză cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Iași

Pentru a preveni consumul de droguri în rândul copiilor este important ca părinții, profesorii și comunitatea să fie implicați în educarea tinerilor

O problemă care îngrijorează părinții și profesorii este consumul de droguri în rândul elevilor. Aceștia sunt din ce în ce mai mulți, iar motivele pentru care încep a practica un astfel de viciu sunt vaste, însă unul care stă la bază este presiunea socială. Tinerii sunt tentați să recurgă la astfel de practici pentru a se integra în grupurile de prieteni care fac acest lucru.

Pentru a preveni consumul de droguri în rândul copiilor este important ca părinții și profesorii să fie implicați în educarea tinerilor, cu privire la efectele negative ale drogurilor. Aceștia trebuie să fie informați despre riscuri, consecințe și să fie încurajați să ia decizii sănătoase.

Medic legist la Institutul de Medicină Legală Iași, prof. dr. Călin Scripcaru declară faptul că amploarea consumului de droguri în rândul tinerilor este o problemă care a ieșit la suprafață din cauza accidentelor rutiere și a deceselor provocate în ultimul timp. Acesta consideră că testarea în școli este necesară.

„Amploarea pe care a luat-o consumul de droguri necesită testarea elevilor. Poate nu a tuturor copiilor, dar o testare lunară care să aibă un caracter orientativ, o testare a copiilor de anumite vârste, expuse mai mult riscului consumului de droguri, spun că ar fi utilă. Nu cred că poate fi impusă ca o obligație, atâta timp cât părinții se opun acestei testări, nu există fundamentul legal de a o face obligatorie, cum este și cazul vaccinărilor, de altfel, dar este utilă pentru că este un fenomen care a luat amploare.

Acest fenomen este de mult timp, însă prin mediatizare și prin consecințe, accidente rutiere, decese, problema a ieșit în evidență. Consumul a fost și este în continuare la cote importante. Există etnobotanice care sunt extrem de nocive și pot provoca delir, agresivitate și mai sunt drogurile care pot provoca o stare de somnolență. Cocaina este cea mai la îndemână, este cea mai utilizată și este un drog care provoacă persoanei care o consumă o stare de agresivitate, de agitație. Motivele pentru care tinerii recurg la astfel de gesturi sunt multe, dar teribilismul este cel care îi împinge la astfel de gesturi, dar și dorința de fi în rând cu ceilalți, spiritul de grup”, declară prof. dr. Călin Scripcaru.

Programe de prevenire a consumului de droguri pentru elevii ieșeni

o poză cu un adolescent care primește droguri de la un dealer

(CPECA) Iași derulează programe de prevenire a consumului de droguri

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Iași, profesor Antonina Bliorț, declară faptul că la nivelul școlilor din județ vor fi implementate diferite de proiecte de prevenire.

„Școala înseamnă prima dată educație. Când vine vorba despre consumul de droguri în rândul tinerilor, pentru prima dată ne gândim la prevenție. Nu se poate vorbi despre testare decât în cazuri punctuale și nu avem noi competența și expertiza necesară, deci este clar că este nevoie de o colaborare interinstituțională. Vom vedea exact care vor fi procedurile, măsurile, asumate la nivel interministerial, pentru că nu este o problemă care să țină doar de Ministerul Educației.

Este o problemă mult mai complexă, iar ceea ce se poate face în școală este informarea, activitatea de prevenție, colaborarea cu instituțiile statului care să ofere astfel de informații și doar într-un caz punctual se poate face un dialog cu familia”, declară purtătorul de cuvânt al ISJ Iași, prof. Antonina Bliorț.

Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Iași derulează programe de prevenire a consumului de droguri și continuă implementarea proiectelor naționale și locale atât în școală, cât și în familie și comunitate.

Într-un caz concret la nivelul județului Iași, reprezentanții școlilor trebuie să ia legătura cu părinții elevilor ce se află sub influența drogurilor, iar ulterior să anunțe instituțiile abilitate. Inspectoratul Școlar județean colaborează cu Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

„A fost semnat Planul Național Cadru de Acțiune pentru Siguranța Școlară de către mai multe ministere. Acesta prevede că va fi eliberat un cadru normativ care să faciliteze depistarea consumului de droguri în școli pe baza unor proceduri care să se aplice cu acordul părinților, să asigure confidențialitatea, nediscriminarea, să evite stigmatizarea.

Cadrul normativ va fi elaborat prin colaborarea cu Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Școlile desfășoară activități de informare și prevenire a consumului de substanțe interzise. Școlile, prin regulamentele lor, au proceduri interne de gestionare a acestor situații punctuale care privesc siguranța școlară și care implică informarea părinților și apoi colaborarea cu instituțiile abilitate”, adaugă purtătorul de cuvânt al ISJ Iași, prof. Antonina Bliorț, în legătură cu consumul de droguri în rândul elevilor.

Alătură-te pe WHATSAPP canalului BZI, pentru a fi la curent cu cele mai noi știri
Comentarii
  • R E A L I T A T E A

    Lăsați abureala cu tot felul de masuri puierile. Pedepse date traficanților care să dea puterea exemplului, la consumatori amenzi uriașe care dacă nu sunt plătite să se transforme în închisoare și cât mai mulți polițiști și jandarmi pe străzile orașului. La fel și cât mai multă poliție rutieră. Așa rezolvați problema! Restul sunt prostii ieftine debitate de cine ar trebui să aibă grijă mare de societate.

  • Bercu Emanoil

    Trebuie atenție sporita din partea Statului Român în colaborare cu vecinii de peste graniță să să facă controale sporite de depistare a traficanților de droguri. Dacă se vrea cu adevărat se poate. Să fie angajați și instruiți tineri bine plătiți care să se ocupe cu prinderea traficanților. În M.I. este un mare deficit de personal. Ce a ajuns România?! O țară în care se înmulțesc consumatorii de droguri. Halal! Și să dispară din funcții publice penalii.

  • Între timp, polițiști, magistrații și vameși, cei direct mplicati și responsabili de drogurile intrat în tara, fac grevă. Pentru salarii mai mari. Plătite de noi toți.

  • Guvernul distribuie drogurile in toata tara !
    ,,Controlul antidrog” este un mod pervers de vaccinare fara injectie !!!
    Testele sunt infestate cu TOXINA SPIKE ! Aviz amatorilor de senzatii tari !

    ,,JAG a spanzurat primii cinci medici criminali. După cum s-a raportat anterior, un tribunal militar la 27 august a condamnat la moarte 10 medici practicanți. JAG, entitatea însărcinată să impună justiția împotriva Deep Staterilor nepocăiți, a spânzurat simultan cinci medici condamnați pentru că au constrâns pacienții să se vaccineze și i-au plasat pe lista neagră pe cei care au refuzat. Execuțiile sincrone au avut loc la Camp Blaz pe 5 septembrie, pe cinci spânzurători ridicate pentru a grăbi sentința pentru alti nenumărați Deep Stateri găsiți vinovați de trădare și crime împotriva umanității. Cei cinci condamnati au fost duși sub amenințarea pistolului către treptele care urcau la aparatele morții lor – lațurile care le așteptau gâturile. Când i-au legat la ochi, au urlat și au plâns. Cand erau călușați și cu streangul de gat, obrajii lor roșii se umflau; țipete potolite strigau după clemență, după compasiune. Cinci medici călușați și legați la ochi stăteau pe platformele lor, cerșind milă, dar rugăciunile lor au rămas fără răspuns, pentru că ei au irosit ocaziile anterioare de a depune declarații de regret sau de a ispăși cruzimea lor imorală, ilegală și păcătoasă. La fel ca toți adepții statului profund, ei lăudaseră o mantră universală: „Nu am făcut nimic rău. îmi făceam treaba. Am urmat ordinele.”
    Adm. Stephens le-a poruncit soldatilor să apese butoanele care declanșează ușile batante de sub picioarele prizonierilor și, în câteva minute, viața celor cinci medici a luat sfârșit. În încheiere, am întrebat sursa noastră care este soarta celorlalți cinci. „Timpul lor se termină în curând”, a spus el.
    În momentul în care eu scriu aceste randuri, ceilalti cinci medici pot fi déjà morți.’’

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 octombrie 2024
18 octombrie 2024