În aceste momente la Biserică ”Sfintii 40 de mucenici” din Copou are loc slujba de înmormântare a fostului viceprimar al Iaşului, Constantin Neculau. Printre cei prezenţi la slujba de înmormântare se numără şi mai mulţi colegi din partid. Fostul primar al Iaşului, Gheorghe Nichita, actualul preşedinte PSD Iaşi, Marius Ostaficiuc, deputatul Vasile Câtea, viceprimarii Radu Botez şi Gabriel Harabagiu, Ionel Calapod, sunt printre cei care au decis să-şi ia rămas bun de la fostul viceprimar.
Imediat după slujbă, cortegiul se va deplasa la Cimitirul Eternitatea acolo unde Constantin Neculau va fi înhumat.
Constantin Neculau, fost viceprimar al municipiului Iaşi în perioada 2004-2008, a încetat pe 2 martie din viaţă. Constantin Neculau, în vârstă de 70 de ani se retrăsese de ceva vreme din viaţa publică după ce a suferit un Accident Vascular Cerebral. Din nefericire, după o lungă suferinţa, aseară acesta a încetat din viaţă.