Prima pagină » Local » Consiliul Județean Iași concesionează un teren de 2,4 hectare în Manta Roșie. Toată suprafața a fost vânată ani la rând de rechinii imobiliari! FOTO

Consiliul Județean Iași concesionează un teren de 2,4 hectare în Manta Roșie. Toată suprafața a fost vânată ani la rând de rechinii imobiliari! FOTO

05 ian. 2022, 02:00,
Vlad Rotaru în Local

Un teren din Iași, de pe domeniul public, ar urma să ajungă pe mâna unui investitor privat. O clădire veche de două secole și un teren de 2,4 hectare, din patrimoniul Consiliului Județean Iași, vor fi înstrăinate. Instituția a cerut o evaluare a terenului și a imobilului pentru a putea apoi să scoată la mezat „Casa Călăului” din Manta Roșie, imobil aflat într-o stare avansată de degradare

Consiliul Județean (CJ) Iași vrea să scape de un monument istoric vechi de două secole. CJ Iași a demarat la finalul anului trecut un contract legat de evaluarea terenului din zona Manta Roșie, pe care se află monumentul istoric cunoscut drept „Casa Călăului”. Șefii administrației județene încearcă să facă o evaluare legată de valoarea terenului și a construcției din Manta Roșie, pentru a vedea ulterior dacă aceasta poate fi concesionată.

Forul județean încearcă să concesioneze terenul de 2,4 hectare și construcția de 900 de metri pătrați către un investitor care ar putea reface monumentul din fonduri proprii, pentru a-l reda circuitului turistic și istoric. Evaluatorul care va fi contractat de CJ Iași va trebui să arate cât valorează cele 2,4 hectare și imobilul respectiv. Ulterior, autoritatea județeană va putea scoate terenul la concesiune cu o anumită redevență anuală.

CJ vrea să concesioneze „Casa Călăului”: terenul din Iași valorează mii de euro

În toamna anului 2021, Consiliul Județean a demarat procedura de concesionare a terenului și a clădirii din Manta Roșie, însă plenul instituției nu a fost de acord. Consilierii județeni au invocat un tun imobiliar care s-ar pregăti în zona în care se află „Casa Călăului” și nu au vrut să aprobe solicitarea instituției. CJ a încercat să concesioneze clădirea pe o perioadă de 25 de ani, contra unei redevențe de 8.000 de euro anual, la mijloc fiind și terenul de aproape 2,4 hectare.

Totuși, proiectul nu a trecut de plenul CJ. Conducerea instituției nu a renunțat la inițiativa concesionării, ba chiar i-a dus pe aleșii județului la „Casa Călăului” pentru a vedea cum arată imobilul în prezent.

Istoricul zbuciumat al clădirii din Manta Roșie

Clădirea cu o suprafață de 931 de metri pătrați și terenul cu o suprafață de 23.842 de metri pătrați din Iași au trecut pe la mai mulți proprietari de-a lungul timpului. Clădirea i-a aparținut lui Alexandru C. Moruzzi, om politic și premier al Guvernului Moldovei. Clădirea l-a avut ca ultim locatar pe unul dintre personajele care a terorizat „orașul celor 7 coline” la mijlocul secolului al XIX-lea, ultimul călău al Moldovei, Gavril Buzatu.

Imobilul, aflat acum într-o stare avansată de degradare, a devenit cunoscut pentru faptul că aici a locuit ultimul călău al Iașului. Clădirea a intrat și în legenda urbană drept „Casa cu fantome”, în care apăreau sufletele victimelor călăului Buzatu.

O nouă încercare pentru salvarea monumentului din Iași

Imobilul se află în patrimoniul CJ încă de acum 9 ani. Totuși, vechile administrații județene nu au făcut nimic pentru protejarea acestuia. Pe lângă evaluarea terenului, CJ vrea să aloce fonduri și pentru o expertiză a imobilului. Imediat după 1990, clădirea a fost dată în administrarea fostului Combinat de Utilaj Greu, fără, însă, ca aici să funcționeze ceva.

Clădirea este trecută pe lista monumentelor istorice și poate fi dărâmată doar pe baza unei decizii de declasare. Dacă vor reuși să concesioneze acel teren din Iași, șefii CJ vor putea să obțină o redevență anuală ce va intra în bugetul instituției.

Bugetul.ro
Plecarea lui Dorinel Umbrărescu s-a produs în mod oficial. Drumarul din județul Bacău și-a luat la revedere de la oamenii din zona Buzăului
redactia.ro
Se schimbă școala românească din temelii. Părinții riscă și închisoarea dacă nu respectă acest lucru.
Bugetul.ro
Recalculare de urgență pentru 5 milioane de pensionari! Se întâmplă pe 15 iulie la CNPP, este ordin clar de la ministrul Muncii
a1.ro
Cum arată și la ce preț se vinde o garsonieră din Capitală fără geamuri și fără uși. "Garsoniera-dezastru" se află în Berceni
Playtech.ro
Andreea Marin s-a dezlănțuit! A uitat că e filmată și și-a dat frâu liber fericirii. Imaginile...
observatornews.ro
Cod roşu de caniculă în 15 judeţe şi Capitală. Când încep să scadă temperaturile
Playsport.ro
Descoperirea misterioasă dintr-o criptă, legată de Vlad Țepeș, care ar putea rescrie istoria...
Evz.ro
August aduce coșmarul la pompă. Cât va costa un plin de benzină sau motorină
realitatea.net
Testul IQ care le dă bătăi de cap elevilor de clasa a IV-a: câte triunghiuri sunt, de fapt, în imagine?
SportpeSurse
Marea gimnastă a României ajunsă măicuță la mănăstire. Cum a ajuns o speranță a sportului autohton să fie o figură importantă a Bisericii Ortodoxe
Playtech.ro
Mamaia vs. Grecia: Cât costă șezlongurile, mâncarea și berea în 2025. Comparație surprinzătoare pentru turiști
Dailybusiness.ro
Ce să NU faci niciodată la un interviu de angajare. Cea mai importantă întrebare pe care ar trebui să o pui: „Îți arată adevărul dincolo de aparențe”
RomaniaTV
Apare moneda de 1 leu în România. BNR anunţă că este disponibilă pe piaţă din 7 iulie 2025
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Este anunţul momentului pentru milioane de români
redactia.ro
Cine este omul care și-a pierdut viața pe Transfăgărășan după ce a fost atacat de urs
ego.ro
I-a spus aceste cuvinte surorii ei mai mari, iar după câteva ore, s-a sinucis, din cauza examenului de evaluare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`