Prima pagină » Local » Consiliul Județean Iași a inițiat demersurile pentru redeschiderea spitalului mobil de la Lețcani
Consiliul Județean Iași a inițiat demersurile pentru redeschiderea spitalului mobil de la Lețcani

Consiliul Județean Iași a inițiat demersurile pentru redeschiderea spitalului mobil de la Lețcani

19 apr. 2021, 12:28,
Elena Nicoleta BUJOR în Local

Consiliul Județean Iași și Instituția Prefectului au organizat astăzi, 19 aprilie 2021, o întâlnire cu managerii și reprezentanții Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva”  din Iași, Direcției de Sănătate Publică, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Euronest pentru a verifica stadiul de remediere a deficiențelor identificate de corpul de control al Ministerului Sănătății și Ispectoratul pentru Situații de Urgență la spitalul mobil de la Lețcani.

Întâlnirea vine în contextul în care în data de 19 martie 2021 a fost stabilit un termen de 30 de zile pentru ca autoritățile medicale și Euronest să rezolve problemele pe care le prezenta unitatea spitalicească, în scopul operaționalizării și redeschiderii acestuia.

Costel Alexe, președinte CJ Iași: „Am convenit cu fiecare parte implicată să își ia angajamentul pentru ceea ce ține de competența sa”

Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a transmis luni, 19 aprilie 2021, faptul că a trecut exact o lună de la ultima întâlnire de lucru. Liderul CJ Iași a declarat că s-a convenit cu fiecare parte implicată să își ia angajamentul pentru ceea ce ține de competența sa.

Astfel, Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași va asigura calitatea actului medical. Euronest, proprietarul spitalului mobil suport Covid-19 din localitatea ieșeană Lețcani își va lua angajamentul că unitatea medicală să fie complet funcțională din punct de vedere tehnic și nu reprezintă niciun risc pentru pacienți.

„A trecut fix o lună de la ultima întâlnire de lucru în care am stabilit de comun acord cu proprietarul spitalului Euronest și autoritățile medicale, Spitalul de Boli Infecțioase „Sf.
Parascheva” Iași și DSP, un termen de 30 de zile pentru remedierea tuturor deficiențelor identificate în urma controalelor Ministerului Sănătății și ISU. Prioritatea noastră acum este să redăm cât mai repede spitalul circuitului medical și pacienților, așa cum a fost intenția de la bun început.

În urma discuțiilor de astăzi, am convenit cu fiecare parte implicată să își ia angajamentul pentru ceea ce ține de competența sa. Spitalul de Boli Infecțioase se va asigura de calitatea actului medical, în timp ce Euronest, proprietarul spitalului, își ia angajamentul că unitatea este complet funcțională din punct de vedere tehnic și că nu prezintă niciun risc pentru pacienți și pentru buna desfășurare a activității cadrelor medicale. Începând de mâine vor fi inițiate toate procedurile pentru redeschiderea spitalului în cel mai scurt timp posibil”, a declarat Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`