Astăzi, 27 martie 2025, are loc o ședință ordinară la Palatul Roznovanu, unde vor fi supuse la vot 48 de proiecte de hotărâre printre care și bugetul municipiului Iași.
Vasile Pușcașu, consilier local AUR, și-a exprimat nemulțumirea față de alocarea insuficientă a fondurilor pentru sănătate în cadrul bugetului. Acesta susține că bugetul actual este estimativ, bazându-se pe recuperarea sumelor neîncasate din anii anteriori, care vor fi redistribuiții. Pușcașu a menționat că, dacă primăria reușește să facă investițiile prevăzute pentru 2025, vor exista schimbări vizibile în municipiul Iași.
De asemenea, consilierul AUR a formulat trei amendamente, două referitoare la sport și unul la învățământ. A cerut alocarea de fonduri pentru renovarea Liceului Economic nr. 1, care are o împrejmuire veche de 40 de ani și prezintă riscuri. În sport, a propus suplimentarea fondurilor pentru clubul de handbal masculin, care avea un decalaj semnificativ față de echipa feminină, și pentru Școala Sportivă, pentru a sprijini mai multe discipline care nu beneficiază de finanțare corespunzătoare.
„În mare bugetul trebuie să treacă. Ce nemulţumire avem noi cei de la AUR este că s-au alocat cam puţini bani la sănătate, dar sperăm că anul viitor să se regleze acest lucru şi să fie mai mulţi bani alocaţi pentru sănătate. Sigur, nu putem să gândim decât în sensul în care a gândit şi primăria şi cu direcţiile din cadrul primăriei. Acest buget este estimativ la momentul actual, se merge pe ideea că vor reuşi să recupereze din sumele care nu s-au încasat, de aia se redistribuie o parte din banii care s-au adunat între timp din anii precedenţi şi se împart pe fiecare direcţie în parte. Acum, dacă primăria reuşeşte să facă aceste investiţii pentru anul 2025 eu zic că este un lucru bun şi se vor vedea schimbări la nivel de municipiu Iaşi. Am formulat 3 amendamente, unul pe învăţământ şi 2 pe sport. Am venit cu un amendament în care am cerut să se aloce o sumă de bani pentru Liceul Economic nr. 1 care are o împrejmuire care de 40 de ani nu a fost schimbată şi este cu risc să se prăbuşească, cu nişte investiţii la clădire şi alte două amendamente sportive. Am zis că în alt an va trebui să lucrăm mai mult, să se facă o repartizare mai echitabilă la nivel de discipline sportive şi să alocăm bani la mai multe discipline care nu au fost luate în calcul. Am venit cu o propunere, să suplimentăm cu o sumă pentru clubul de handbal masculin. Era un decalaj foarte mare între cel de fete şi cel de băieţi. Un alt amendament prin care am cerut să se suplimenteze sumele la Şcoală Sportivă”, a transmis Vasile Pușcașu, consilier local AUR.
Amendamentele depuse de Vasile Pușcașu pot fi consultate AICI și AICI!
Bravo tata, asa trebuie sa va intelegeti si sa avem buget local.
Fara buget treburile orasului nu pot functiona de nici un fel.
fofoloanca