Connect-R a pus punct scandalului cu Tudor Chirilă, după ce îl acuzase pe juratul de la Vocea că a fost implicat în eliminarea lui de la un concert. Acesta susținea că totul ar fi avut legătură cu simpatiile politice ale sale. Cu toate acestea, după ce și-a retras melodiile de la Kiss FM, Connect-R a revenit la sentimente mai bune.
Scena muzicală a fost zguduită săptămânile trecute de un scandal de proporții. Connect-R îl acuza public pe Tudor Chirilă că el a fost motivul pentru care a fost eliminat din cadrul unui concert organizat de postul de radio Kiss FM, susținând că solistul Vama a cerut express înlăturarea sa din eveniment, potrivit Unica.
Connect-R a pus punct scandalului cu Tudor Chirilă
Connect-R l-a acuzat săptămânile trecute pe Tudor Chirilă că a fost implicat în decizia Kiss FM de a fi eliminat din programul unui eveniment organizat de postul de radio. După ce spiritele s-au încins, iar cei doi artiști au aruncat public cu acuze, acum cântărețul a revenit la sentimente mai bune și spune că a trimis tuturor „un mesaj de dragoste și pace”.
Pe de altă parte, Tudor Chirilă a precizat că el nu a avut nimic de-a face cu ceea ce s-a întâmplat, lucru care l-a supărat și mai tare pe Connect-R care a subliniat faptul că are dovezi pentru a demonstra implicarea acestuia. Acum apele par să se fi liniștit între cei doi cântăreți, Connect-R spunând că a decis să lase totul în urmă și să se bucure de ceea ce îi rezervă viața și să se concentreze asupra planurilor de viitor.
„Știi ce mă cenzurează? Liniștea mea interioară, care spune: la ce folos? Ce sens are? Pentru că reactivitatea e o patimă, e o chestiune pe care trebuie să o dobori, să o cucerești. Reactivitatea nu a fost bună niciodată, dar mai cad și eu, pentru că sunt o ființă umană. Doar când mi se umple sacul am aceste reacții. Chiar și după ce s-a întâmplat în ultimul timp, am dat un mesaj de pace și de dragoste către toată lumea. Mi-a dat Dumnezeu o inimă care iartă foarte repede. Trebuie să mă descarc puțin și după gata”, a declarat Connect-R.
Cum este afectat artistul de hate-ul din online
După ce a lansat acuzele la adresa lui Tudor Chirilă, numeroși internauți au reacționat. Unii au fost de partea lui, în timp ce alții l-au susținut pe juratul de la „Vocea României”. Astfel, artistul a primit o mulțime de mesaje pline de hate. Totuși, el spune că a învățat să nu se mai lase afectat de acestea.
„Îmi găsesc liniștea în meditație și rugăciune. Sunt fire meditativă de șase ani. Când ai niște ani în spate, deja devine un automatism, nu trebuie să mai stai în lotus sau să faci respirații. Pur și simplu faci un spate și devii observator. Când meditezi de mult timp, tu nu mai ai concluzii și păreri. Mă afectează hate-ul doar pe moment, după care îmi dau seama că există cauză și efect. Oamenii care nu te halesc vor aștepta orice mic derapaj ca să dea în tine. Nu e despre ce spun ceilalți, ci despre cum reacționezi tu la ceea ce spun alții despre tine”, a subliniat cântărețul.
Mai mult, Connect-R spune că acum lucrează la câteva proiecte pe plan muzical care vor cuceri publicul.
„Voi scoate un material singur. Sunt 5-6 piese pe care vei mișca umărul. O să fie grav. O să rupă. Mai urmează ceva, dar e top secret, nu vă pot spune”, a dezvăluit el.