Veste uriașă pentru toți părinții și elevii din Iași! La finalul anului trecut (decembrie, 2020), primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, a trimis o solicitare oficială ministrului Educației și Cercetării, prof. univ. dr. Mihai Sorin Cîmpeanu, în care cere redeschiderea unităților de învățământ preuniversitar. Reporterii Cotidianului BUNå ZIUA IAȘI au primit, în exclusivitate, confirmarea oficială legat de această situație chiar de la ministrul Cîmpeanu. În acest context, după o analiză a situației ce ține de evoluția pandemiei de COVID-19, după data de 15 ianuarie 2021, se are în vedere reluarea cursurilor în unitățile din municipiul Iași dacă se respectă anumite condiții
În municipiul Iași ar putea fi redeschise școlile și liceele! Deschiderea acestora se va putea face după o analiză a situației ce ține de evoluția pandemiei de COVID-19. Astfel, după data de 15 ianuarie 2021, se are în vedere reluarea cursurilor în unitățile de învățământ preuniversitar din municipiu Iași, dacă se respectă anumite condiții. De precizat că, în ultimele zile din anul 2020, incidența ratei de infectare (cazuri la mia de locuitori) a ajuns sub 2. Totuși, asta și pe fondul unui număr de testări mai mic. Deja, la Iași s-au redeschis restaurantele, barurile și cafenelele (la interior). Astfel, se reia activitatea în spațiile interioare în limita a 30 la sută din capacitate în intervalul orar 06:00-23:00 și se pot redeschide cinematografele și instituțiile de cultură (tot la 30 la sută din capacitate). În același timp, se pot redeschide activitățile din sălile de noroc.
Ministrul Educației, prof. univ. dr. Mihai Sorin Cîmpeanu, a primit solicitare oficială de la primarul Mihai Chirica pentru a redeschide școlile și liceele
Astfel, la finalul anului trecut (decembrie, 2020), primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, a trimis o solicitare oficială ministrului Educației și Cercetării, prof. univ. dr. Mihai Sorin Cîmpeanu, în care cere redeschiderea unităților de învățământ preuniversitar. Reporterii Cotidianului BUNå ZIUA IAȘI (BZI) au primit, în exclusivitate, confirmarea oficială legat de această situație chiar de la ministrul Cîmpeanu.
„Am primit o solicitare bună (de la primarul Mihai Chirica- n.r.), în care cred”, le-a transmis profesorul Cîmpeanu reporterilor BZI.
Pe de altă parte, marți, 29 decembrie 2020, ministrul – prof. univ. dr. Mihai Sorin Cîmpeanu a avut o video conferință cu toți inspectorii școlari generali din țară. Surse din cadrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași au precizat că:
„Ministrul Educației a transmis că decizia de redeschidere a unităților de învățământ preuniversitar se va face în luna ianuarie 2021, după o analiză în fiecare școală și liceu, cu raportarea la numărului de cazuri COVID-19. Totul va fi coroborat cu transmiterea datelor către Comitetul Național pentru Situații de Urgență și în funcție de evoluția pandemiei”.
De asemenea, în fiecare unitate, va fi făcută o evidență a cazurilor de COVID-19, în rândul cadrelor didactice, elevilor și familiilor acestora.
„Este esențială o radiografie reală a momentului în sistemul de învățământ, precum și o informare corectă și completă din perspectiva educației pentru sănătate/campaniei de vaccinare”, a declarat prof. univ. dr. Mihai Sorin Cîmpeanu
Mai departe, prof. univ. dr. Mihai Sorin Cîmpeanu a ținut să puncteze că, la acest moment, este esențială o radiografie reală a momentului în sistemul de învățământ.
„Este esențială o radiografie reală a momentului în sistemul de învățământ, precum și o informare corectă și completă din perspectiva educației pentru sănătate/campaniei de vaccinare. În perspectiva încheierii semestrului, Ministerul Educației dispune către toate unitățile de învățământ următoarele: reactualizarea datelor privind dotarea cu echipamente și conectarea la Internet a elevilor, reactualizarea datelor privind accesul cadrelor didactice la tehnologie și Internet, în vederea desfășurării în cele mai bune condiții posibile a activităților de predare/evaluare”, a declarat prof. univ. dr. Mihai Sorin Cîmpeanu.
Conform calendarului anului școlar 2020-2021, elevii și liceenii se află în vacanța de iarnă, până pe 10 ianuarie 2021. Totul va continua cu activitatea educațională din primul semestru. Urmează vacanța intersemestrială între 30 ianuarie – 7 februarie 2021. La acest moment începe semestrul al II-lea. Vacanța de primăvară are loc în funcție de: Paștele Catolic (2 – 11 aprilie) și
Paștele Ortodox (30 aprilie – 9 mai). Vacanța de vară va începe pe 18 iunie 2021. Elevii din clasele terminale din învățământul liceal încheie cursurile mai devreme, în data de 4 iunie 2021, iar cei din clasa a VIII-a, în data de 11 iunie 2021.
După finalizarea acestui proces, unitățile școlare vor identifica și raporta, până la 11 ianuarie 2021, numărul elevilor aflați în situație de risc cu privire la încheierea mediilor pe semestrul I
În plus, se vor oferi date despre modul de acoperire cu personal calificat și procentul de acoperire cu personal necalificat a catedrelor/normelor didactice eliberate prin pensionare în timpul anului școlar 2020-2021. După finalizarea acestui proces, unitățile școlare vor identifica și raporta, până la 11 ianuarie 2021, numărul elevilor aflați în situație de risc cu privire la încheierea mediilor pe semestrul I, în vederea stabilirii planului de intervenție personalizată pentru evitarea abandonului școlar cauzat de dificultățile derulării procesului de învățământ în sistem on-line.
„În vederea informării corecte a personalului din învățământ cu privire la campania națională de vaccinare, precum și în sprijinul încurajării vaccinării, Ministerul Educației va solicita tuturor școlilor, inspectoratelor școlare și universităților publicarea pe pagina web proprie a linkului către Platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19, informațiile puse astfel la dispoziție vor constitui o contribuție la educația pentru sănătatea elevilor și a studenților”, a conchis prof. univ. dr. Mihai Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.