Prima pagină » Eveniment-Social » Conferința Internațională „Sinodul de la Niceea. După 1700 de ani”, la UAIC Iași

Conferința Internațională „Sinodul de la Niceea. După 1700 de ani”, la UAIC Iași

30 ian. 2025, 09:23,
Redacția BZI în Eveniment-Social

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prin Facultatea de Drept, Facultatea de Teologie Ortodoxă și Facultatea de Teologie Romano-Catolică, în colaborare cu Asociația Balcanică de Drept Roman și Tradiție Romanistică „Societas pro Iure Romano” (S.I.R.) și Facultatea de Drept a Universității „St. Kliment Ohridski” din Sofia, au plăcerea de a vă invita să participați la conferința internațională „Conciliul de la Niceea. 1700 de ani mai târziu”, care va avea loc la Iași, în perioada 8-11 mai 2025.

Acest eveniment academic, dedicat celebrării a 1700 de ani de la Conciliul de la Niceea, va reuni cercetători în drept roman și drept comparat, istoria dreptului și a religiei, teologie ortodoxă și romano-catolică, într-un dialog interdisciplinar menit să exploreze contextul istoric, originile și influențele juridice și religioase ale acestui conciliu ecumenic.

Conferința „Conciliul de la Niceea. 1700 de ani mai târziu” își propune să fie un spațiu de reflecție și fraternitate intelectuală, unde istoria, dreptul și teologia se întâlnesc pentru a redescoperi importanța dialogului între tradițiile creștine. Prin această abordare interdisciplinară, dorim să reafirmăm importanța colaborării între științele juridice, istorice și teologice, promovând valori comune și o înțelegere profundă a tradițiilor noastre.

În cadrul conferinței, vor fi organizate sesiuni plenare și paneluri tematice, cu invitați distinși din întreaga lume, care vor aborda diverse aspecte ale temei centrale. Vom explora perspective asupra influenței Conciliului de la Niceea în dreptul roman, istoria dreptului și a religiei, în formularea principiilor de credință și în evoluția învățăturilor creștine.

Mai multe informații sunt publicate aici.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`