Prima pagină » Eveniment-Social » Conferința IașiMUN, la Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași
Conferința IașiMUN, la Colegiul Național

Conferința IașiMUN, la Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași

16 nov. 2019, 04:00,
Valentin Hutanu în Eveniment-Social

Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași derulează o activitate aparte. Instituția organizează, în perioada 15-17 noiembrie 2019, cea de a XI-a ediție a Conferinței IașiMUN.
Ea este inițiată de un grup de elevi, sub îndrumarea voluntarului Corpului Păcii, David Pi și profesorului Victoria Anne Sechelea. Activitatea s-a remarcat, încă de la început, prin rigoare și implicare. Acum se înscrie în galeria evenimentelor de marcă ale colegiului. Este coordonată, de trei ani, de profesorul Petrina Frunză.

Dezbateri după modelul Organizației Națiunilor Unite

De asemenea, activitatea este inclusă în Calendarul Concursurilor Naționale al Ministerului Educației. Conferința simulează dezbaterile care au loc în cadrul Organizației Națiunilor Unite.

„De menționat este faptul că toate activitățile se derulează în Limba engleză. IașiMUN oferă elevilor participanți oportunitatea de a conștientiza și dezbate problemele actuale, de importanță mondială. Fiecare elev înscris își asumă rolul unui delegat și susține poziția țării care i-a fost repartizată”, a transmis prof. dr. Mihaela Gotcu, managerul de la „Racoviță”.

La această ediție au fost selectați 167 de elevi participanți din șase județe. Este vorba despre Bacău, Botoșani, Cluj, Galați, Iași și Suceava, la care se adaugă cei din municipiul București. Printre obiectivele principale ale conferinței se numără dezvoltarea gândirii critice și a competențelor de cercetare, dezvoltarea de competențe oratorice, a spiritului de cooperare și de lucru în echipă. E vorba și despre exersarea Limbii engleze în situații reale și dezvoltarea abilităților de negociere și a competențelor diplomatice și de leadership

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`