Conducerea CTP Iași a încercat să crească indemnizațiile membrilor din Consiliul de Administrație printr-un proiect de hotărâre al Consiliului Local de la Primăria Iași
CTP Iași avea în plan o majorare cu 618.000 de lei a indemnizațiilor pentru membrii companiei aflați în Consiliul de Administrație (CA). Astfel, de la 10.760 lei brut, cât este actual, ar fi ajuns la 16.310 lei brut pe lună. Concret, un membru din CA ar fi luat acum 9.541 lei net, pe lună, în timp ce datoriile la stat ale companiei cresc, lună de lună, din cauza penalităților.
CTP Iași vrea să crească indemnizațiile membrilor aflați în Consiliul de Administrație
Pe 16 decembrie 2024, consilierii locali din Iași au avut de votat un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului CTP Iași. Una dintre cele mai costisitoare modificări privea majorarea indemnizațiilor pentru membrii aflați în CA. La începutul anului 2024, Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) a decis să majoreze indemnizațiile lunare, doar că era necesar și votul consilierilor locali. CTP a prevăzut acum o creștere de 618.000 de lei pentru această majorare, însă proiectul nu a fost aprobat de consilierii locali.
„Referitor la majorarea cu 618 mii lei a cheltuielilor cu personalul, aceasta are în vedere exclusiv creșterea cheltuielilor aferente contractului de mandat și ale altor organe de conducere și control, comisii și comitete, de la 3.711 mii lei, la 4.329 mii lei, ca urmare a majorării atât a componentei fixe, cât și a componentei variabile pentru consiliul de administrație”, este specificat în proiectul de hotărâre.
Cei patru membri ai CA de la CTP sunt: Ioan Grigoriu, Cristina Răuțu, Petru-Dumitru Tomorug și Mirela Trufanda. Cel de-al cincilea membru, Cătălin-Laurian Bejan, și-a încetat mandatul în acest an. Conform deciziei luate în AGA, indemnizația fixă ar fi trebuit să crească cu 51,58%, mai mult de jumătate. Astfel, dacă proiectul ar fi trecut, cei cinci ar fi încasat lunar câte 9.541 lei. Membrii au fost aleși în anul 2022, iar mandatul lor expiră în anul 2026. Compania și-ar fi crescut cheltuielile salariale cu 600.000 de lei, în timp ce un șofer de autobuz de la CTP nici măcar nu câștigă 3.000 de lei lunar.
„Potrivit justificărilor aduse de operatorul economic, prin Hotărârea A.G.A. nr. 225 din 15.04.2024 (în baza Deciziei nr. 36 din 15.04.2024 a Comitetului de Nominalizare și Remunerare) a fost aprobată creșterea cu 51,58% a indemnizației fixe a membrilor consiliului de administrație, creșterea avizată de Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor întreprinderilor Publice (A.M.E.P.I.P.) prin adresa nr. 6381 din 12.09.2024”, este scris în documentele înaintate de CTP Iași.
Compania are 1 milion de lei datorie la stat
Compania se confruntă cu mai multe probleme din cauza datoriilor acumulate la stat. CTP Iași a întârziat plata taxelor și impoxitelor către finanțe, iar acum va trebui să plătească 1.000.000 de lei majorări și penalități – bani care puteau fi folosiți în mentenanța căilor de rulare, a mijloacelor de transport sau chiar la creșteri salariale pentru angajați. În această perioadă s-a decis ca biletele și abonamentele să fie scumpite.
„Referitor la majorarea cu 968 mii lei a altor cheltuieli de exploatare, de la 4.910 mii lei la 5.878 mii lei, aceasta are în vedere creșterea cu 1.000 mii lei a cheltuielilor cu majorările și penalitățile, ca urmare a plății cu întârziere către bugetul general consolidat”, mai este precizat în proiectul de hotărâre.
Majorarea nu poate fi făcută fără acordul consilierilor locali
Din fericire, creșterea indemnizațiilor se poate face doar dacă consilierii locali din Iași aprobă acest lucru. Conducerea CTP a transmis că nu va mai fi pusă în discuție această creștere a indemnizației, însă rămâne de văzut la ședințele viitoare ale Consiliului Local.
„Nu va mai fi pus în discuție proiectul. Hotărârea din AGA nu poate trece peste Consiliul Local”, a declarat Cristian Stoica, directorul general CTP Iași.
Indemnizațiile membrilor din Consiliul de Administrație al CTP Iași vor rămâne aceleași până ce proiectul nu va fi adoptat.
Trufandalele sunt scumpe iarna 🙂
Sa va fie rusine! Salariile angajatilor care muncesc si duc in spate CTP-ul sunt atat de mici ca se termina in 2 zile si voi vreti mariri de salarii ca nu va ajung. Veniti pe tramvai dimineata la 4 si stati in frig, veniti in Depou unde lipsesc geamuri si stau muncitorii in conditii inumane cu salarii de 2 lei si voi va puneti gresie la baie …. nu aveti respect fata de talpa Ctp ului care va tine in spate dar nici frica de Dumnezeu!
Nesimțire, nu va mai ajunge. Nu mai aveți pic de bun simt,bine că va încasați lefurile lunare făcând ce? Stand la discuții și atât! Nu ați fost în stare să majorați cuantumul primelor de sărbători pt angajați, v-a durut undeva de renegocierea CCM-ului. Dar în schimb anul trecut v-ați băgat în buzunar împreună cu conducerea că prima,10% din salariul de bază. Asta in vreme ce restul angajaților au primit „imensa ” suma de 400 de lei! Până și cei care mătură străzile au luat triplu! Rușine!
400 impozabil. Pana nu blocati tot, nu se potolesc. Sa vina dl primar sa stea o zi in Depou cu geamurile lipsa sa calatoreasca cu un tramvai in care ingheti efectiv dimineata, abia astepti sa cobori. Lasati vrajeala. Sa traiasca Stoica cu 2700 si prima lui imensa de 400 impozabila.
Cel mai prost administrator este statul reprezentat de personaje ca glagoriu…
Sa vina Consiliu de administratie sa ia masa cu noi, poate asa vad in ce conditii luam masa. Nu cerem lux, dar nici mizeria in care suntem obligati sa mancam nu e normala, plin de gandaci si nevaruit de zeci de ani, mucegai si multe…. ITM-ul??
Saracii ei bogați.
De ce nu se pun de acord toti soferii si vatmanii sa nu vina nici unul o saptamana la servici si apoi sa-l vedem pe stoica si chirica cum vor duce pe toti iesenii si nu numai in carca sa se duca la servici?Au anunturi ca angajeaza soferi si vatmani si acestia nu se dau veniti.Oare de ce?Datorita conditiilor salariale si conditiilor de munca(vara te sufoci de cald-iarna ingheti),aici nemaipunand in calcul infrastructura si stresul acumulat.Nici daca vine masa cu tot neamul lor de parveniti nu au soferi si vatmani sa acopere nevoile acestui oras.N.E.S.I.M.T.I.T.I. CE SUNT!
CTP Iasi se afla intr-o situatie extrem de delicata din punct de vedere economic, avand acumulata o datorie impresionanta de 1.000.000 de lei catre stat. Prin intarzierea platii taxelor si impozitelor catre finante, CTP a generat majorari si penalitati substantiale, care ii vor afecta considerabil resursele financiare disponibile.
Aceasta situatie nu face decat sa evidentieze incompetenta si neglijenta din partea CTP in gestionarea resurselor sale financiare si in respectarea obligatiilor fiscale. Platind sume imense in majorari si penalitati, CTP va fi afectata nu doar financiar, ci si din punct de vedere operational, putandu-se vedea o scadere a calitatii serviciilor oferite sau o crestere a costurilor percepute catre clienti.
In plus, decizia de a majora pretul biletelor si abonamentelor este una care va afecta negativ reputatia CTP in fata calatorilor sai, care ar putea percepe aceste masuri ca fiind nepotrivite si injuste.
Este esential ca CTP Iasi sa isi revizuiasca urgent strategiile financiare si sa se angajeze intr-o abordare mai responsabila si transparenta in ceea ce priveste respectarea obligatiilor fiscale. In caz contrar, riscul de a intra in incapacitate de plata si de a suferi consecinte juridice si economice grave este iminent.
Management de kkat la CTP, în frunte cu Stoica cel cu moț.
Astia de la stat sunt nebuni de-a binelea.
Cum sa faci asa ceva cand oamenii nu mai vor asemenea golanii ce persista de ani si ani de zile.
Chiar trebuie luata o masura de reducere cu 50 % a personalului de la stat.
Altfel ajungem ca Grecia de acum cativa ani, cand a dat faliment si oricum asta s-a intamplat si la ei de reducere la 50 % a personalului, salariilor, etc, etc.
ati votat chirica, aveti prietenii lui