Pacienții din cadrul Secției III Acuți a Institutului de Psihiatrie „Socola” din Iași trăiesc în condiții mizere, întreaga secție fiind infestată cu ploșnițe de așternut. Ploșnițele sunt destul de greu de eradicat, motiv pentru care cele două dezinsecții realizate în cadrul unității medicale, în data de 17 și 18 mai, au rămas fără rezultat. În cele din urmă, a fost nevoie ca secția să fie închisă temporar începând cu data de 19 mai. Pacienții au fost mutați pe alte secții, Secția III Acuți fiind redeschisă în data de 23 mai 2022.
Ploșnițele de așternut sunt extrem de greu de eradicat, deoarece acestea se pot ascunde în saltele, tapițerii, covoare și alte astfel de suprafețe. De aceea, se recomandă realizarea mai multor intervenții în decurs de aproximativ 10 zile, cu pauză între ele. De regulă, ploșnițele de așternut se dezvoltă în locuințe sau spații în care sunt depozitate obiecte vechi, cum ar fi obiectele achiziționate de la anticariate. Desigur că în cazul Secției III Acuți a Institutului de Psihiatrie „Socola” din Iași putem bănui că este vorba de saltele și așternuturi vechi, care au permis înmulțirea acestor insecte extrem de supărătoare.
Condiții mizere la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iași: Secția III Acuți a fost infestată de ploșnițe
Pacienții Secției III Acuți a Institutului de Psihiatrie „Socola” din Iași se confruntă cu o situație inedită, fiind nevoiți să trăiască în condiții mizere de când secția a fost infestată cu ploșnițe de așternut. Deși au fost realizate două dezinfecții, în data de 17 mai, respectiv 18 mai 2022, deoarece saltelele nu au putut fi stropite cu insecticid, acesta fiind toxic pentru pacienți, ploșnițele nu au putut fi eradicate.
În urma acestei situații, în data de 19 mai 2022, dr. Cristian Rășcanu, șef Serviciu de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale din cadrul spitalului, propunea managerului unității medicale, dr. Cristina Dobre, închiderea temporară a secției, lucru care s-a și efectuat, pacienții fiind mutați pe alte secții, fapt care, evident, că le-a produs un disconfort. S-a luat această decizie deoarece insecticidul folosit pentru dezinsecție este toxic pentru pacienți și necesită un timp îndelungat de uscare.
Secția III Acuți a fost închisă până în data de 23 mai 2022, în această perioadă realizându-se noi operațiuni de deratizare cu o firmă specializată. Este pentru prima oară când pacienții de la Institutul „Socola” din Iași sunt nevoiți să împartă patul cu acești musafiri nepoftiți, până acum condițiile din spital fiind mult mai bune.
Prof. univ. dr. Gheorghe Solcan este de părere că în acest caz trebuie să se acționeze cu insecticide mai puternice, ploșnițele fiind extrem de greu de omorât.
„Este foarte greu de scăpat de aceste insecte, pentru că insecticidele performante sunt de mult interzise, obiectele care sunt deja infestate, din punctul meu de vedere, ar trebui distruse. Ploșnițele se mai adăpostesc și prin alte obiecte casnice vechi. Dacă este vorba de un spital public, problema trebuie să o rezolve sanepidul. Insecticidele actuale sunt prietenoase cu mediul, dar și cu paraziții, nu sunt suficient de eficiente, dar așa a fost politica și, progresiv, în Europa s-a renunțat la insecticidele vechi, care erau foarte remanente, și s-a trecut la insecticide mai naturiste, care nu sunt suficient de eficace. Eu recomand insecticidele pentru combaterea puricilor, care este destul de dificilă, pentru dat pe animale sunt anumite insecticide care nu sunt remanente, iar pentru mediu, pături, saltele și altele se folosesc insecticide remanente, dar fiind un spital uman nu știu în ce măsură sunt aceste permise”, a declarat prof. univ. dr. Gheorghe Solcan, de la Facultatea de Medicină Veterinară, din cadrul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ Iași.
Răzvan Crăciun, reprezentant Derati Serv: „Pentru o eficacitate bună se recomandă să se facă 2-3 intervenții în decurs de circa 10 zile”
În cazul infestării cu ploșnițe deratizarea este una extrem de dificilă, deoarece insecticidul trebuie să fie pulverizat pe toate suprafețele din încăpere. De asemenea, se recomandă să se realizeze 2-3 intervenții în decurs de aproximativ 10 zile, pe durata dezinsecției și în următoarele 8 ore după intervenție persoanele trebuind să părăsească încăperea.
“În cazul ploșnițelor se face intervenție prin pulverizare, se pulverizează tot ce însemnă așternuturi, canapele, covoare și așa mai departe, deoarece pe acolo se ascund ele. Sunt două tipuri de soluție, cu una se pulverizează pe covoare, tapițerii și tot ce înseamnă țesătură, iar cu cealaltă se stropește pardoseală. Pentru o eficacitate bună se recomandă să se facă 2-3 intervenții în decurs de circa 10 zile, una la 4-5 zile. Am avut și situații în care din cauza nivelului foarte mare de infestare, clienții au fost nevoiți să arunce saltele sau canapele.
După dezinsecție, indiferent că vorbim de pulverizare sau nebulizare cu fum, 8 ore nu poate intra nimeni în încăpere, iar după 8 ore se face o aerisire. În procesul de dezinsecție este bine ca lucrurile să se așeze în mijlocul camerei, deoarece dezinsecția trebuie făcută și perimetral, în colțuri, iar obiectele despre care se crede că nu au fost afectate trebuie acoperite, pentru a fi protejate. Situația cu ploșnițele este destul de complicată, este posibil ca eficacitatea să fie de 100% sau este posibil ca acestea să se ascunde în diferite zone și să reziste”, a declarat Răzvan Crăciun, reprezentant Derati Serv.
Reporterii „Bună Ziua Iași” au solicitat un punct de vedere din partea conducerii Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iasi, în legătură cu condițiile mizere în care sunt nevoiți să trăiască pacienții, dar nu au primit niciun răspuns.
Individa asta atat a mai pupat ***uri la PDL, probabil si la PNL, de s-a ajuns unde si-a dorit ea, de-o viata. Si cand a ajuns unde si-a dorit, o freaca intr-un mod magistral.
Incredibil ce poate sa facă sinecurista asta! DNA se aude? Chiar nu o leagă?!
voi sinteti cu capul toti,inaintea ei nu erau plosnite,au aparut acum in citeva luni ?
Bine ca statul român are bani pt a ajuta Ucraina, bine ca are tone de bani pt medicamente, armament si sprijin logistuc acordat ucrainenilor, bine ca suporta niste costuri imense pentru războaie care nu ne apartin, iar la noi spitalele sunt un dezastru! Noi românii, nu contam! Contează doar mizeriile în care ne implica americanii si NATO!!!
De plosnita asta care a trecut pe la mai multe spitale și a făcut dezastru nu ne scapă nimeni? Toată viața ei lipitoarea asta a supt de unde a putut
Îți tremură tare kuru că o să fii dată afară, tu și toate plosnitele din spitalul ăsta, când va zbura madam Dobre.
Plosnitele au aparut de prin 2016 in Socola. Dar cand au aparut prima data s au prefacut ca sunt oameni de caracter, dupa care de prin 2020 au inceput sa isi arate caracterul adevarat distrugand la propriu institutul prin neaimtire si bataie de joc. Cate sectii au fost renovate in ultimii 2 ani ? Nici una si au pierdut si banii de la MS… tevile de apa rece le au rezolvat si pe alea… dna manager puteti da si pietre dar ea nu are nici o vina pt situatia creata… conturile sunt blocate, bani nu sunt pt investitii ca plateste oalele sparte de vechea conducere… iar acest gen de articol seamana cu o piftie …. Apropo stiti de ce tremura piftia ? Va spune cornel mihai bucatarul sef, pentru ca porcul e un laba***u…
Asa ii trebuie dnei manager care nu intelege ca atunci cand ai de a face cu golawii nu trebuie sa te comporti cu bun simt si educatie. Dupa articolul asta as face o conferinta de presa sa arat exact cine fura din institut chiftele cu punga, cine a plecat cu tevile de apa rece acasa, de ce institutul nu are bani etc…
P.s daca un angajat vine cu paduchi la redactie inseamna ca patronul e vinovat ? Frumoasa logica
Acest articol e dat sa ii arate pisica dnei manager cu privire la tragerea la raspundere a celor vinovatii de dezastrul din Socola. Puteti da inca 100 de articole ca nu intereseaza pe nimeni. De ce ? Noi angajatii din Socola o respectam pe dna manager care la prima intalnire ne a explicat situatia institutului si cum incearca ea sa ajute sectia noastra avand in vedere probl financiare facute de vechile conduceri. Noi o sustinem pt ca a fost printre putinii manageri care a discutat liber, ca de la egal la egal cu noi, nu cu arogante si cel mai important fara consilieri care sa ii sopteasca ce sa zica… asa ca astfel pana la urmatorul articol cand o sa vedem fotografii in exclusivitate cu dna manager care aduce plosnitele si le ascunde in asternuturi cu mana ei personala, este vina intregului colectiv….apropo asa ca barfa, viitoare sefa de sectiei Dr Ilinca Untu de ce a asteptat pana sa fie invazie in sectie de plosnite ? Cred ca era ocupata cu acordarea de medicale la unii care se imbolnavesc in anumite zile ale saptamanii? Acasa cand o teava se fisureaza si apa se prelinge stai pana ai lac in casa sau schimbi teava imediat ?
Daca te referi la tanti care a trecut pe la grajduri-1femei ca apoi sa treaca si pe la birourile din administrativ e o plosnita versata, te sug* aia de te lasa cu doua numere mai mici la adidas… ai grija ce iti doresti…
Daca te referi la tanti care a trecut pe la grajduri-1femei ca apoi sa treaca si pe la birourile din administrativ e o plosnita versata, te sug* aia de te lasa cu doua numere mai mici la adidas… ai grija ce iti doresti…roaga inainte de operatiune sa se spele pe dinti ca la ultimul interviu a schimbat doar culoarea ojei de la unghii dar la dantura tot la fel, sa nu iei vreun BTS la ce igiena orala are…
Baaaa dar nimic nimic de DD. Acolo a protapit o plosnita in functie de conducere cam analfabeta ce ii drept dar se putea ceva mai frumos mai un pic de caracter, mai un pic de cunostinte medicale…cred ca si plosnitele au standardele lor nu se duc chiar oriunde…
Toata fam.Dobre sunt niste plosnite sugative de la stat.Si fam.Drugus la fel.Ca sunt neamuri
MAMA PLOSNITELOR DIN SOCOLA RAMANE INEGALABILA PENALA GINA GRECIANU,PLOSNITA CARE ARE TROMPA INFECTA ADANC BAGATA IN BUGETUL SOCOLEI SI PT.CARE INCA NU S-A GASIT UN INSECTICID CARE S-O FACA SA DISPARA DIN SPITALUL ASTA.
PT.EA EA SI CEALALTA PLOSNITA COCOTATA PE FUNCTIE DE ACTUAL MANAGER SE LUCREAZA LA UN INSECTICID EFICIENT.
Dna mirela doar gandul la coco $£¥ va este. Sa intelegem ca vedem un nou episod la ProTv ? Imi dau seama ca sunteti cam proasta dupa urmatoarea comparatie …. Gina este o hoata, bla, bla, bla… dovezi 0 ZERO….. tevile de apa rece au fost furate…. Dovezi cauta fotografiile si articolele in care arata negru pe alb ca nu exista tevile …. Iti place comparatia ? Vezi diferenta … acel insecticid eficient nu e o serie NELimitata de plangeri peste tot, plangeri nefondate ca acuzele de mai sus…. Apropo tainuirea se pedepseste, dar si marturia mincinoasa ….
Sa va fereasca sfantul la DD nu se intampla nimic
La dd totul e perfect atentie vegheaza LOLA printesa razboinica
ramane faptul ca in fiecare saptamana mai vedem cate un articol impotriva managerei.Inseamna ca sta la multi in gat.Pe cine de la Socola deranjeaza ?Care numai poate de existenta asteia?
Eu,oprica oftalmOLOGUL,autodenumit prin autodecizia mea ,Vander Dart din botsanii de sus,va spun raspicat ca o sa ma reintorc in socola prin orice metode (neortodoxe ,evident)si o sa ma razbun pe toti care va legati de prietena mea gina pe care o iubesc .
Vă spun eu un secret mic.
Oprică trebuia să candideze el la functia de manager in locul lui Dobre,dar a fost faultat din drumul spre glorie de cineva mic,mic dar cu informații multe! )))))
Așa ca si-a tras inlocuitor.
mincati kkt nu-s socolist
atitea comentarii trasnite,cum altfel la un institut de nesanatosi mintal :))) noroc cu plosnitele :)))
Alt secret va spun:oprisan are aranjament cu prietena lui Dobre sa vina oftalmilog in Socola,unde poate trata cu succes pacientii cu boala cu care si-a dat specializarea de mare „medic”:cataracta rectalo-anala.
Imi pare rau sa aud ca domnul jurist si a luat concediu medical cu asemenea diagnostic acum doua saptamani… se pregateste de concediu prelungit probabil ….sa ii fie gaura uleioasa …
Toată zona Bucium e plina de ploșnițe nu numai Socola
Dna dobre,vrem si noi mobila alba de la Mobexpert in toata Socola ,ca a dvs.
Merge si din lemn masiv ca la dna grecianu.Sau tb.sa intelegem ca nu ne putem compara cu domniile viastre?
Ce conditii tb.sa indeplinim?
Ce mancatorie, va muscati de QR unii pe altii, si numai pe baza de anonimat, ceea ce denota, nu-i asa, un foarte mare curaj.
Fata in fata doar va zambiti mieros si unul nu zice nici pas.
Nu cumva plosnitele sunteti chiar voi?
Habar nu aveți adica din punct de vedere medical rușine
Cel mai mizerabil spital din tara romaneasca
Beliți puli ca atâta știti la stapani