Un individ s-a ales cu o pedeapsă din partea judecătorilor ieșeni, după ce a fost acuzat de comiterea unei infracțiuni.
Astfel, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au dispus ieri condamnarea lui Petru Orașanu (37 de ani) la un an și șase luni de închisoare, pentru ultraj. Însă, deoarece indiviul a mai avut condamnări în trecut, judecătorii ieșeni le-au contopit și au ajuns la o pedeapsă finală de șapte ani de pușcărie.
De asemenea, instanța a constatat că partea vătămată Silviu A. nu a solicitat vreo despăgubire în cadrul procesului penal. De remarcat este faptul că decizia nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.
Procesul individului a început pe data de 3 noiembrie 2017. Conform procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, în urmă cu mai bine de doi ani, individul a fost implicat într-o altercație cu un om al legii. Procurorii au mai afirmat că Orașanu a mai avut de-a face cu legea în trecut, el fiind condamnat pentru comiterea altor infracțiuni.