Târgul de Cariere Iași organizează ediția de primăvară 2020 în mediul online
Iași, 7 mai 2020 – Târgul de Cariere, cel mai mare organizator de evenimente de recrutare din România, anunță digitalizarea ediției de primăvară a evenimentului de recrutare și employer branding. În perioada 21-22 mai, aceștia sunt așteptați la Târgul de Cariere Digital, eveniment desfășurat exclusiv online.
Târgul de Cariere Digital Iași va construi o experiență virtuală complexă, transformând evenimentele offline în oportunități de promovare și recrutare online. Printr-un mix de aplicații online și transmisii video live, disponibile pe website-ul www.targuldecariere.ro, evenimentul va cuprinde prezentarea companiilor angajatoare, a posturilor lor disponibile, precum și intervenții live moderate din studioul Târgul de Cariere.
Domeniile în care se oferă locuri de muncă sunt diverse, de la Retail, Inginerie, Automotive și IT, până la servicii BPO, Transporturi și Consultanță, printre angajatori numărându-se Almaviva Services, HCL Technologies, GoDaddy, Vitesco Technologies, Accenture, Amazon, Marvicon, Capgemini și alte companii.
Strategia de recrutare digitală eficientizează procesul de angajare, îmbunătățind în același timp și experiența candidaților. Evenimentele digitale vor permite vizitarea virtuală a standurilor companiilor angajatoare, aplicări online și în timp real la posturile disponibile, precum și participarea la webinarii.
Cei interesați de participarea la eveniment sunt sfătuiți să își facă cont pe website-ul www.targuldecariere.ro/inregistrare pentru a eficientiza accesul la joburile disponibile, precum și pentru a aplica direct cu CV-ul actualizat în cont.
Târgul de Cariere reprezintă cea mai mare și complexă rețea de evenimente de recrutare din România, cu evenimente desfășurate în: Cluj-Napoca, Iași, Oradea, Târgu Mureș, Sibiu și Brașov, de două ori pe an (primăvara și toamna). În cele două sezoane de evenimente de recrutare participă peste 400 companii și peste 30.000 candidați cu potențial.
Pentru mai multe detalii despre evenimentele digitale, vă rugăm să vă adresați persoanei de contact: Stanca Potra, PR Manager Târgul de Cariere, email: stanca@targuldecariere.ro, tel: 0745 188 152.