Compania de Transport Public (CTP) Iași are nevoie de vatmani. Personalul poate fi școlarizat gratuit, cu condiția să rămână în companie. Reprezentanții societății au anunțat că va fi scurtat și cel mai lung traseu din municipiul Iași
Lipsă importantă de personal la Compania de Transport Public (CTP) din Iași. Asta în ciuda faptului că școlarizarea este gratuită pentru persoanele care vor să se angajeze în cadrul companiei. Au fost stabilite și o serie de criterii pentru ocuparea postului de vatman.
„Noi, cei de la CTP, mereu am căutat să angajăm vatmani, pentru că mereu am avut nevoie. Nu este o situație recentă, cauzată de tramvaiele noi care au ajuns la Iași. Noi oferim școlarizare pentru toți cei care îndeplinesc cerințele postului de vatman și doresc să se angajeze în cadrul companiei noastre. Școlarizarea este gratuită dacă persoanele care aplică pentru acest post semnează un contract pe o perioadă determinată de 5 ani cu noi”, a spus Andreea Luca Barna, purtătorul de cuvânt al CTP Iași.
Condițiile minime pe care trebuie să le înteplinească candidatul pentru postul de vatman sunt următoarele: 10 clase finalizate și curs calificare/școală profesională, să aibă minimum vârsta de 24 de ani și să fie apt medical și pshilogic. O femeie este unul dintre cei mai vechi vatmani din Iași. Aceasta a condus primul tramvai nou.
Ce se întâmplă cu tramvaiele noi ajunse în Iași
În prezent, pe liniile de tramvai din Iași circulă 7 garnituri noi, cu 3 mai multe față de luna trecută. Însă acestea nu pot fi văzute pe toate liniile. Noile vagoane de la compania poloneză „PESA” circulă la momentul actual pe liniile cele mai aglomerate.
„A mai ieșit un tramvai nou de la firma «PESA» pe străzile orașului, acum sunt 7 astfel de tramvaie care circulă. În acest moment, tramvaiele circulă pe rutele 1, 13 și 9, iar dispecerul de la capătul de linie din rondul din Copou decide în funcție de grafic pe care rută să circule tramvaiele noi și dacă trebuie sau nu să suplimenteze numărul de tramvaie pe una dintre linii. Pe liniile 7 și 8 vor urma să circule tramvaiele noi imediat după finalizarea lucrărilor de reabilitare din zona Țuțora”, a declarat purtătorul de cuvânt al CTP.
În ceea ce privește situația tramvaielor „Bozankaya”, ajunse în Iași, acestea mai au de așteptat până să poată transporta călători.
„În acest moment, reprezentanții companiei „Bozankaya” din Turcia se află în depourile din Iași și efectuează teste de funcționalitate a garniturilor ajunse la noi. Din câte știm, nu sunt probeleme cu tramvaiele noi până acum, însă testele sunt obligatorii, acestea sunt efectuate conform caietului de sarcini. Tramvaiul va ieși pe linii in funcție de deciziile reprezentanților Bozankaya”, au mai adăugat reprezentații CTP.
Primele tramvaie „PESA” au intrat pe traseu luna trecută.
Cum se circulă în prezent cu mijloacele de transport în comun
Situația pandemică actuală din țară impune unele restricții cetățenilor, restricții care vizează și mijloacele de transport în comun.
„În acest moment nu există nicio măsură nouă a comitetului local în vederea restricționării numărului de călători în tramvaie. Măsurile sunt aceleași ca cele de până acum. Dar, până la urmă, este și interesul călătorilor să se protejeze și să respecte regulile de distanțare și cele care privesc purtarea corectă a măștii de protecție în mijloacele de transport în comun”, au mai adăugat reprezentanții CTP.
În cazul în care aceste măsuri nu sunt respectate, călătorii pot fi sancționați conform legii.
„Facem verificări zilnice în mijloacele de transport în comun din Iași pentru a verifica respectarea regulilor impuse de situația actuală din țară. Oamenii care nu se supun acestor reguli pot fi sancționați conform legii 55 din 2020 și riscă amenzi cu o valoare cuprinsă între 500 și 2.500 de lei. Din fericire, am observat că sunt foarte rare în ultimul timp situațiile în care oamenii să nu respecte regulile de distanțare sau să refuze purtarea măștii de protecție. Ne bucurăm să vedem că responsabilitatea cetățenilor a crescut de la începutul pandemiei și până acum”, a declarat Liviu Zanfirescu, comandatul poliției locale din Iași.
Unele rute rămân totuși foarte aglomerate. Ce soluție aduce Compania de Transport Public Iași (CTP) pentru această situație
La orele de vârf, traficul din Iași devine un „calvar”. Autoritățile recomandă utilizarea transportului public pentru remedierea, sau cel puțin, pentru ameliorarea problemei traficului. În schimb, cei care aleg să plece dimineața la locul de muncă cu autobuzul sau tramvaiul este posibil să se confrunte cu aglomerația din acestea sau cu timpii mari de așteptare, mai ales pentru traseele foarte lungi. Traseul autobuzului 20 este unul dintre cele mai lungi trasee din Iași. Acesta circulă pe ruta Tătărași Sud-Metro.
„Traseul 20 este unul dintre traseele foarte lungi. Această situație se află deja în analiza responsabililor pentru regândirea hărții de transport public Iași în vederea scurtării traseului 20. Din motive de trafic foarte aglomerat în zonele pe care le tranzitează întâmpinăm probleme mari cu predictibilitatea timpului de așteptare. Din pricina acestei situații nu putem preconiza numărul de minute în care autobuzul ajunge în stație, uneori acesta se poate dubla sau chiar tripla. În momentul în care vom reuși să obținem aprobare pentru scurtarea traseului, o vom face și, cu siguranță, va avea un timp mai mic de parcurgere a traseului. Până atunci însă, apelăm la călători pentru a evita aglomerarea autobuzelor sau tramvaielor, dacă aceștia observă că este prea aglomerat mijlocul de transport în care vor să se urce, îi sfătuim să aștepte următorul autobuz sau tramvai, după caz”, au mai spus reprezentanții CTP.