Comitetul Național pentru Situații de Urgență: Persoanele care vin din aceste țări nu vor intra în carantină. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărârea numărul 33 privind stabilirea noilor criterii de exceptare de la măsurile de izolare/carantină aplicabile persoanelor care sosesc din țările membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European precum și aprobarea listei țărilor terțe pentru care se aplică exceptarea.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență, despre persoanele care vin în România
Astfel, a fost stabilit drept criteriu pe baza căruia se face exceptarea de la măsurile de izolare/carantină aplicabile persoanelor care sosesc în România, din statele membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 100.000 de locuitori care trebuie să fie mai mică sau egală cu cea înregistrată în România, în perioada similară.
În baza acestui criteriu, Institutul National de Sănătate Publică stabilește lista țărilor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European pentru care persoanele care sosesc în România din acestea sunt exceptate de la măsurile de izolare/carantină pe care o supune aprobării Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
Lista se actualizează săptămânal, în fiecare zi de luni, de către Institutul National de Sănătate Publică, se aprobă de Comitetului Național pentru Situații de Urgență și se publicată pe site-ul www.insp.gov.ro.
În adoptarea Hotărârii CNSU numărul 33 din 2 iulie s-a ținut cont de recomandarea Consiliului Uniunii Europene cu numărul 2020/0134 (NLE) privind restricția temporară asupra călătoriilor neesențiale către UE, dar și de recomandările formulate prin Hotărârea nr. 20 din 01.07.2020, a
Grupului de suport tehnico – științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României.
HOTĂRÂRE nr. 33 din 02.07.2020 privind stabilirea criteriilor de exceptare de la măsurile de izolare/carantină
HOTĂRÂRE nr. 33 din 02.07.2020 privind stabilirea criteriilor de exceptare de la măsurile de izolare/carantină aplicabile persoanelor care sosesc din țările membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European precum și aprobarea listei țărilor terțe pentru care se aplică exceptarea.
„Art.1 (1) Începând cu data prezentei hotărâri, criteriul pe baza căruia se face exceptarea de la măsurile de izolare/carantină aplicabile persoanelor care sosesc în România, din statele membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, este reprezentat de rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 100.000 de locuitori care trebuie să fie mai mică sau egală cu cea înregistrată în România, în perioada similară.
(2) Pe baza criteriului prevăzut la alin. (1) Institutul National de Sănătate Publică stabilește lista țărilor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European pentru care persoanele care sosesc în România din acestea sunt exceptate de la măsurile de izolare/carantină pe care o supune aprobării Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
(3) Lista prevăzută la alin. (2) se actualizează/revizuiește săptămânal, în fiecare zi de luni, de către Institutul National de Sănătate Publică, se aprobă de Comitetului Național pentru Situații de Urgență și se publicată pe site-ul www.insp.gov.ro.
(4) Zborurile suspendate către și din țările membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, se reiau de la data includerii în lista prevăzută la alin. (2), a țării respective.”, se arată în comunicatul trimis de Comitetul Național pentru Situații de Urgență.